Video INTERVIU Ministrul Educaţiei, Ligia Deca: Planurile-cadru sunt aproape gata. Se va da un Bacalaureat nou

Predarea la clasă trebuie să se desfășoare în așa fel încât să vizăm formarea de competențe, nu acumularea exclusiv de cunoștințe, avertizează ministrul Educației Ligia Deca. „Nu ajunge să înțelegi, să comunici cunoștințele, să te aștepți ca elevul să le să le repete. Este nevoie să vezi cum el filtrează un fenomen din viața reală prin sistemul de cunoștință pe care l-a acumulat la școală și cum reușește să utilizeze teoria în practică, asta testăm de exemplu, la PISA”, a explicat oficialul într-un interviu pentru „Adevarul”. Deca a vorbit și despre cum se pot face schimbările și a anunțat și când se va schimba modelul de Bacalaureat.

Ligia Deca, despre sistemul educaţional din România. Foto Inquam/Octav Ganea

Sancţiuni graduale pentru combaterea violenţei în şcoli

Andreea Burnar: Aș vrea să începem să discutăm despre siguranța în școli. Despre bullying. Știm că fenomenul de bullying, din România, este pe primul loc din Europa. Unul din trei copii a fost umilit în fața colegilor. Cum prevenim bullying-ul în școală? Pedeapsa cu scăderea notei la purtare nu dă roade de fiecare dată.

Ligia Deca: Într-adevăr, fenomenul violenței în școli, care include bullying-ul, este unul care a fost în atenția publică, mai ales după pandemie. A fost o perioadă în care în pandemie totul s-a petrecut în on-line, după care atunci când am revenit în sălile de clasă acest fenomen a intrat în atenția largă și este foarte bine. Așa am reușit să luăm niște măsuri care în timp vor duce la o scădere a incidenței cazurilor de bullying.

În primul rând, am vrut să vedem care este situația și percepția elevilor, părinților și cadrelor didactice. Avem un studiu realizat de Unitatea pentru Cercetare din Educație, din ministerul Educației, și de Poliția Română, prin Biroul de Siguranță Școlară, unde am încercat să vedem ce tipuri de violență există, cum se simt elevii, dacă știu la cine să apeleze, ce mai au nevoie cadrele didactice. Deci, această chestiune ne ajută pe noi să investim mai bine în tot ceea ce înseamnă măsuri de sprijin.

Am discutat acest studiu, într-un atelier, cu directori și cu inspectori. Tocmai pentru ca ei să înțeleagă cum să ia măsurile potrivite. Încă de anul trecut, avem o procedură privind managementul situațiilor de violență. Asta înseamnă că orice sesizare, în orice formă vine, ea trebuie procesată într-o echipă (pentru cazurile de o anumită gravitate devine interinstituțională, adică în afara școlii).

Pentru abuzuri, de exemplu, împotriva minorilor trebuie implicați și cei de la DGASPC, cât și Biroul de Siguranță Școlară.

Dacă poliția face o anchetă, ea se întoarce ca rezultat și la DGASPC, dar și la școală. Dacă DGASPC-ul dispune niște măsuri ca urmare a unei anchete sociale, ele trebuie comunicate și școlii, tocmai pentru ca soluțiile să poată fi luate de profesioniști împreună.

Și am mai făcut un lucru. S-a aprobat prin Hotărâre de Guvern, relativ recent, un Plan Național de Combatere a Violenței Școlare. Sunt implicate și ministerele care au un rol important. De la ministerul Afacerilor Interne, la ministerul Sănătății, la ministerul Familiei și Muncii.

Am mai colaborat cu autoritățile publice locale și am permis legal utilizarea aparaturii audio-video din școli, pentru a putea soluționa sesizările de bullying sau de violență. Atunci când apare un caz, școala poate să vadă ce s-a întâmplat acolo și să ia măsuri.

Și pentru că ați menționat și de sancțiuni ... În noua lege a învățământului preuniversitar, dar și în regulamentul de organizare și funcționare, avem o serie întreagă de sancțiuni care pot fi aplicate de școală gradual, în funcție de gravitate, de la avertismente scrise, până la chestiuni de tipul: suspendarea acordării bursei pe o perioadă limitată sau pe întregul an școlar, mutarea la o altă clasă, exmatricularea pe o perioadă determinată sau pe întregul an școlar cu drept de reînmatriculare în aceeași unitate de învățământ sau în alta. 04.09 Aceste sancțiuni sunt pentru cazuri extreme, dar practic toate aceste sancțiuni sunt prevăzute în lege. Ele au fost preluate și explicitate în ROFWIP. Sunt instrumente pentru a putea combate violența.

„Am suplimentat numărul consilierilor şcolari”

Dacă vrem cu adevărat ca aceste cazuri de bullying și de violență să nu mai fie prezente în școli, avem nevoie de prevenție. Ea se realizează și prin intermediul consilierilor școlari. Ce facem cu acești consilieri școlari? Știm că există în continuare o criză a acestora.

Am reușit să creștem cu 50% numărul lor. Anul trecut școlar, numărul s-a suplimentat cu 1.200 de locuri. Acum, în septembrie, am suplimentat cu încă 700 de consilieri, pentru a acoperi două nevoi mari. Nevoia de consiliere, pentru a combate violența în școală, dar și nevoia de profesori de sprijin pentru copiii cu cerințe educaționale speciale. Acești profesioniști, în acest moment, acoperă în majoritatea județelor toate unitățile de învățământ. Sigur, trebuie să creștem numărul lor și o vom face inclusiv prin proiecte de fonduri europene.

Este nevoie să avem în funcție de specificul școlii, de numărul de sesizări de violență. Trebuie să adecvăm numărul de consilieri la nevoia școlii și lucrăm la asta. Mai este un lucru în unele județe, deși au existat posturi disponibile, nu au fost ocupate, pentru că nu au existat suficienți profesioniști în zona respectivă. Atunci ele au fost scoase, din nou, la concurs.

În fiecare an, am încercat să creștem numărul de consilieri. În lege, avem un consilier la 500 de elevi, dar cred că până la urmă ceea ce trebuie să asigurăm este o echipă multidisciplinară care să intervină acolo unde este nevoie. Un copil care este violent la un moment dat are o cauză care îl conduce în acea zonă, el trebuie reabilitat, trebuie să înțeleagă care este greșeala și trebuie ajutat să reintre în procesul educațional.

Criza de cadre didactice

Dacă tot vorbeam despre consilierii școlari, aș vrea să facem trecerea la profesori, pentru că știu că și aceștia lipsesc cu desăvârșire din școlile românești. Cum putem rezolva această problemă a crizei profesorilor din România? Un studiu arată că unul din 10 profesori de la catedră are sub 30 de ani.

Așa este. Însă, în același timp, dacă ne uităm tot pe statistici, la numărul profesorilor care au peste 50 de ani, procentual, stăm mai bine decât multe alte state din Uniunea Europeană. Asta nu înseamnă că nu avem o penurie de cadre didactice, mai ales pe anumite discipline.

Ce am făcut? În primul rând, au crescut salariile, știe toată lumea. Creșterea a fost, în medie, de 50% într-un an și se prefigurează încă o creștere pentru a ajunge la o paritate între sistemul medical și sistemul educațional cu salariile, adică medicii  să fie plătiți echivalent cu profesorii.

Mai mult decât atât, am definit profilul cadrului didactic. Este un nou element în lege, pentru a înțelege foarte bine ce vrem de la fiecare tip de cadru didactic, de la educator, de la învățător, de la profesorul de gimnaziu și de liceu și de la profesorii universitari. 

Am introdus un masterat didactic cu 80% practică, pentru că era probabil cea mai des întâlnită critică. Adică faptul că absolvenții de învățământ superior care au modulele psihopedagogice și intră în sistem nu au suficientă practică în clase diferite, clase cu nevoi diferite, clase din orașe, colegii nationale, dar și clase din zona rurală.

Și atunci acest masterat vine și crește șansele ca un cadru didactic debutant să nu renunțe la profesie. Mai mult, oferim o bursă egală cu salariul minim brut pe țară. Ea practic este destinată pentru masteratul didactic, pentru licența cu dublă specializare. Încurajează pe cei care se gândesc în ce direcție să meargă, dacă să aleagă această carieră didactică.

Toate aceste licențe cu dublă specializare să ne ajute să stabilizăm profesorii în școli, pentru că e mare nevoie de profesori care să înțeleagă comunitatea, mai departe de disciplina pe care o predau, să fie acele modele și acele punți de sprijin pentru copiii noștri, pentru că ei să aspire mai mult, să aspire să meargă la liceu, să aspire să meargă la universitate.

Tot mai mulţi copii abandonează şcoala

Aducem acești profesori în România, îi motivăm, dar nu o să aibă cui să mai predea. Știm că în momentul de față rata abandonului școlar, din România, este cea mai mare. Care ar fi soluțiile, cum să-i motivăm pe acești elevi să rămână la școală?

Avem în continuare o discrepanță foarte mare. Sunt prea mari diferențele și de participare și de succes la școală, în funcție de zona în care te-ai născut. Ce am făcut ... a fost să introducem în PNRR cel mai mare Program național de Reducere a Abandonului Școlar. Vorbim aici de jumătate de miliard de euro care a mers direct la școli. Școlile care au intrat în program sunt evaluate.

În primul rând, sunt cele aflate în risc de abandon, adică au mulți copii care se află în această situație de vulnerabilitate. Primesc 200.000 - 300.000 euro și organizează activități care sunt adaptate colectivullui de copii. Vă dau câteva exemple: învățământ remedial, consiliere, masă la școală, excursii pentru cei care n-au ieșit niciodată din localitate și au nevoie să vadă o universitate, un teatru.

Vorbim inclusiv despre posibilitatea de a achiziționa echipamente, rechizite ș.a.m.d. E foarte bun programul, avem peste 2.200 de școli deja în program.

Avem 45% dintre școli care și-au îmbunătățit semnificativ performanța de a ține copiii în școală și au redus rata de abandon școlar. Cred că acest program trebuie să continue și ne dorim să-l extindem. Pe lângă fondurile din PNRR, pe care le-am direcționat către școlile gimnaziale, ne dorim să extindem și la învățământul primar, pe fondurile din Programul Operațional Educație și Ocupare.

E foarte important să intervenim la timp, copiii să nu abandoneze școala, să fie susținuți social, dar și educațional. Asta este o chestiune. A doua chestiune este creșterea numărului și a cuantumurilor burselor.

Care sunt bursele elevilor şi ce valoare au

Ce puteți să ne spuneți despre bursele elevilor? Cât primesc de fapt, acum elevii?

Sistemul de burse de acum sprijină atât performanța, cât și zona socială. Vă dau un exemplu, pe zona socială, ca urmare a simplificării procesului de obținere a bursei sociale. Am avut, anul trecut, în jur de 750.000 de beneficiari de bursă socială. De ce s-a simplificat? Pentru că până acum trebuiau aduse dosare cu adeverințe care să certifice venitul familiei. Acum, se face o solicitare și se interoghează baza de date de la ANAF. Se vede acolo care este nivelul venitului pe cap de membru de familie și atunci bursa se acorde elevului mult mai simplu. Asta a dus la o creștere a numărului de burse și a crescut și valoarea bursei. Adică de la 200 lei a crescut la 300 lei. O creștere de 50%. Pe partea de merit, merit și reziliență, pentru că ele sunt cumva într-un procent comun. La bursele de merit îi avem elevii care au peste 9,50 medie generală și cei care au câștigat competiții, concursuri, premii la competiții și concursuri la nivel județean. Ei intră tot la bursele de merit.

De asemenea, avem bursele de reziliență. După ce se scade numărul burselor de merit, urmează până la 30% din clasă. Se acordă pentru cei cu media minimum 7 o bursă de reziliență. De ce? Pentru că am observat, în trecut, școli în care niciun copil nu lua bursă, pentru că nimeni nu avea peste nivelul de medie care le permitea să acceseze o bursă altfel decât socială. Fie școli unde lua toată lumea bursă, pentru că toată lumea avea peste media necesară și atunci nu exista din punct de vedere al instrumentului de stimulare nicio încurajare a performanței individuale. Așa, în fiecare școală, în fiecare clasă, există o motivație a elevilor să se autodepășească, tocmai pentru a beneficia de o bursă.

Mai avem bursa tehnologică care se acordă copiilor care sunt înscriși în învățământul profesional. Aceasta este o bursă cu valoarea de 300 lei. Bursa de merit are valoarea de 450 lei. Și se se adaugă bursele olimpice, burse de performanță olimpică. Și acestea sunt destinate pentru performanță la nivelul olimpiadelor internaționale și a celor de la nivel național, plus competițiile sportive.

Este foarte important să stimulăm ambele lucruri, adică performanța și excelența, pe de o parte, iar pe de altă parte, cu bursele sociale să motivăm, de fapt, familiile și copiii să parcurgă învățământul obligatoriu și să să nu absenteze, pentru că o condiție suplimentară pe care am introdus-o este să nu se depășească un prag de 10 absențe pe lună. Dacă s-a depășit acest prag, se pierde bursa (...) și atunci participarea s-a îmbunătățit. Și asta o știu de la întâlnirile mele cu directorii din țară care mi-au spus că de când s-a introdus această condiție, vedem o creștere a participării la școală.

A crescut numărul de burse, per total, cu aproximativ 50%. Deci am încercat să acordăm burse pentru motivele menționate anterior, în așa fel încât școala să reprezinte realmente o prioritate și pentru elevi și pentru familiile lor.

Orele de sport din şcoli

Știm că în școala românească nu prea se face educație fizică sau poate se fac prea puține ore de educație fizică, nu sunt suficiente săli de sport. Cum îi motivăm pe acești copii să facă mișcare, că despre de fapt despre asta este vorba. Citisem recent un studiu, suntem pe primul loc la obezitate infantilă.

Într-adevăr, avem nevoie de educație fizică, pentru o viață sănătoasă. Asta înseamnă și nutriție, dar și mișcare. Evitarea dependențelor, fie că sunt dependenți de ecrane, fie de alcool sau alte substanțe interzise. Ce avem noi acum, de exemplu, în programa de dirigenție include toate aceste elemente. Sunt module la care pot fi invitați profesioniști care să vorbească despre aceste teme. De exemplu, să vină un nutriționist să-ți explice sau un campion sportiv.

Avem și un parteneriat, recent, printr-un protocol semnat cu Autoritatea Națională pentru Sport, prin care campioni olimpici, campioni europeni să meargă în școli, să facă ore de sport cu elevi, pentru a-i inspira și de asemenea.

Am dotat și sălile de sport, școlile au putut să aplice pentru echipamente. Acesta este încă un pas, plus investițiile care s-au făcut prin alte programe naționale. Am văzut, de asemenea, modernizări sau reabilitări. Într-adevăr, trebuie să facem mai mult pentru asta. Este clar că dacă vrem să încurajăm sportul de masă avem nevoie de educație sportivă.

Ceea ce m-a bucurat, din discuțiile mele cu profesorii de sport, este că a scăzut fenomenul scutirii de sport. Adică copiii în ultima vreme vin la sport, participă, se înscriu. Și aici există o contribuție foarte importantă și a cluburilor sportive școlare care oferă posibilitatea copiilor să facă sport gratuit, sub îndrumare a unor profesori. Avem posibilități, poate că trebuie să facem publice mult mai bine. Și cred că în colaborare cu primăriile, trebuie să utilizăm mai bine bazele sportive pe care le avem. Avem primării care deja asigură paza ca să poată fi folosită curtea școlii sau sala de sport, în afara programului școlar.

Conexiunea între ce se predă la şcoală şi realitate

Cum am putea să trecem de la această învățare centrată pe cunoștințe la o învățare centrată pe competențe? Mie acest lucru mi se pare foarte important.

O discuție pe care o tot avem și în contextul reformei planurilor-cadru și ale programelor, dar și în ceea ce înseamnă practica pedagogică. O să încep cu partea de planuri-cadru. Am avut o reformă care a vizat primarul și gimnazialul. Acolo programele vizează formarea de competenț.

La liceu se vor scoate planurile-cadru care urmează același scop și anume de a atinge competențele incluse în profilul absolventului. Însă ca să ajungem acolo nu e suficient să fie în programă sau nu este suficient ca manualul să fie elaborat într-un anumit fel. Trebuie ca și predarea să se desfășoare în așa fel încât să vizăm formarea de competențe, nu acumularea exclusiv de cunoștințe.

Nu ajunge să înțelegi, să comunici cunoștințele, să te aștepți ca elevul să le să le repete. Este nevoie să vezi cum el filtrează un fenomen din viața reală prin sistemul de cunoștință pe care l-a acumulat la școală și cum reușește să utilizeze teoria în practică, asta testăm de exemplu, la PISA. Asta încercăm să testăm la testările de clasa a II-a, a IV-a și a VI-a. Încercăm din ce în ce mai mult ca Evaluarea Națională de clasa a VIII-a și Bacalaureatul să meargă în aceeași direcție.

Pentru asta trebuie să schimbăm și abordarea la clasă. Discutam chiar zilele trecute cu oameni care îmi povesteau de un proiect în care încearcă să schimbe modul în care se predă matematica, pentru că pare a fi una dintre disciplinele de care, din păcate, copiii fug. Nu prea înțeleg de ce fug. Mie mi-a plăcut matematica, dar probabil că este ceva acolo, apropo de grad de abstractizare versus utilitate percepută.

 Nu poți să fii un cetățean activ fără să știi diferența dintre rata de dobândă la două împrumuturi. E greu să funcționezi fără niște competențe de bază. De aceea, de exemplu, am schimbat și modul în care se va desfășura examenul de BAC pe noile planuri-cadru. În momentul în care vom avea noile programe, elevii care intră și vor învăța pe ele vor da un BAC care vizează inclusiv testare de competențe și competențe complementare profilului. Dacă faci filologie, ai competențe de știință sau matematică testate, de bază, testate suplimentar. Dacă ai terminat real, ai niște competențe de socio-umane testate în paralel. Într-adevăr, toată lumea merge înspre aceste competențe. Importantă este și ruta completă de învățământ dual, pentru că acolo competențele sunt cumva cu directă conexiune cu piața muncii. Dacă faci programa și se predă în comun școală-companie, automat da, tranziția ta către către angajator va fi una extrem de lină.

Însă, în general, școala românească trebuie să poată să facă această conexiune între realitate și ce predăm la școală. Nu e foarte simplu, pentru că n-avem un sistem care a făcut performanță în zona asta de abstractizare.

Nu cred că trebuie să pierdem ce avem bun, dar putem să ne uităm la bunele practici pe care, de exemplu, OCD-ul ni le oferă și avem un mare noroc că în acest proces de acces la OCD, putem să și învățăm de la alte state care au trecut printr-un proces similar. Ceea ce mi se pare foarte relevant este ca atunci când un tânăr termină învățământul obligatoriu să aibă ce-i trebuie ca să se poată integra social și economic.

Ne schimbăm locul de muncă acum, în medie, o dată la 5 ani. Cred că este important să aibă elemente pentru o meserie atunci când termină învățământul obligatoriu, dar de asemenea, cred că trebuie să fie gata, să aibă baza necesară ca să facă reconversie profesională atunci când piața i-o cere. Dacă nu mai există meseria pentru care te-ai pregătit, trebuie să ai baza cât să poți să faci rapid o reconversie și să te poți reintegra pe piața muncii. Nu mai lucrăm cu economie unde să poți să speri că slujba în care te-ai angajat, după ce absolvit, rămâne aceeași pe tot parcursul vieții. Și atunci cred că avem nevoie de abilitățile acelea despre care noi tot vorbim. A învăța să înveți, reziliență, capacitate de adaptare. Toate cele care îi vor ajuta, de fapt, pe tineri să se adapteze la această nouă piață muncii.

De când s-ar putea modifica Bacalaureatul

Îmi spuneați mai devreme că se va schimba Bacalaureatul. Spuneați de niște planuri-cadru. De când putem să vorbim despre un Bacalaureat altfel?

Estimarea pe care o avem în lege, anul școlar în care Bacalaureatul se va da după noul model este 2028 - 2029. Până atunci, formula de Bac rămâne cea de acum.

Să nu speriem absolvenții că se va schimba de anul viitor sau peste 2 ani. Cine va începe pe noile programe, va da Bacalaureatul nou. Planurile-cadru sunt aproape gata, sunt în finalizare. Le vom scoate în dezbatere publică, sperăm noi, să le putem aplica cât mai repede.

Telefoanele mobile în şcoli încă sunt o problemă

Putem să vorbim și despre rezultatele PISA. Ceea ce mi-a tras atenția a fost faptul că elevii ar avea rezultate slabe, pentru că la ore nu sunt atenți din cauza faptului că stau pe telefoanele mobile. Știm că nu au voie. Știm că școlile trebuie să aibă acele dulăpioare unde elevii să meargă să-și lase telefonul, însă acest lucru nu se întâmplă. Ce ne spuneți despre asta?

Într-adevăr, PISA, mai ales Raportul Național (există și un Raport Național care se uită și la cauzele pentru performanțele de la PISA sau pentru lipsa lor) ne spune că prezența și atenția la ore influențează semnificativ rezultatul. Puțin intuitiv.

Problema este că orice utilizare a telefonului mobil, chit că este în scop educațional, dar care trece de o oră pe zi, scade performanța la matematică. Asta este rezultatul pe care cei de la OCD ni l-au pus pe masă. Majoritatea statelor au abordat măsuri care interzic utilizarea telefonului mobil la ore, în afara cazului în care profesorul spune am nevoie de el pentru o aplicație educațională. Conform regulamentului de organizare și funcționare cadru, cel național, utilizarea telefoanelor în oră nu este permisă.

Școlile (prin regulamentul propriu, prin majoritatea votului în consiliul de administrație) le pot interzice cu totul, dar am lăsat la decizia școlii, pentru că unele școli sunt în zone mai îndepărtate și atunci părinții dacă vor să-și preia elevii trebuie să comunice cu ei.

Se poate și ridica dispozitivul dacă elevul refuză să-l lase. Se poate prelua dispozitivul și la finalul orelor se predă părintelui sau elevului major. Avem această posibilitate în regulament. Școala și societatea sunt medii în care trebuie să funcționăm după reguli.

Dacă am ajuns la concluzia că este nocivă utilizarea telefonului în oră trebuie să putem să luăm măsuri și să stabilim niște limite. Așa cum stabilim limitele pentru siguranța copilului mic, așa cred că trebuie să stabilim limite și pentru a asigura dreptul la educație celor mai mari.

Ce este catalogul electronic

Putem să facem o trecere la digitalizare. Ce ne mai puteți spune despre digitalizare? Și vreau să vă mai întreb la acest capitol despre catalogul național.

Catalogul electronic este unul dintre elementele majore pe care le vom include pe POCIDIF. O să avem un catalog electronic național, dar nu va fi doar catalog. Adică nu se vor trece doar notele. Va fi un sistem de management școlar care să permită și partea de secretariat și cea de raportări și comunicarea cu familia. Acest sistem să fie interconectabil cu ceea ce școlile folosesc deja.

Cele 2.000 de școli care acum au catalog electronic sunt incluse în această categorie de școli-pilot, dar momentul în care îl vom avea pe cel național vor fi incluse toate.

Vom avea acest catalog electronic. Termenul final din POCIDIF este 2029, dar eu îmi doresc să avem catalogul mult mai repede. Vom aplica în următoarele luni cu un concept integrat, tocmai pentru a da acces tuturor școlilor la o astfel de platformă.

Datorită faptului că avem atât de multe școli care au deja astfel de sisteme, am ușurat, de exemplu, partea de birocrație. Adică multe documente care până acum se produceau în format fizic, acum pot fi stocate electronic. De exemplu, portofoliul profesorului. Notele se pot stoca electronic și la finalul anului se face și acea parte de printare și arhivare ca să existe pentru siguranță.

Am permis, de exemplu, ca acele consilii de administrație, ședințele cu părinții să se poate desfășura și hibrid sau online. Depinde de situația fiecărei școli. Încercăm să beneficiem de tehnologie și să învățăm din pandemie. Ce a funcționat atunci să încercăm să păstrăm.

Am digitalizat evaluarea. Anul trecut, a fost primul an în care Evaluarea Națională, Bacul și definitivatul și titularizarea s-au desfășurat cu o corectură digitală. Asta însemna, de exemplu, că nu mai mutăm lucrările dintr-un județ în altul pentru corectură. Am eliminat cu ocazia asta erorile umane de tipul adunării punctajelor parțiale pe borderou, pentru că lucrul ăsta se întâmplă automat, se face de către platformă.

De asemenea, de anul viitor, vom permite ca înainte de contestație, elevii să-și poată vedea lucrarea, adică să poată să vadă ce au făcut și să decidă dacă este sau nu nevoie spre contestație

Într-adevăr, e un lucru în plus. Ne mai ajută și pe noi această digitalizare, pentru că acum putem vedea pentru prima dată care sunt tipurile de subiecte unde elevii au o problemă în procent mare. Asta înseamnă că ceva se întâmplă acolo, că o competență nu este formată. Atunci trebuie insistat la consultările între profesori, la cercurile metodice, pentru a insista pe zonele unde se pare că elevii noștri, dintr-un motiv sau altul, nu reușesc să atingă subiectul respectiv, să-l rezolve cu succes.

Și avem în lege să avem o evaluare standardizată. Asta nu înseamnă că avem itemi doar cu a,b,c, înseamnă că standardizăm nivelul itemilor și ne dorim să avem o testare națională în fiecare an, pentru a vedea din timp care sunt golurile și pentru a putea interveni în așa fel încât să nu ajungem la Evaluarea Națională de clasa a 8-a ca să vedem că există.

Din păcate, am mai văzut că există diferențe de două-trei puncte între media generală din gimnaziu și probele de la Evaluarea Națională. Așa știm din timp atunci când apare un semnal de alarmă și putem să intervenim pentru fiecare copil.

Supraaglomerarea din unele şcoli

S-ar putea fluidiza traficul, în sensul în care cursurile să înceapă la ore diferite?

Am discutat acest subiect. Am avut chiar o întâlnire la nivelul Guvernului cu primarii din București, de sectoare, primarul general, dar și cu miniștrii care au o implicare în educație, transport, dezvoltare, interne. În primul rând, avem o problemă de supraaglomerare a școlilor, de exemplu, din Capitală. Mulți dintre cei care locuiesc în localitățile metropolitane își duc copiii la școală, în București. Asta înseamnă că avem o problemă de infrastructură școlară.

Este foarte greu să variezi ora de începere dacă tu ești în două schimburi și sunt și școli care încă sunt în trei. Odată ce ai variat ora de începere, s-a decalat tot programul până foarte târziu.

Ce putem să facem este să investim în infrastructura școlară în localitățile din zona limitrofă. De exemplu, dacă elevii vor să meargă la un liceu de artă, să poată să meargă cu succes în localitatea de unde sunt.

Vă dau exemplul Chiajnei. Chiajna are un complex educațional nou și de la trei clase de pregătitoare, anul acesta, a ajuns la 13 sau 14. Oamenii dacă au o școală bine dotată, o școală bună lângă ei, să poată să aleagă să îi dea acolo pe copii.

O a doua soluție discutată a fost să nu mai recepționăm  cartiere rezidențiale fără creșă, grădiniță, școală, pentru că altfel este presiune pe infrastructura școlară. Și evident că oamenii se mișcă în oraș, acolo se fac blocaje.

O a treia soluție ... acolo unde avem deja supraaglomerare ... să construim consorții școlare. Adică școlile din apropiere să pună în comun spațiile, dar și cadrele didactice, în așa fel încât să nu mai avem această chestiune cu trei schimburi sau cu două schimburi.

Această aglomerare nu este problematică doar pentru traficul din București (și acela afectează calitatea vieții), este problematică și pentru posibilitatea copiilor de a face alte lucruri care contribuie la educația lor holistică. Și atunci avem mare nevoie să eficientizăm această rețea școlară. Am discutat și despre o potențială redesenare a circumscripțiilor școlare, doar că dacă e aceeași infrastructură, degeaba redesenezi că numărul copiilor va rămâne același.

Cred că mai degrabă aceste soluții se vor ivi în momentul în care vor fi gata lucrările de consolidare, de modernizare și de construcție a unor noi școli, combinat cu o colaborare mai bună în ceea ce privește asigurarea serviciilor de educație, între zona metropolitană și sectoarele Bucureștiului. Avem nevoie, cred, de un planning educațional la nivel metropolitan în București. Nu mai putem vorbi despre școlile dintr-un sector. Este deja de notorietate faptul că dacă un părinte își dorește o școală, o să ajungă într-un fel sau altul să-și ducă copilul în acea școală. 38.42

Trebuie cumva să avem cu toții o privire de ansamblu și să vedem ce putem îmbunătăți împreună ca să reducem inclusiv traficul.

Sunt multe școli unde se mai învață în trei schimburi?

Nu mai sunt foarte multe în București. De la anul, este ilegal să mai avem trei schimburi în învățământul preuniversitar. Avem niște cazuri care sunt generate de lucrările de reparații sau de consolidare și acolo ele se vor rezolva într-un timp scurt.

Avem și cazuri de supraaglomerare și acolo trebuie să facem consorții. Noi am încercat și am reușit să reducem semnificativ numărul școlilor în trei schimburi. Adică Bucureștiul, între situația de la începutul lui august și situația de la începutul anului școlar a avut o îmbunătățire și ne dorim ca la anul să nu mai avem astfel de cazuri. Urmând ca după aceea să mergem pe obiectivul asumat de Ministerul Educației, și anume școala într-un singur schimb. Trebuie ca în timp, prin construcție de noi spații școlare, prin reorganizare, rețea, să putem ajunge la școală într-un singur schimb.