Ministrul Educaţiei vrea învăţământ obligatoriu de la 5 ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Copiii ar putea fi obligaţi să meargă la grădiniţă cel puţin de la cinci ani   FOTO: Adevărul Arhiva
Copiii ar putea fi obligaţi să meargă la grădiniţă cel puţin de la cinci ani   FOTO: Adevărul Arhiva

Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, susţine că toţi copiii de 5 ani ar trebui să meargă la grădiniţă, la grupa mare, înainte de clasa pregătitoare, propunere pe care o va prezenta Parlamentului.

Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, a declarat că intenţionează să le ceară parlamentarilor modificarea vârstei copiilor la care aceştia sunt obligaţi să meargă la grădiniţă, la 5 ani, în cadrul emisiunii „Kilometrul 0”, de la Digi24.

Ideea e să aduci copilul la şcoală cât mai devreme. Voi merge în Parlament, dar nu acum, să cer modificarea momentului în care copii sunt obligaţi să meargă la şcoală. Am avut 7 ani, am coborât la 6. Sunt state în UE în care au obligativitatea de a merge nu la şcoală, ci la grădiniţă, de la 4 ani. Probabil în maximum doi ani ar trebui să ne ducem în Parlament şi să spunem: e obligatoriu să fii la grădiniţă la 5 ani şi să participi la grupa mare, după care să mergi la grupa pregătitoare. E o măsură corectă pentru sistem, pe care trebuie s-o adoptăm gradual”, a explicat Pricopie.

Ministrul a discutat şi despre introducerea de fostul ministru, Daniel Funeriu, a clasei pregătitoare, prin care învăţământul primar a devenit obligatoriu de la 6 ani, criticând faptul că a apărut „peste noapte”.

„Ceea ce n-a fost corect la clasa pregătitoare a fost asumarea proiectului ca individual şi de a-l introduce peste noapte. Trebuie să iei măsuri treptat, pentru a nu bulversa”, a declarat actualul ministru al Educaţiei.

Ore de sport introduse gradual

În legătură cu introducerea celor patru ore de sport în şcoală, începând cu clasa zero, dintre care două de mişcare, ministrul Educaţiei a precizat că acestea vor fi introduse gradual, pentru a acorda timp pregătirii cadrelor didactice, dar şi pentru asigurarea structurii necesare în şcoli.

„La clasele V – VIII şi IX - XII, cele patru ore vor fi introduse gradual. Din 2013-2014, de la V – VIII, apoi IX - XII, pentru că nu avem suficiente săli de sport. În paralel, va trebui o măsură de pregătire a cadrelor didactice, dar şi de asigurare a structurii”, a explicat Pricopie.

Industria manualelor auxilaire, „sprijinită“ de profesori

Întrebat cum comentează faptul că există profesori care îi obligă pe copii să cumpere manuale auxiliare, ministrul a spus că acest lucru este ilegal. 

„Există o industrie a auxiliarelor, uneori cu ajutorul profesorilor. Voi avea un mesaj foarte clar către profesori să nu mai poarte interesul diferitelor edituri, ci interesul copiilor. Noile manuale vor trebui să fie independente. Ce trebuie să ştie copilul să fie din acel manual, plus componenta digitală”, a mai spus Pricopie la Digi24.

Printre problemele educaţiei, ministrul a enumerat analfabetismul funcţional, părăsirea timpurie a şcolii şi calitatea educaţiei. 

Educație

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite