Miruna, scriitoare la vârsta de 11 ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pasiunea pentru scris a Mirunei Rădulescu a început la 9 ani, când făcea compuneri pentru şcoală. Elevă în Bucureşti, fetiţa a primit anul acesta Premiul Naţional „Prima Verba“, pentru prima sa carte de poveşti ilustrată „Adieri“.

Miruna învaţă la Şcoala nr. 194 „Marin Sorescu", unde tocmai termină clasa a V-a. Cartea ei, publicată în 100 de exemplare, cu ajutorul financiar al părinţilor, conţine nouă povestiri pe care le-a scris din clasele primare până acum, alături de ilustraţii proprii. Miruna şi-ar fi dorit ca în lucrare să apară doar poveşti noi, pe care le‑a scris în ultimul an, însă s-a grăbit ca să prindă competiţia de proză „Prima Verba", organizată de ¨Ministerul Educaţiei şi Centrul de excelenţă literară.

Crescută cu poveşti

Ilustraţia care însoţeşte povestea „În pădure“



Desenează de mică, de cum a prins un creion în mână. Mai târziu, după ce a învăţat să scrie, a început să transforme desenele în poveşti. „Majoritatea copiilor de 5 ani fac povestioare doar din desene pentru că încă nu ştiu să scrie şi zic «Mami, tati, uite asta e prinţesa», cam de atunci am pornit şi eu, cu desene. Ştiu că apoi am început să pun şi text, primele compuneri bune au fost în clasa a V-a, la primele ore de comunicare cu doamna dirigintă."

Ilustraţia care însoţeşte povestea „În pădure“

Una dintre picturile ei, în ulei

Profesoara a sfătuit-o să-şi schimbe puţin stilul, să aducă mai multă naraţiune şi dialog în texte. „Mi-a sugerat să-mi schimb stilul pentru că mereu un scriitor trebuie să se reinventeze. Un scriitor în ghilimele, fiindcă încă nu sunt unul cu adevărat. În legătură cu desenele, asta a fost pasiune mai veche, am început însă de la un an când mâzgăleam foile, m-au impresionat foarte mult desenele japoneze, am o pasiune pentru astfel de personaje şi pentru benzile desenate, unde este şi mai multă muncă. Mai întâi e faza carneţel, după, copiez desenele pe o foaie mai mare". De trei ani, Miruna merge în fiecare sâmbătă la Şcoala de Artă din Bucureşti, unde pictează vreo cinci-şase ore, în clasa profesoarei Lucia Segărceanu.

Adina Rădulescu, mama Mirunei, spune că fiica ei „a fost crescută" cu poveşti de când era bebeluş. „Stăteam lângă pătuţ şi citeam. Cred că aşa s-a format şi personalitatea ei artistică. Pentru că ea desenează poveşti şi apoi vine cuvântul."

Eleva spune că se concentrează pe o singură temă într-un volum. „Teme fantastice, personaje fantastice, sirene, mai demult la noi era o modă în clasa a IV-a cu Raiul şi Iadul, Înger şi Demon, vorbeam despre filmuleţe de groază. Apoi, în clasa a V-a ne‑am mai revenit". Acum îi plac cărţile de copii ale scriitorului britanic Terry Pratchett, iar recent a terminat de citit „Tunele" de Roderick Gordon şi Brian Williams. Citeşte şi Caragiale, fiindcă îi place umorul lui. „În momentul când ia o carte (n.r. - de Terry Pratchett) nu mai face nici lecţii, nimic, noi dormim şi ea citeşte", povesteşte mama ei. „Mă ascund câteodată sub plapumă, dar e foarte cald acolo", completează Miruna râzând.

Are în pregătire un roman

Miruna scrie acum la un roman, însă nu ştie când îl va termina. Are deja două capitole scrise, iar  personajele principale sunt fetiţe. „Nu neapărat adolescente, uneori sunt şi caractere masculine, dar doar când ni se impune o chestie. Romanul este în căpşorul meu. Are şi anumite animale personificate, care vorbesc, au puteri magice. Îmi place mult umorul care se creează mai întâi prin antiteză, de exemplu, dacă creezi nişte personaje, nu neapărat vulgare, ci foarte ciudate, apropiate de cele care te înspăimântă şi le dai ocupaţii precum creşterea de flori, devin ridicole". 

Hotărâtă să devină scriitoare pentru copii, în vacanţele de vară, Miruna îşi caută inspiraţia în curtea bunicilor, aproape de Pădurea Snagov. De aici a pornit şi ultima poveste din cartea sa, „În pădure". „Stau acolo şi sunt tot felul de animale, mierle, multe flori, cel mai mult îmi iubesc pisicii, şi mai vin şi motanii vecinilor, înotăm toată vara, traversăm lacul". 

"Romanul este în căpuşorul meu. Are şi anumite animale personificate, care vorbesc, au puteri magice."
Miruna
elevă, 11 ani

"În momentul când ia o carte (n.r. - de Terry Pratchett) nu mai face nici lecţii, nimic, noi dormim şi ea citeşte."
Adina Rădulescu
mama Mirunei

Una dintre picturile ei, în ulei
Educație



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite