Rezultate la Evaluarea Națională 2024. Județele cu cele mai mari note

0
Publicat:

Rezultatele la examenul de Evaluare Națională 2024 au fost publicate pe site-ul Ministerului Educației. Au fost cele mai puține medii de 10 din ultimul deceniu. Cele mai multe au fost în Capitală. La nivel național, 74,4% dintre elevi au reușit să obțină medii peste 5.

Au fost publicate ezultatele la examenul de Evaluare Națională 2024. FOTO arhivă
Au fost publicate ezultatele la examenul de Evaluare Națională 2024. FOTO arhivă

Doar 65 de medii de zece s-au înregistrat la examenul de Evaluarea Națională 2024, la nivelul întregii țări, o cifră sub cele din ultimii zece ani.

Cele mai multe medii de 10 au fost în București – 28, Iași – 7, Cluj – 6 și Argeș – 3.

Ceilalți elevi care au obținut medii de 10 sunt din Bihor, Hunedoara – Dolj, Olt, Constanța și Bacău ( câte doi), Satu Mare, Timiș, Vâlcea, Sibiu, Giurgiu, Dâmbovița, Prahova, Buzău și Galați (câte unul).

Prin comparație, anul trecut, 429 de absolvenți de liceu au încheiat examenul cu media 10, iar în 2021, au obținut media maximă la Evaluarea Națională 221 de elevi.

Rezultate la Evaluarea Națională 2024. Unde s-au obținut cele mai multe medii peste 5

Centralizarea datelor publicate de Ministerul Educației arată că, la nivelul întregii țări,  74,4% dintre mediile obținute sunt peste 5.

Municipiul București și două județe din țară au avut peste 80% dintre elevi cu madii de promovare, potrivit Știrile ProTv.

În Capitală, procentul mediilor peste 5 a fost de 88,3%, cea mai mare proporție din întreaga țară. Pe locul al doilea se situează județul Cluj, unde 85,9% dintre elevi au reușit să obțină medii peste 5, urmat de județul Brăila, unde 80,3% dintre cei care au intrat în examen au obținut note peste 5.

Județele situate la polul opud

Rezultatele centralizate la examenul de Evaluare Națională 2024 arată că în Județul Vaslui doar 59,8% din medii sunt peste 5. În Călărași, 60,5% dintre elevi au luat peste 5, iar în Caraș-Severin,  63,8%.

Sub 70% medii de trecere mai înregistrează județele Mehedinți – 63,9%, Teleorman – 64,8%, Tulcea – 64,6%, Botoșani – 65,3%, Ialomița – 66,2%, Vrancea – 66,6%, Dâmbovița – 68,2%, Olt și Neamț – 68,4%, Mureș – 68,6%, Arad – 69,5% și Sălaj – 69,8%.

Vezi aici Rezultatele la Evaluarea Națională 2024. Lista pe județe.

Amintim că Rezultatele la Evaluarea Națională 2024 au fost publicate în centrele de examen/unități de învățământ și pe site-ul dedicate (evaluare.edu.ro) pe baza unui cod unic alocat și comunicat fiecărui candidat.

Contestațiile se depun miercuri și joi

Contestațiile pot fi depuse la centrele de examen sau transmise prin mijloace electronice astăzi, 3 iulie (în intervalul orar 16:00 - 19:00) și joi, 4 iulie (în intervalul orar 8:00 - 12:00).

Elevii care depun/transmit contestațiile completează, semnează și depun/transmit și o declarație-tip în care se menționează că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere.
Declarațiile trebuie semnate și de către părinții/reprezentanții legali ai elevilor minori.

Rezultatele finale vor fi afișate marți, 9 iulie.

Media de admitere la liceu este, de fapt, media notelor obținute la examenul de Evaluare Națională 2024. Începând de anul trecut media generală din clasele V-VIII nu mai este luată în calcul.

Educație

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite