Raluca Negulescu-Balaci, UiPath Foundation: „Școala trebuie să iasă din paradigma concentrării doar pe educație”
0Pentru a putea beneficia de educație la maximum, copiii au nevoie de un context social fără griji – după cum a observat și Raluca Negulescu-Balaci, în România, educația merge mână-n mână cu sărăcia.
Pentru zeci de mii de copii din comunitățile sărace, tehnologia a adus șansa la educație de calitate. UiPath, o fundație tânără, a reușit, împreună cu mai mulți parteneri, să pună în practică un program prin care copiii din comunități vulnerabile și familiile lor primesc ajutor pe parcursul mai multor cicluri școlare – un pachet integrat de sprijin (meditații săptămânale, activități educaționale diverse, bursă lunară, mentorat, sprijin medical și psihologic, pachete cu alimente, îmbrăcăminte etc.), cu scopul de a reduce riscul de abandon școlar și de a-i ajuta să-și atingă potențialul maxim. Sprijinul pentru acești elevi se continuă la liceu, în acest sens fiind construită de la zero platforma educațională digitală Caleidoscop în care au fost cuprinși deja 800 de liceeni.
Raluca Negulescu-Balaci, director executiv al UiPath Foundation, cu o experiență de 15 ani în lucrul cu comunitățile vulnerabile din România și din Europa, a vorbit pentru „Weekend Adevărul“ despre cum poate fi schimbată cu adevărat viața copiilor din aceste zone ale țării și care este rolul tehnologiei în acest demers. Printre multele programe pe care le derulează, ea ne-a vorbit despre NABU, o aplicație gratuită cu cărți, mai ales pentru copii, ce pot fi descărcate și citite și offline, ba mai mult, sunt și cărți în ucraineană, pentru micuții refugiați.
Printre altele, Raluca Negulescu-Balaci este absolventă a Programului Executive Harvard Kennedy School „Strategic frameworks for nonprofit organizations“, alumnă a Comunității Global Shapers, o inițiativă a Forumului Economic Mondial, iar din iunie 2022 este membră a boardului organizației europene ECAS – The European Citizen Action Service, un ONG cu sediul la Bruxelles, cu membri din toate țările Europei.
„Weekend Adevărul“: Cum ați trecut de la experiența activităților de voluntariat în străinătate la construirea acestei fundații de la zero?
Raluca Negulescu-Balaci: În urmă cu zece ani am fost în Statele Unite cu un fellowship, un program finanțat de Departamentul de Stat, și am petrecut mai mult timp în comunități, lucrând cu mai multe organizații. Înainte să vin și să construiesc de la zero UiPath Fondation, am lucrat foarte mult și la nivel european, în parteneriat cu alte organizații non-profit, pe dezvoltarea unor intervenții educaționale pentru copiii care provin din medii vulnerabile, așa că pentru mine a fost o foarte mare bucurie să am oportunitatea să clădesc de la zero această organizație. Misiunea ei este de a susține copiii care provin din comunități vulnerabile să aibă acces la educație de calitate, cu focus pe dezvoltare de competențe digitale. Fondatorii UiPath și-au dorit de la început să ofere înapoi, să poată avea un impact asupra educației din România, dar și celei din India.
De ce India?
În India am început să lucrăm în ianuarie 2020, în parteneriat cu „Dream a Dream“, o organizație non-profit care susține copiii și tinerii din Bangalore, unul dintre cele mai mari huburi IT din India. Însă imediat în martie a venit pandemia și a trebuit să ne adaptăm foarte mult la noul context. În România am construit o infrastructură digitală în așa fel încât copiii din programele noastre să se poată conecta la educația online, așa că noi, în prezent, avem peste 1.000 de copii și adolescenți care au de la noi tablete cu internet, în funcție de zona din care provin.
Necesitatea mare a fost în context pandemic?
Da, însă ne-am dat seama că prin intermediul tehnologiei putem să aducem oportunități educaționale deosebite în comunități în care altfel logistica ar fi extrem de complicată. De exemplu, în sate din județele Vaslui, Galați, Botoșani, Olt și în sate din sudul României, unde a construi această logistică educațională e extrem de dificil, ne-am folosit de oportunitatea adusă de tehnologie ca să menținem programele noastre educaționale în această formulă online și funcționează foarte bine în continuare. În India, la fel, provocarea a fost să lucrăm cu copiii din comunitățile vulnerabile din Bangalore, și acolo e o provocare foarte mare legată de deconectivitate, chiar și în orașele mari. În continuare în școlile din zonele rurale ale României este o problemă viteza internetului, însă suntem foarte optimiști că aceste chestiuni legate de infrastructura digitală se vor îmbunătăți în perioada următoare și o să putem folosi această fundație digitală pentru a extinde programele pe care le derulăm.
Supraviețuirea, o provocare
Ați ajuns mai întâi la copii și la familiile lor sau la școală?
Avem parteneriate strategice și cu alte ONG-uri, dar și cu școli și licee, pentru a identifica copiii care corespund criteriilor noastre de selecție. Am făcut aceste parteneriate și atunci instituțiile de învățământ și profesorii parteneri ne recomandă copii în program în funcție de o serie de criterii care țin de această suprapunere între vulnerabilitatea socială, motivația de a învăța și deschiderea familiei de a susține copilul în procesul educațional.
Și acolo unde familiile îi susțin, clar este mai ușor, dar acolo unde nu există acest suport de acasă?
Studiile pe comunități vulnerabile arată că, de fapt, problema nu este deschiderea familiilor față de educație. Pe termen lung, noi am observat că odată ce intrăm într-o comunitate și începem să lucrăm cu copiii, cu profesorii, cu școlile, și alți părinți își doresc să beneficieze de ajutorul nostru. Deci deschiderea e și ceva ce se cultivă și se dezvoltă. Provocarea cea mai mare sunt efectiv aceste situații de supraviețuire: mulți dintre părinți se concentrează pe a le oferi mâncare, a oferi o viață cât de cât decentă copiilor. De asemenea, în familiile vulnerabile există presiunea ca odată ce sunt adolescenți, copiii să înceapă să lucreze. Există o corelație între nivelul de sărăcie și calitatea educației: cu cât o comunitate e mai săracă, cu atât nivelul educației e mai jos, iar școlile, din păcate, nu oferă oportunități pentru copii în așa fel încât să poată merge mai departe.
Și care este abordarea organizației dumneavoastră în aceste situații?
În școlile și liceele în care lucrăm avem o abordare sistemică, de ecosistem. Nu lucrăm direct doar cu copiii și familiile, ci colaborăm cu școlile și avem și niște programe de capacitare a cadrelor didactice, să-i ajutăm să înțeleagă mai bine și să utilizeze niște instrumente educaționale care să le permită să ajungă la copiii care sunt în vulnerabilitate socială, să înțeleagă mai bine contextul, dar să deprindă și niște abilități care să le permită să navigheze mai bine în această lume definită de digital. Lucrăm destul de mult și pe zona de educație timpurie, în așa fel încât să putem aborda din timp decalajul educațional a cărui cauză principală este lipsa de acces la educație preșcolară de calitate.
Sistemul de învățământ trebuie să ofere mai mult decât educație
Experiența dumneavoastră anterioară ce arată? Datele spun că în România sunt cei mai mulți copii săraci din UE, dar celelalte comunități din Europa cum sunt, care este situația în comunitățile în care ați intervenit?
Eu am mai colaborat cu organizații din Bulgaria, din Balcani, din Albania. Din păcate, am fost în niște comunități extrem de vulnerabile în care oamenii trăiesc în condiții greu de imaginat. Dacă ne uităm la țări care nu sunt membre UE, situația este extrem de îngrijorătoare. După toată experiența mea de 15 ani de a lucra în astfel de comunități, cred că problematica accesului la educație e una care ar trebui să ne preocupe pe toți, pentru că nu poate fi rezolvată de o singură entitate. Este nevoie de un efort susținut, pe termen lung, și important este să avem răbdare ca să vedem schimbarea. Mai mult de atât, accesul la educație pentru copii din comunități vulnerabile nu înseamnă doar activități educaționale pentru acești copii. E foarte important să ne uităm la ecosistemul din jurul lor și să vedem cum ne putem asigura că educația pe care ei o primesc are cu adevărat tracțiune în viețile lor și îi poate ajuta să depășească dificultățile din jur și să aibă o viață mai bună decât părinții lor.
Asta înseamnă că școala trebuie să iasă din paradigma concentrării doar pe educație și să se conecteze mai mult la realitățile din comunitate, iar intervențiile să fie foarte prezente în raport cu toate provocările din localitatea respectivă. Un copil care nu a mâncat, nu a dormit bine, n-o să poată să se concentreze pe școală. Iar decalajul o să devină din ce în ce mai mare. Un copil care nu are sprijinul necesar acasă, pentru că nu are o cameră unde să stea să-și facă temele și stă într-un spațiu aglomerat cu alți șapte-opt membri ai familiei, nu își va valorifica la maximum oportunitățile aduse de școala românească. Și de asta, din punctul meu de vedere, e important să calibrăm intervențiile educaționale pe realitățile din comunități.
Profesorii își cunosc, probabil, elevii – pandemia le-a arătat, în timpul predării online, inclusiv cum le arată casele, cât de mare e larma din jurul lor. Cum fac ei să depășească astfel de piedici identificate în calea copiilor? Dumneavoastră le arătați cum se face, după care probabil că îi veți lăsa să se descurce, ca să puteți ajuta și alte comunități. Cum se asigură continuitatea demersurilor?
Aici cred că cheia e în abordare la nivel de sistem și colaborare interinstituțională. Nu putem să punem toată presiunea pentru educație pe umerii profesorilor. Noi vedem profesorii din comunitățile în care lucrăm. Foarte mulți dintre ei sunt foarte motivați să ajute copiii, găsesc soluții foarte creative să-i susțină, dar adevărul este că mulți dintre profesorii din comunitățile rurale din această țară sunt la fel de vulnerabili precum copiii și familiile pe care le deservesc. Atunci trebuie să vedem cum schimbăm această situație și e clar că profesorii nu pot rezolva singuri situația sărăciei din comunitățile unde se află și este important să ne uităm la intersecții. La cine altcineva poate să intervină în a-i ajuta pe profesori ca ceea ce fac ei să aibă impact în viețile copiilor? Aici mă refer la instituții publice locale, la asistenți sociali care pot veni în sprijinul profesorilor ca să ofere acel sistem de susținere care să le permită copiilor să valorifice la maximum contextul educațional în care se află.
Ce spun autoritățile? Cum au primit inițiativa dumneavoastră?
Încercăm să ne unim forțele pe alocarea de resurse. De exemplu, în Cluj lucrăm cu Direcția de Asistență Socială și Medicală, iar în situații în care familia cu care noi colabărăm are nevoie de sprijin, încercăm să valorificăm și oportunitățile de la nivel local în acest sens, pentru că nu putem să acoperim noi toate nevoile și nici nu credem că e neapărat o abordare echilibrată. Scopul nostru este să ajutăm familiile să devină cât mai autonome, să găsească altenative. Ce s-a întâmplat ca efect secundar, în intervenția noastră din ultimii patru ani și jumătate, e că în cazul familiilor cu mame singure care-și cresc copiii, ele fiind prezente la meditațiile online alături de copii, o parte dintre ele s-au întors la școală, la „A doua șansă“, iar o parte și-au găsit locuri de muncă mai bune. E un efect de transformare la nivel de familie și pentru noi e foarte important să vedem că sprijinul nostru se traduce într-o îmbunătățire a calității vieții pentru aceste familii.
„Cărțile ilustrate pentru copii sunt inaccesibile pentru părinții din rural“
Cât puteți sta într-o comunitate?
Noi existăm legal de patru ani și jumătate, din ianuarie 2019. Programele educaționale, în momentul în care se măsoară, au nevoie de cel puțin cinci ani ca să putem vorbi despre impact. Filosofia noastră este de intervenție pe termen lung. Suntem alături de copii de la clasa a V-a, când au această tranziție de la sistemul primar la cel gimnazial, și avem și un program pentru elevii de liceu, pentru care ne-am ajutat mai mult de tehnologie pentru a ajunge la adolescenți. În prezent, avem peste 800 de elevi de liceu, de clasa a IX-a, din comunități vulnerabile din Moldova, tot sudul României, București și Cluj. Planul este să tot creștem numărul elevilor de liceu, însă sprijinul nostru e în gimnaziu de patru ani și în liceu de patru ani. Cam așa arată ciclul nostru de intervenție pe sprijin direct pentru copii și adolescenți. Planul este să-i sprijinim după gimnaziu și la liceu, în așa fel încât ei să poată să beneficieze de sprijin până la finalizarea liceului. Din păcate, rata de abandon școlar este foarte mare și liceul nu este o opțiune validă pentru mulți dintre copiii care vin din rural.
Practic, în ce constă ajutorul vostru?
Pentru gimnaziu avem programul „Salt către Viitor“, în care oferim o bursă lunară de 350 de lei pe care familia o poate folosi pentru alimente, utilități, orice e nevoie pentru a lua puțin din povara cheltuielor lunare. Oferim o tabletă cu internet, cu sprijin tehnic la distanță, cu toate mecanismele de protejare a copiilor în online, pentru ca ei să aibă acces la activități educaționale online, meditații la română, matematică, engleză, competențe digitale, tabere anuale în timpul vacanței de vară, axate pe componenta de dezvoltare de softskills. De asemenea, oferim familiilor pachete cu alimente, îmbrăcăminte și încălțăminte copiilor la schimbarea de sezon, materiale educaționale la început de an școlar și monitorizăm îndeaproape participarea școlară, participarea la activitățile noastre.
Avem infrastructură de intervenție în comunitățile în care lucrăm. Pentru liceu, bursa are aceeași valoare, însă sprijinul educațional este facilitat de o platformă pe care am dezvoltat-o și lucrăm cu peste 170 de profesori parteneri voluntari care ne ajută să fim aproape de copii și să răspundem la nevoile lor în funcție de contextul local.
Cititul este gratis
Ați creat aplicația de citit NABU, care deja a fost descărcată de peste 50.000 de ori. Le asigurați părinților și dispozitivele necesare?
Aplicația de citit NABU este adusă în România împreună cu un partener din SUA, NABU Global, și cu partenerii noștri de la Ovidiu Ro. Înainte ca noi să aducem această aplicație mobilă în România, am analizat foarte bine situația din comunități și ne-am uitat foarte mult la nevoile părinților din comunități vulnerabile. În momentul de față, în România avem aproape 17 milioane de utilizatori de internet și telefonie mobilă. Datele ne arată că rata de penetrare a telefoanelor mobile, până și în comunități vulnerabile, e extrem de mare, și atunci noi nu oferim telefoanele pentru părinți, însă am lucrat foarte mult cu educatorii din aceste localități și au petrecut timp cu familiile și le-au explicat cum pot accesa aplicația, care este gratuită, cum pot citi alături de copii cărțile. Avantajul aplicației este că ea funcționează și offline, părintele poate să meargă la școală sau la grădiniță, unde există o rețea wi-fi, să descarce acele cărți și pot fi citite acasă, cu copiii, fără internet.
Practic, este o bibliotecă digitală la îndemână, care elimină pretextul că nu au cărți sau bani pentru cărți...
Da, am identificat această problemă legată de accesul la cărți ilustrate pentru copii cu vârste între 2 și 10 ani și, din păcate, situația de vulnerabilitate socială obligă foarte mulți dintre părinți să prioritizeze mâncarea, îmbrăcămintea, nevoile de bază. Cărțile ilustrate pentru copii sunt inaccesibile pentru părinții din rural, în mod particular, dar și pentru cei care se confruntă cu sărăcie în orașele mari și mici, pentru că sărăcia e prezentă în continuare în multe zone din România, indiferent de mediu, fie rural, fie urban. Ultimele date de la Eurostat arată că suntem în continuare pe locul unu la numărul de copii în sărăcie. Procentul este de 41% la nivel național, ceea ce indică și o creștere față de 2019, când am început noi activitatea – atunci era 36,5%. Evident că pandemia a avut un impact foarte mare asupra creșterii vulnerabilității sociale în România. Vedem o generație care este foarte afectată de schimbările din jur și, din punctul nostru de vedere, educația trebuie să fie acel ascensor către o viață mai bună.
„Copiii sunt foarte naturali în mediul online, însă petrecerea timpului pe social media nu este o competență digitală“
Cum se dezvoltă copiii pe partea digitală?
În acești patru ani în care am lucrat pe dezvoltare de competențe digitale cu copiii din comunitățile unde intervenim, am descoperit că din cele 21 de competențe digitale care sunt în cadrul european, doar pentru șase am găsit resursele adecvate pentru copiii cu care lucrăm în termeni de categorie de vârstă și nevoi. Suntem într-un proces în care am cartografiat la nivel global toate oportunitățile și în acest moment lucrăm să dezvoltăm resurse pentru restul de competențe digitale.
Ce anume lipsește pentru a bifa toate cele 21 de competențe digitale?
Lipsesc foarte multe. Însă noi ne îndreptăm spre o lume definită de low-code și no-code și atunci e esențial să ne concentrăm pe competențe care țin de navigarea în mediul online, pe interacțiunile online, să încerce să lucreze în mediul digital – acest concept de cetățenie activă digitală, în care ai acces la diverse servicii în mediul online și atunci tot universul nostru civic se mută în spațiul online.
Noi am colaborat cu cei de la Salvați Copiii pe „Ora de Net“, un program extraordinar pe zona de protejare în mediul online, să-i facem pe copii conștienți de pericolele la care sunt expuși în mediul online și să fie capabili să facă alegerile potrivite acolo. Ei sunt buni acum pe partea de protecție în mediul online și protecția datelor, însă pe zona de generare de conținut în online, comunicare, lucru în echipă, există destul de puține variante când e vorba de resurse pentru copii.
Practic, le canalizați aceste aptitudini native pe care le au.
Noi am făcut un studiu pe care l-am lansat în mai și am descoperit că odată petrecut timp pe social-media nu înseamnă că acești copii au competențe digitale, chiar dacă ei sunt foarte naturali în mediul online. Acestea trebuie construite mult mai intențional și într-un cadru care să fie educațional. O premisă importantă pentru dezvoltarea în această zonă este atitudinea pozitivă față de tehnologie. Raportarea la tehnologie din perspectiva de oportunitate de a învăța lucruri în online și de a valorifica spațiul digital pentru învățare creează o premisă foarte importantă pentru un spectru mai larg de competențe digitale. Copiii sunt foarte naturali în mediul online, însă trebuie să curatoriem foarte bine modul în care își petrec ei timpul în online și ce fac acolo. Petrecerea timpului pe social-media nu se încadrează la competențe digitale.
Consecințele sărăciei nu țin cont de zona geografică
Ați constatat dacă există un specific regional? Au probleme specifice familiile vulnerabile din sudul României, altele decât cele din Moldova?
Eu am observat niște fenomene care sunt specifice pentru anumite zone. De exemplu, provocările din cartierul Ferentari, din zona de tip ghetou, sunt foarte diferite de provocările din satele din Vaslui și e important să ținem cont de asta. Ce am observat în mod particular în Moldova e că sunt numeroase familii cu tați singuri care cresc copii, din cauză că foarte multe dintre mame au plecat la muncă în vestul Europei. E un fenomen reprezentantiv pentru România, dar acolo l-am resimțit mai puternic. E dificil să fac această analiză, pentru că impactul pe care sărăcia îl are asupra copiilor e extrem de similar la sfârșitul zilei. Abandonul școlar este amplificat de contextul socio-economic, atât în Moldova, cât și în sudul României.
Ne-am bucurat să vedem dorința profesorilor cu care lucrăm de a-i susține pe copii, de a fi alături de programele noastre, și asta a fost o descoperire foarte încurajatoare pentru noi, chiar și în cele mai dificile contexte.
Este mai ușor în România decât în alte țări?
Cred că, uitându-ne în comparație cu India, nu conștientizăm cât de multe oportunități avem aici, câte schimbări am putea aduce dacă am fi mai intenționali la nivel sistemic. Nu știu dacă e neapărat mai ușor, cred că provocările sunt diferite. De exemplu, în India, sistemul public de educație e la un nivel foarte-foarte scăzut, deși noi ne uităm la sistemul nostru public de educație și avem sentimentul că e rău, dar cu siguranță se poate mai rău. Practic, pentru copiii din cele mai sărace familii din India nu e o opțiune, pentru că părinții ne spun că pentru ei e foarte important ca copiii lor să învețe limba engleză. Și limba engleză este o bază extrem de importantă pentru succesul în viață în India, dar, din păcate, în școlile publice există niște limitări și acolo, la fel ca la noi, există o relație proporțională între nivelul de sărăcie dintr-o comunitate și calitatea sistemului public. Atunci, în India s-a dezvoltat acest sistem paralel. Există școli private care sunt foarte scumpe și sunt accesate doar de cei care au resursele să facă asta și, în același timp, mai există un sistem de școli private care sunt mai accesibile în termen de preț și pe care părinții care se confruntă cu sărăcia încearcă să le folosească pentru a le oferi o șansă mai bună copiilor lor.
Este echivalentul meditațiilor de la noi?
Da, doar că la noi meditațiile nu sunt structurate într-un mod organizat, ele sunt mai mult circumstanțiale, pe când acolo e ca un nou segment educațional de sine stătător. E interesant cum s-a dezvoltat.
Sistemul public e de evitat acolo?
Cred că se fac eforturi, ca peste tot, doar că părinții simt că copiii nu deprind acolo competențele de care au nevoie ca să facă față pe piața muncii. Nu e de evitat. Ce mi se pare mie interesant la sistemul public din India e că, spre deosebire de noi, ei au mese calde pentru copii, ceea ce e un lucru foarte important și pe care mi-aș dori să-l văd și aici, pentru că asta schimbă foarte mult relația comunităților cu școala.
Voluntari pentru copiii ucraineni
Ați strâns sume importante de bani pentru refugiați. Cum altfel ați mai ajutat?
În februarie anul trecut am lansat fondul global de solidaritate pentru Ucraina și pentru că suntem conectați la acest ecosistem global al companiei UiPath, cu sprijinul angajaților din întreaga lume, am reușit să strângem în două săptămâni 1,4 milioane de dolari, o sumă pe care am distribuit-o 100% în sprijinul copiilor și familiilor din Ucraina care au fost afectate de război. În primele săptămâni, împreună cu Crucea Roșie Ucraina și Crucea Roșie România am trimis peste 65 de tone de alimente și materiale sanitare pentru familiile ucrainene. Apoi, am colaborat cu Hope and Homes for Children pentru a susține 230 de copii care provin din centrele maternale și orfelinatele din Ucraina și care au ajuns în România – ei au tot sprijinul socio-educațional în ultimul an şi jumătate din partea noastră. Am implicat și voluntari în interacțiunea cu copiii și am răspuns punctual la nevoile refugiaților din Ucraina aplicat la realitatea din teren. În aplicația NABU chiar am înregistrat o colecție de 40 de cărți în ucraineană și cărți în română tocmai pentru a oferi și resurse educaționale relevante pentru copiii afectați de război.
Sunt versiuni în ucraineană-engleză și cred că și în ucraineană-română au apărut. Mulți dintre copiii ucraineni pe care i-am cunoscut și care sunt în centre de la noi au deprins și limba română, pentru că sunt nevoiți. Sunt obligați să învețe, pentru că ei merg la școală. Am fost foarte surprinsă să-i văd atunci, la câteva luni după începerea războiului, și să-i văd la final de 2022, cât de mult și-au îmbunătățit limba română.
Se încarcă comentariile...
