Învățătoarea care aduce copiii la școală cu jocuri și recompense. „Învață că trebuie să muncească pentru ceea ce vor“

0
Publicat:

Cătălina Geantău a implementat un sistem la clasă, prin care elevii câștigă rechizite, jocuri și jucării dacă nu lipsesc la ore și dau răspunsuri corecte la clasă și la temele pentru acasă.

Cătălina Geantău a reușit să reducă la zero abandonul școlar în clasa ei FOTO arhiva personală
Cătălina Geantău a reușit să reducă la zero abandonul școlar în clasa ei FOTO arhiva personală

Cătălina Geantău (35 de ani), învățătoare la Școala Gimnazială nr. 1 Domnița din comuna Țibana, județul Iași, a câștigat recent locul al treilea la categoria „Prevenirea abandonului școlar“ la Gala „Profesorul anului în mediul rural“ din 2023 organizat de Teach for Romania.

Dascălul a impresionat prin metodele sale prin care, în cei 14 ani de când predă, a reușit să îi convingă pe copii să revină la școală sau să nu o abandoneze, iar acum absenteismul școlar este zero. A absolvit Colegiul Național Pedagogic „Vasile Lupu“ din Iași și a urmat apoi Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza“ din Iași, pentru că are o pasiune și pentru matematică.

Își amintește că îi plăcea să se uite în registrele contabile pe care tatăl ei le ținea la câteva magazine și că decizia de a intra în învățământ a venit cumva de la sine, ținând cont că mama ei este fostă învățătoare, actualmente profesor de Educație Fizică și Sport, iar tatăl profesor de Fizică și Chimie.

„Când eram mică, îmi amintesc că ne jucam de-a școala. Predam la alți copii mai mici, îi învățam să citească. Acea joacă a devenit apoi o pasiune. Dacă nu ai dragoste față de copii, nu cred că reziști prea mult, a declarat Cătălina pentru „Weekend Adevărul“.

Fuga către școală

Școala unde predă Cătălina este într-o localitate defavorizată, unde mulți copii tind să abandoneze școala pentru că nu au rechizite și nici măcar haine cu care să se îmbrace. Alți elevi nu găsesc motivația pentru a continua să urmeze cursurile, în timp ce unii sunt forțați cumva să renunțe la educație pentru că trebuie să aibă grijă de frații lor mai mici.

„Părinții lor sunt plecați să muncească cu ziua sau în străinătate, iar ei suplinesc cumva rolul părinților. După ce lipsesc 3-4 zile de la școală, se acomodează apoi mai greu“, explică învățătoarea. Copiii s-au atașat atât de mult de ea, încât de multe ori fug de acasă doar ca să vină la școală.

„Veneau părinții și îmi spuneau că au nevoie de ei ca să stea cu frații mai mici. Ei plecau la muncă și copiii fugeau desculți, cu tricouri murdare pe ei, doar să vină la școală“, își amintește cu emoție Cătălina.

Câțiva dintre micuții pe care Cătălina Geantău îi școlește FOTO arhiva personală
Câțiva dintre micuții pe care Cătălina Geantău îi școlește FOTO arhiva personală

Primul lucru pe care învățătoarea l-a făcut încă din prima zi a fost să le creeze elevilor săi un mediu plăcut, familiar. În fiecare dimineață îi îmbrățișează pe fiecare dintre ei, îi întreabă cum se simt, ca să le evalueze starea de spirit, dar și dacă au mâncat în acea zi.

Îi implică apoi într-o serie de jocuri interactive care le aduc zâmbetul pe față, iar orele încep mereu cu ei într-o stare de bună dispoziție.

Un alt secret al succesului său la clasă este respectarea cuvântului dat.

De pildă, dacă promite că merge cu ei să viziteze o pădure din apropiere, indiferent de vremea de afară, face acest lucru. „Copiii au învățat astfel să aibă încredere în mine, sunt bucuroși că sunt ascultați, dar și că li se îndeplinesc dorințele“, spune Cătălina.

Antidotul pentru repetenție

Învățătoarea a găsit o soluție și pentru copiii care au renunțat la școală pentru că rămăseseră repetenți.

„I-am făcut să creadă în principiul că educația le crește valoarea ca oameni și ca profesioniști. Dacă au școală, pot cere un salariu mai bun, se pot îngriji mai bine de sănătatea lor și pot fi, practic, independenți. Dacă vin la școală, vom face împreună tot felul de activități interesante, își vor face prieteni și vom ieși în diverse locuri din care avem de învățat. Le-am spus totuși că dacă la acel moment nu consideră școala importantă, le voi respecta decizia“, descrie Cătălina metoda simplă prin care i-a convins pe elevi că școala le poate schimba viața în bine.

Pentru că au posibilitatea să aleagă, copiii vin de curiozitate o zi sau două, mai lipsesc câteva zile, revin apoi pentru o perioadă, iar în final se reintegrează în grupul de elevi ai clasei. Dascălul a construit o relație solidă și cu părinții elevilor săi.

Îi implică constant în diverse activități, cum sunt crearea de obiecte hand-made şi plantarea de copaci, dar a reușit să îi conștientizeze și despre importanța educației, iar acum își lasă copiii la școală.

Magazinul clasei

Cătălina a eliminat definitiv absenteismul la ore după ce a înființat un magazinul al clasei într-un dulap, unde adună rechizite, dar și jucării. Rechizitele sunt donate de mai multe școli din Iași, în baza unor parteneriate pe care dascălul le-a încheiat cu acestea.

În funcție de prezența la ore, de răspunsurile corecte date la clasă și la temele pentru acasă, elevii primesc puncte, pe baza cărora obțin rechizite și alte obiecte care le sunt de folos.

„Este al doilea an în care implementez acest sistem, care se bucură de un succes foarte mare. Dacă un elev lipsește dimineața la o oră, roagă un părinte să mă sune ca să nu piardă punctele pe toată săptămâna, pentru că așa funcționează sistemul“, povestește învățătoarea.

Nu sunt puține ocaziile în care Cătălina a scos bani din propriu buzunar ca să cumpere rechizite sau alte obiecte pe care copiii le cereau. Metoda implică și o minimă educație financiară, pentru că elevii fac permanent calcule ca să afle cât trebuie să muncească ca să obțină ceva de la magazinul clasei.

„Copiii învață că trebuie să muncească pentru ceea ce vor. Cu cât muncesc mai mult, cu atât primesc mai mult“, spune simplu dascălul. Cătălina a obținut din donații și haine și încălțăminte, pe care copiii din clasa ei le primesc de două-trei ori pe an.

Frunze la matematică, stele la limba română

Cătălina și-a făcut un scop din a-i face pe elevii ei să își urmeze visurile și să își atingă potențialul. Ne mărturisește că a ales să devină învățătoare și nu profesoară pentru că poate modela copiii altfel și îi poate avea suficient de mult pe mână pentru a-i schimba în bine. Folosește și elemente din natură ca să le predea anumite informații.

Învățătoarea folosește metode inedite pentru a preda diverse noțiuni FOTO arhiva personală
Învățătoarea folosește metode inedite pentru a preda diverse noțiuni FOTO arhiva personală

De exemplu, elevii învață să numere folosindu-se de frunze, pe care apoi le pictează. La limba română aplică o metodă de predare numită „explozia stelară“: desenează pe tablă o stea, unde scrie titlul temei din acea zi, iar în jurul ei face alte câteva stele, unde sunt menționate câteva cuvinte-cheie.

Împarte elevii în mai multe grupe și fiecare dintre acestea trebuie să alcătuiască cât mai multe întrebări din lecția respectivă care să înceapă cu termenii-cheie. Îi învață astfel să dezbată și să ia cea mai bună decizie, dar le formează și spiritul de echipă.

Vreau ca ei să rămână oameni, să își argumenteze mereu opiniile, să empatizeze cu cei din jur și să îi ajute, să devină exemple pozitive pentru ceilalți și să se raporteze doar la ei înșiși“, conchide învățătoarea.

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite