Ministrul Educației spune că învățământul liceal trebuie schimbat: „Intră tineri inteligenţi, creativi, dar nu ies oameni la fel de performanţi”
0Ministrul Educației, Daniel David, a declarat marți că modelele de la învățământul liceal nu mai sunt adecvate și trebuie schimbate, deoarece „intră tineri inteligenţi şi cu creativitate similară celor din alte ţări vestice, dar nu ies oameni la fel de performanţi”.

„Este o presiune legală. Noua lege regândeşte bacalaureatul, trebuie să regândim disciplinele şi legătura cu bacalaureatul. Este o presiune curriculară. Ar trebuit să facem acest lucru din 2021, ca generaţia de la gimnaziu, care a intrat pe noile planuri-cadru în 2017, să intre într-o logică similară, oarecum şi la nivel de liceu. Este o presiune legată de încărcarea pe care o punem pe umerii copiilor noştri.
Şi este o presiune care vine din performanţa sistemului, vrând nevrând la orice dată ne uităm, PISA sau alte rezultate internaţionale, performanţa la nivel de liceu nu arată bine. Intră tineri inteligenţi creativi, cu inteligenţă şi creativitate similare celor pe care le vedem şi în alte ţări vestice, dar nu ies oameni la fel de performanţi. Asta mie îmi spune că modelele pe care le avem în zona învăţământului liceal în acest moment nu mai sunt adecvate. Trebuie să le schimbăm”, a afirmat ministrul Educaţiei în cadrul unei dezbateri publice privind proiectele de planuri-cadru pentru învăţământul liceal.
Atitudinile cu privire la proiecte au fost „biploare”
De asemenea, Daniel David a declarat că, în primele zile după ce a pus în dezbatere publică proiectele de planuri-cadru, reacțiile au fost „bipolare”.
„În primele zile nu am primit decât atitudini de-astea aşa bipolare. Ori critici foarte dure, ori aplauze. Sigur venite din zone diferite. N-are sens acum să mai insist ca să nu antagonizez zonele respective. După primele zile, oamenii au înţeles că totuşi noi suntem serioşi, că avem o perioadă de dezbatere, de consultare, că nu sunt impresionat de critici, nici de laude, că nu mă ajută nici laudele.
Suntem deschişi spre analize serioase, astfel încât am început să trecem dincolo de formula nu se poate şi că nu trebuie schimbat sau discutăm pe număr de ore, am ajuns la formula în care regândim modelele în care diverse discipline doresc să se proiecteze în secolul XXI la nivelul învăţământului liceal”, a explicat Daniel David.
Ministrul Educației a afirmat că ministrul nu mai este cel care stabilește numărul de ore obligatorii.
„Un element cheie, fundamental, este legat de descentralizare astfel încât nu mai este ministrul cel care stabileşte din cabinet, prin ordinul de ministru numărul de ore şi obligativitatea orelor din Bucureşti până în vârful Munţilor Apuseni.
Un număr zic eu, destul de important de ore, 15% în medie a fost descentralizat spre decizia elevilor. Şcoala oferă, elevii vor alege, şi există iarăşi un procent destul de important din curriculum de specialitate care este flexibil şi unde decizia va veni la nivelul şcolii”, a mai afirmat Daniel David.
El a pus întrebarea dacă nu este prea multă descentralizare pentru nivelul la care ne aflăm în acest moment.
„Acum întrebarea este asta. Este această descentralizare prea tare pentru nivelul la care noi suntem în acest moment? Este prea multă descentralizare? Vor putea alege elevii împreună cu părinţii? Vor alege calea uşoară? Recentralizăm unele lucruri?
Cât le recentralizăm astfel încât totuşi să mergem pe un sistem modern în care ţintim în final educaţie personalizată astfel încât şcoli cu acelaşi profil să poată să îşi personalizeze totuşi profilul. Acelaşi profil de matematică-informatică poate accentua componenta de matematică, alt profil de matematică-informatică să-şi accentueze componenta de informatică. Astea sunt discuţiile pe care trebuie să le avem şi să ne amintim totdeauna ce vrem, care este scopul”, a mai transmis ministrul Educaţiei.
„Nu avem geografia României, nu avem istoria României de 20 de ani”
Nu în ultimul rând, Daniel David a afirmat că istoria și geografia României trebuie regândite, dar și faptul că gramatica trebuie readusă la liceu.
„Civilizaţia noastră s-a fondat pe cei doi piloni: ştiinţă şi religie, şi ambii piloni sunt acolo. După aceea ai componenta de cultură naţională. Şi aţi văzut dezbaterele publice pe care le-am avut, inclusiv cu preşedintele Academiei când i-am spus foarte clar, sunt ore şi putem da ore pentru elemente de cultură naţională, în condiţiile în care văd cultură naţională. Noi nu avem geografia României, nu avem istoria României de 20 de ani.
Haideţi să regândim istoria, să regândim geografia, să readucem gramatica la liceu fiindcă copiii noştri nu mai vorbesc corect limba română. Şi atunci da, dăm ore pentru elemente de cultură naţională, dar să regândim modelul, nu pe modelul vechi. Şi a patra componentă acele discipline care ne pregătesc pentru viaţă. Şi aţi văzut acolo consiliere şi orientare, toţi ne plângem de consumul de droguri, ne plângem de comportament alimentar nesănătos, sex neprotejat, agresivitate. Am venit cu propuneri noi legate de stil de viaţă sănătos”, a mai declarat Daniel David.