Șeful DNA dezvăluie cum și-a infiltrat omul în mafia din Portul Constanţa: „I-am dat un X5, o casă foarte bună și a avut și bani buni de cheltuială”
0Procurorul-șef al DNA, Marius Voineag, a oferit detalii despre ancheta complexă din Dosarul „Portul Constanța”, descriind modul în care anchetatorii au reușit să infiltreze trei anchetatori pentru a descoperi acte de corupție într-o infrastructură critică a statului.

Marius Voineag a vorbit duminică, 5 octombrie, în cadru unei emisiuni de la Antena 3, despre unul dintre cele mai dificile dosare gestionate de DNA în ultimii ani, cel care vizează activități de corupție în Portul Constanța.
Procurorul a subliniat complexitatea anchetei și măsurile speciale adoptate pentru a proteja integritatea investigației:
„Este dosarul cel mai dificil pe care l-am avut în aceștia ani, fiind vorba despre o infrastructură critică a statului român. A fost și pentru noi o surpriză să vedem ce se întâmplă în Portul Constanța”, a mărturisit procurorul-şef al DNA.
Pentru a descoperi modul în care funcționa corupția, anchetatorii au introdus trei investigatori sub acoperire după cinci luni de pregătiri, creând personaje cu resurse și aparențe credibile, astfel încât să nu stârnească suspiciuni.
„A trebuit să creăm un personaj care să stea în picioare la orice oră, pentru ca oamenii de un anumit calibru, pe care noi îi aveam sub lupă, să nu aibă suspiciuni. I-am dat un X5, o casă foarte bună și a avut și bani de cheltuială, ca să-și permită mese cu cei care erau generatorii actelor de corupție. Am avut trei persoane infiltrate”, a povestit Marius Voineag.
În decursul a 11 luni, cei trei investigatori sub acoperire au participat la multiple întâlniri cu persoane care ofereau mită pentru contracte uriașe.
În acest context, procurorul-şef al DNA a relatat o scenă petrecută la un restaurant, în timpul unei întâlniri la care a luat parte investigatorul sub acoperire, alături de câteva persoane care ulterior au fost acuzate de acte de corupție. Cu toții au comandat același fel de mâncare, pește, iar la un moment dat fiecare dintre cei doi suspecți a început să taie din porția sa o bucată care să arate cât de mare este șpaga pe care ar urma să o plătească.
Membrii rețelei își luau măsuri de protecție extinse, evitând să vorbească lângă telefoanele mobile, pe care le puneau în portbagajul mașinilor ori camere separate, sau scriind sumele pe care voiau să le dea ca mită pe bilețele pe care ulterior le distrugeau, a recunoscut șeful DNA.
De asemenea, Marius Voineag a confirmat că unul dintre colaboratorii din conducerea portului este protejat 24 de ore din 24, dar că mai sunt și alte persoane implicate care beneficiază de protecție similară din cauza amenințărilor primite, atât voalate, cât și directe.