Remus Pricopie: 60% dintre licee ar trebui să fie şcoli profesionale, nu licee teoretice

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul Educaţiei Naţionale, Remus Pricopie, a declarat, joi, că 60% dintre liceele din România sunt teoretice, el considerând că ponderea lor ar trebui să fie de 40%, iar în rest să fie şcoli profesionale.

"60% dintre liceele din România, în general, pot fi variaţii de la un judeţ la altul, sunt licee teoretice, când de fapt procentul ar trebui să fie un pic invers (40% licee teoretice şi 60% şcoli profesionale). De doi ani ne chinuim să reînfiinţăm şcolile profesionale, dar de data aceasta încercăm să o facem bine, urmând exemplele unor ţări care au avut şi au succes”, a spus Pricopie la Romanian Business Leaders Summit Bucureşti, scrie Agerpres.

El a mai spus că o şcoală profesională trebuie construită în dialog cu industria dintr-o anumită regiune şi cu autorităţile locale.  „Dacă vrem să fie o şcoală profesională de succes, trebuie să fie la intersecţia dintre educaţie, mediu de afaceri şi comunitate", a spus ministrul.

Potrivit acestuia, Ministerul Educaţiei a reuşit în ultimii doi ani să crească numărul de acorduri cu diferite firme la nivel naţional de la 1.500 la 2.500 în anul şcolar în curs.

"În total avem aproximativ 13.000 de elevi dintr-o serie înscrişi în şcoala profesională, ceea ce înseamnă cam 6%, când de fapt ţările dezvoltate economic din Europa au cam 15-20% dintre elevi în învăţământul profesional şi tehnic", a explicat ministrul Educaţiei.

Învăţământ profesional de trei ani din toamnă

Durata învăţământului profesional a fost mărită de la doi la trei ani începând din anul şcolar viitor (2014 - 2015), totuşi, specialiştii spun că ar fi nevoie de şi mai multă practică. Profesorul Ştefan Vlaston a explicat că, „din dorinţa de a asigura continuarea studiilor în clasa a XI-a, pentru cei 2-3% care vor să revină la liceu, programa şcolară de la profesională îi încarcă inutil pe toţi elevii”. El atrage atenţia că, în primul an de profesională, cultura teoretică generală conţine 21 de ore, în timp ce instruirea practică săptămânală doar trei ore.

„Se reface eroarea care a dus la suspendarea Şcolii de Arte şi Meserii. Elevii cu rezultate slabe în gimnaziu sunt încărcaţi cu triple sarcini de învăţare: cultură teoretică generală, cultură teoretică tehnică, pregătirea practică. Dintre toate, prima sacrificată este şi cea mai importantă, pregătirea practică”, a explicat Vlaston, într-o postare pe blogul său de pe adevarul.ro.


Pe aceeaşi temă:

Şcoala Profesională românească, reformată pe model german

Ministerul Educaţiei a publicat metodologia şi calendarul admiterii pentru învăţământul profesional de 3 ani

DEZBATERE Cât de pregătită este şcoala profesională să primească elevii slabi, din 2015. Noutăţile de anul viitor

Clase de elită în şcoli. Este bine, este rău?

Traseul de la şcoală la meserie, la capătul căruia patronii se plâng de lipsa de mesteşugari

TABEL Cât de ruptă e şcoala profesională de piaţa muncii

VIDEO Cum o să-i ajute pe elevi schimbarea sistemului de admitere la liceu şi despre viitorul şcolii profesionale

Remus Pricopie: „Din 2015, nu se va mai intra la liceu cu medii mai mici de 5“. Profesionala, calea pentru elevii slabi

Educație

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite