Remus Pricopie a propus introducerea cursurilor de Limbă, cultură şi civilizaţie românească şi în şcolile din Franţa

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cursul de Limbă, cultură şi civilizaţie românească se predă deja în Spania, Italia, Belgia şi Olanda       FOTO: Arhiva Adevărul
Cursul de Limbă, cultură şi civilizaţie românească se predă deja în Spania, Italia, Belgia şi Olanda       FOTO: Arhiva Adevărul

Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, a propus introducerea, în învăţământul preuniversitar francez, a cursurilor de Limbă, cultură şi civilizaţie românească, adresate elevilor de origine română, se arată într-un comunicat al ministerului.

Ministrul Remus Pricopie a declarat vineri, 22 martie, la Paris, cu ocazia întâlnirii cu ministrul francez al Educaţiei, Vincent Peillon, că susţine promovarea limbii, culturii şi civilizaţiei româneşti în unităţile de învăţământ din Franţa.

În acest sens, ministrul român al Educaţiei a propus introducerea, în învăţământul preuniversitar francez, a cursurilor de Limbă, cultură şi civilizaţie românească, adresate elevilor de origine română.

Cursul propus de către Pricopie ministrului Peillon a fost deja implementat de Institutul Limbii Române, încă din 2007, în ţări precum Spania, Italia, Belgia, Olanda.

Pricopie a precizat la întâlnire că Ministerul Educaţiei din România susţine predarea limbii franceze şi a disciplinelor non-lingvistice în limba franceză în învăţământul românesc.

30 de licee bilingve în ţară

În România sunt 30 de licee bilingve, în care studiile se finalizează cu bacalaureat bilingv, iar în universităţile româneşti predau 7 lectori francezi.

Cei mai mulţi studenţi români ajung în Franţa prin programul Erasmus, respectiv 24,13% dintre aceştia, dintre care 51% studiază pentru licenţă, 36% sunt masterat şi 13% urmăresc să-şi obţină diplomă de doctorat la o universitate franceză.

Pricopie a mai precizat că învăţământul profesional românesc trebuie susţinut şi cu bani de la Fondul Social European (FSE).

Ministrul Educaţiei l-a invitat la Bucureşti pe omologul său, Vincent Peillon, cu ocazia inaugurării noii clădiri a Lycée Français Anna de Noailles, care va avea loc în cursul acestui an.

Lectori români pentru studenţii din străinătate

Ministerul Educaţiei a anunţat la începutul lunii martie organizarea unor concursuri, prin intermediul Institutului Limbii Române, pentru a selecta lectori care să le predea studenţilor străini cursuri de limba română la patru universităţi din Germania, Cehia, Polonia şi Kazahstan, în anul universitar viitor.

Profesorii români, specializaţi în filologie sau ştiinţe, cu activitate de cercetare şi cunoştinţe de limbi străine pot participa la concursurile pentru funcţia de lector de limba română la universităţile: Carolina din Praga, ”Johannes Gutenberg” din Mainz, Universitatea din Karaganda şi la ”Adam Mickiewicz” din Poznan.

Educație



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite