Profesoara de spital. Le predă matematică copiilor cu boli incurabile și le vindecă sufletele

0
Publicat:

Elisabeta Niță, profesoară de matematică, aduce lumea cifrelor mai aproape de copiii suferinzi, dar dornici să învețe – multora, camera de spital le-a devenit clasă, iar lecțiile sunt făcute după cum le permite boala.

Elisabeta Niță FOTO proiectulmerito.ro
Elisabeta Niță FOTO proiectulmerito.ro

Elisabeta Niță (48 de ani), profesoară de matematică și psiholog la școala de la Institutul Oncologic al Spitalului Fundeni și la Institutul Clinic Fundeni, a fost desemnată profesor Merito în 2022 pentru realizările sale extraordinare ca dascăl și terapeut pentru copiii care suferă de cancer.

Este pasionată de matematică de mic copil, dar și-a dezvoltat atunci și latura psihoemoțională, având în vedere că a crescut cu părinți surzi și cunoaște la perfecție limbajul mimico-gestual.

A absolvit Facultatea de Matematică din Craiova, apoi a terminat Facultatea de Psihologie, cu un master în Paliație și un doctorat în Oncologie Pediatrică. Și-a dorit să lucreze într-o fundație, dar nu știa atunci că va fi Oncologie Pediatrică. „M-a ales ea pe mine“, a spus pentru „Weekend Adevărul“ profesoara care și-a căutat drumul ani la rând.

Cifrele și limbajul semnelor fac casă bună

Și-a început cariera la Craiova, unde a predat matematică folosind limbajul semnelor la un liceu pentru surzi. Momentul definitoriu a venit când a intrat în contact cu primii copii bolnavi de cancer, iar atunci a știut că asta trebuie să facă.

A devenit profesor acum 12 ani în cadrul proiectului „Școala de Spital“, un program deschizător de drumuri demarat de Asociația PAVEL, în 2004, la Spitalul Clinic pentru Copii „Marie Curie“ din București, apoi la Institutul Oncologic și la Institutul Clinic Fundeni.

Programul a fost recunoscut în 2015 de Ministerul Educației. Profesorii desfășoară activități după programa școlară, notele copiilor din spital sunt trecute și în catalog, iar elevii-pacienți au dreptul să dea tezele și examenele principale și să-și continue studiile când se însănătoșesc.

Elisabeta Niță le predă matematică elevilor din clasele a V-a până la a XII-a, de la un semestru până la doi ani și jumătate, în cazurile în care boala recidivează. „Eram doar câțiva oameni. Ne-a ajutat mult organizația Hope, o organizație din afara țării a profesorilor din spitale“, povestește profesoara cum a început totul.

Lecțiile, la patul copiilor

Pentru că elevii cărora le predă sunt slăbiți de boală, Elisabeta Niță face cu ei lecțiile în salonul de spital unde sunt internați. La ore asistă de multe ori și părinții copiilor, pe care îi implică în actul educațional, dar le acordă și sprijin psihologic.

„Foarte rar îi cuplez câte 2-3. De regulă, predau unui singur copil și este, cred eu, mult mai bine așa. Obții rezultate în 30 de minute când ești doar cu el decât dacă ai sta nu știu câte ore la clasă. Foarte importantă este starea lor interioară. Le și spun: nota la matematică se compune din starea de bine și cunoștințe“, explică profesoara metoda sa de predare, în care pedagogia se împletește cu psihologia.

Elisabeta predă, de regulă, doar unui singur copil FOTO proiectulmerito.ro
Elisabeta predă, de regulă, doar unui singur copil FOTO proiectulmerito.ro

Are copii foarte buni la învățătură, cu medii de 9 și 10, care au aflat că suferă de o boală incurabilă și au fost internați la Fundeni. Ar vrea să învețe cum o făceau la școală, dar organismul nu le mai permite să facă prea mult efort fizic.

Încep să se simtă frustrați, stima de sine le scade rapid, iar aici intervine magia Elisabetei. Prin mult tact și răbdare le crește motivația interioară, dar în același timp reușește să îi facă să și învețe.

„Dacă nu ești echilibrat și nu ai o prezență puternică în fața copilului, te simte imediat și nu mai faci nimic cu el. Îmi spun că sunt bine când îi întreb cum se simt și le spun atunci că împreună putem să mai punem ceva la starea de bine“, povestește cu emoție profesoara.

Copiii simt astfel că viața lor continuă, că are importanță și este un pas necesar spre normalitatea la care visează.

De la inimă la inimă

Stă cu fiecare elev de la câteva minute până la o oră, în funcție de starea de sănătate a fiecăruia. Îi testează permanent să vadă dacă sunt atenți la ce le predă. De pildă, le spune la un moment dat ceva greșit și le observă reacția.

Dacă le zboară gândurile, cum e firesc să se întâmple, face o glumă cu ei și amândoi au parte de o porție zdravănă de râs. „De asta e superbă școala din spital. E de la inimă la inimă și copiii se dezvoltă permanent pe zona de atenție, concentrare și memorie“, mărturisește Elisabeta.

De multe ori, scrie chiar ea pe caiet ce le dictează copiilor, pentru că ei nu mai au energia necesară sau nu mai au cum fizic, din cauza amputării membrelor. Sunt cazuri cutremurătoare, însă ei își doresc să învețe în continuare.

Elisabeta scrie de multe ori chiar ea pe caiete ceea ce le predă copiilor FOTO proiectulmerito.ro
Elisabeta scrie de multe ori chiar ea pe caiete ceea ce le predă copiilor FOTO proiectulmerito.ro

Nevoia de normalitate îi împinge către asta și atunci îi spun profesoarei: „Doamna Beti, să mai facem ceva la matematică“. Îi evaluează rapid pentru a ști de unde trebuie să pornească cu predarea, iar apoi face cu ei lecții, ca să plece din spital cu noțiuni de matematică bine învățate.

Sunt copii care vor să facă lecții chiar și înainte de o amputare sau care au vederea afectată de boală. O elevă și-a pierdut vederea din cauza tratamentelor, iar Elisabeta îi desena pe picior ecuații sau pe spate figuri geometrice, în timp ce îi explica.

Ulterior, fata a dat examenul de Evaluare Națională și, când s-a însănătoșit, a absolvit o școală de masaj pentru nevăzători.

Robotul de suflete care vindecă bolnavii de cancer

Elisabeta este și psiholog la secția de Terapie Intensivă de la Fundeni și le oferă pacienților suport mental și emoțional pentru a depăși situația dificilă în care se găsesc. Elevii-pacienți care se puteau deplasa au participat înainte de pandemie, cu acord de la medic, la șase ediții ale unei olimpiade.

Una dintre destinații a fost Delta Dunării, unde au fost organizate și sesiuni de lucru pe materii. La final, grupele aveau de prezentat un proiect. „Era și un pic de matematică și un pic de istorie și un pic de chimie. Totul era foarte intens, socializau și realizau creații artistice. De pildă, pictau și învățau să lucreze în echipă“, descrie profesoara atmosfera de la aceste întâlniri.

Au organizat într-o librărie un atelier pentru copii și angajații companiei Dell din SUA care sponsorizează olimpiada, iar unul dintre elevii de la Fundeni a creat un robot din carioci cu cartoane care vindeca bolnavii de cancer.

Elisabeta este și psiholog la secția de Terapie Intensivă de la Fundeni FOTO proiectulmerito.ro
Elisabeta este și psiholog la secția de Terapie Intensivă de la Fundeni FOTO proiectulmerito.ro

„A fost ceva simbolic, evident, dar ideea a fost una cu un mesaj foarte puternic. Reprezentanții companiei au fost extrem de impresionați de ceea ce au făcut împreună cu elevii“, spune Elisabeta.

Elevii internați la Institutul Oncologic și la Institutul Clinic Fundeni au participat de trei ori la Olimpiada Sportivă Internațională pentru copiii cu afecțiuni oncologice organizată în Polonia.

S-au dus și tineri cu membrele amputate și care aveau o condiție socială precară. Elisabeta crede că atunci când un copil pleacă la stele, e o formă de a învăța cu inima.

„Din fiecare interacțiune cu acești copii înțelegi cât de prețios este „prezentul“. Înțelegi cu adevărat cuvintele „recunoștință“, „mulțumire“ și „iubire“, este lecția de suflet pe care profesoara de spital a învățat-o de-a lungul anilor.

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite