Ministerul Educaţiei a câştigat procesul privind clasificarea universităţilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Curtea Supremă a decis definitiv şi irevocabil că ierarhizarea universităţilor efectuată în 2011, pe vremea fostului ministru al Educaţiei, Daniel Funeriu, nu poate fi contestată, respingând cererea de anulare a Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava.

În data de 9 aprilie 2014, Înaşta Curte a pus punct disputei dintre universităţi şi Ministerul Educaţiei pe tema ierarhizării instituţiilor de învăţământ superior.

„Înalta Curtea admite recursul declarat de Ministerul Educatiei Nationale împotriva Sentintei nr. 102 din 27 februarie 2013 a Curtii de Apel Suceava – Sectia a II-a civila, de contencios administrativ si fiscal. Modifica sentinta atacata în sensul ca respinge actiunea formulata de reclamanta Universitatea Stefan Cel Mare Suceava ca neîntemeiata. Mentine celelalte dispozitii ale sentintei atacate. Irevocabila. Pronuntata, în sedinta publica, astazi 9 aprilie 2014”, se arată în decizia publicată pe site-ul instituţiei.

Curtea de Apel Suceava a admis, în februarie 2013, cererile Universităţii ”Ştefan cel Mare” din Suceava de anulare a ordinului Ministerului Educaţiei din 2011 privind încadrarea în categoria universităţilor centrate pe educaţie, dar şi a ordinului din 2012 privind metodologia finanţării învăţământului superior de stat.

Sentinţa a fost atacată cu recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

În luna noiembrie 2011, Ministerul Educaţiei a câştigat în prima instanţă procesul cu Asociaţia Universităţilor Particulare din România, care a contestat rezultatele clasificării universităţilor, iar decizia instanţei a fost atacată cu recurs.

Dosarul a fost înregistrat la Curtea de Apel Bucureşti pe data de 26 septembrie 2011, iar demersului Asociaţiei i s-au alăturat şi Academia de Studii Economice din Bucureşti (ASE), Universitatea de Medicină şi Farmacie "Gr. T. Popa" din Iaşi, Universitatea "Aurel Vlaicu" din Arad şi Universitatea din Oradea, în calitate de petenţi.  

Clasificare pe model european

Clasificarea instituţiilor de învăţământ a fost realizată în 2011 de cea mai prestigioasă organizaţie europeană de specialitate: Asociaţia Universităţilor Europene (European University Association) care sprijină şi reprezintă educaţia superioară în 47 de ţări. La procesul de clasificare au participat toate universităţile acreditate sau autorizate să funcţioneze provizoriu, atât cele de stat, cât şi cele particulare, conform metodologiei de evaluare (HG 789/2011).

Pentru ca studenţii şi angajatorii să ştie ce aşteptări trebuie să aibă de la universităţi, acestea sunt clasificate în trei categorii: instituţii de învăţământ superior centrate pe educaţie, cele de educaţie şi cercetare ştiinţifică sau de educaţie şi creaţie artistică, şi cele mai bine cotate – universităţile decercetare avansată şi educaţie.

"Este un demers foarte util atât studenţilor cât şi angajatorilor. Pentru că un student va şti exact, în funcţie de cariera pe care vrea s-o urmeze, spre cercetare sau job mai rapid, care este direcţia spre care se va orienta", declara anul trecut fostul ministru al Educaţiei, Daniel Funeriu.

Criterii noi de ierarhizare

Ministrul delegat pentru Învăţământ Superior, Mihnea Costoiu, a declarat recent  că universităţile nu vor fi finanţate în baza unei clasificări făcute "în biroul ministrului", ci „pe criterii de calitate extrem de clar cuantificate”.

Asta, după ce Consorţiul Universitaria, format din cinci dintre cele mai mari universităţi din România, solicită evaluarea instituţională clară în scopul diferenţierii pe criterii valorice a instituţiilor de învăţământ superior, motivând că, în prezent, sunt judecate, nedrept, pe "criterii egalitariste", se arată într-un comunicat de presă.

"Principiile sunt extrem de simple, şi anume nu ne ascundem după o clasificare făcută în biroul ministrului, ci pe criterii de calitate extrem de clar cuantificate, astfel încât să nu existe niciun fel de discuţie ulterior de ce o universitate sau alta are un anumit nivel de finanţare. Toată lumea să ştie, la aceeaşi masă, care sunt criteriile şi să putem vedea în orice clipă dacă o universitate sau alta îndeplineşte anumite criterii, are anumite punctaje legate de activitatea ştiinţifică, de publicaţii, de contracte de cercetare aplicată sau fundamentală, de implicarea în zona regională, cum se implică universitatea în regiune, răspunde solicitărilor angajatorilor etc. Sunt foarte multe criterii, e un volum mare", a declarat Mihnea Costoiu, într-o conferinţă de presă, desfăşurată după o întâlnire cu rectorii universităţilor publice, scrie Mediafax.

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite