Video INTERVIU Bullying: când hârjoneala inocentă devine agresivitate. Un specialist explică fenomenul
0De cele mai multe ori, agresivitatea este confundată de către părinți și profesori cu hârjoneala inocentă, însă fără informarea corectă și o relație de încredere cu copilul, aceasta se poate transforma imediat în violență.
„Weekend Adevărul“: Înainte de toate, să definim ce înseamnă fenomenul de bullying.
Cum a degenerat de la o hârjoneală la agresivitate?
A degenerat și din cauza faptului că copiii au mult mai mult acces la internet în momentul acesta. Aici avem și cyber bullying, care se petrece din ce în ce mai alarmant. Bullyingul online se referă la fotografii pe care colegii le răspândesc între ei cu scopul de a-l denigra pe celălalt, la mesaje de amenințare sau jignitoare la adresa unui coleg, de excludere a unui coleg din grup. Aici părintele nu mai poate controla acest fenomen. El se duce și către offline, către viața de zi cu zi a copiilor și de aceea și această creștere alarmantă. Motivul mai este și lipsa de informare. Niște măsuri însă s-ar putea lua încă de la cea mai fragedă vârstă. Între vârstele de 2, 3 și 6 ani nu vorbim despre bullying, dar putem vorbi despre prevenția legată de bullying: profesorii educatori, părinții pot să-i învețe pe copii cum să își gestioneze toate aceste emoții care năvălesc către ei, cum să-și gestioneze emoțiile de furie, de frică, de bucurie excesivă – sunt mulți copii care, câteodată, de la joacă și hârjoneală trec la lovit.
Un fenomen cu mai multe părți implicate
În cazul în care părintele este martor, ar putea doar să observe și să-l lase pe copil să rezolve problema? Poate așa își va da seama dacă cel mic are un potențial comportament de agresor sau de victimă...
Da, exact, și să-l învețe dacă nu reușește singur. Toate lucrurile acestea se învață prin imitație, prin expunere. Dacă eu merg și îi dau soluția, el nu mai vine cu această determinare să rezolve problema și ce se întâmplă? O mamă este alături de copil în parc, în situații limitate, însă copilul de la vârsta de 3 ani foarte mult timp petrece deja în grădiniță, unde nu mai este adultul cu el și trebuie să învețe să-și gestioneze singur problemele. Așadar, în perioada de 3-6 ani facem prevenție. Mai departe, ar trebui ca fiecare dintre noi să aibă un rol extrem de important în prevenirea, dar și în rezolvarea cazurilor de bullying.
Cum se pot rezolva astfel de cazuri? Avem soluții?
Există un triunghi în acest fenomen: victima sau persoana cu comportament de victimă, agresorul sau persoana cu comportament agresiv, dar există și niște persoane-cheie, și anume martorii care participă la acest fenomen, care de multe ori pot fi persoane esențiale în rezolvarea cât mai rapidă a fenomenului, a agresiunii respective. De ce? Pentru că, în mod general, victima este deja o persoană cu un background mai fragil, de aceea și devine victimă a bullyingului. Aici intervine rolul martorilor, care sunt cam de trei tipuri. Sunt copiii care, odată ce văd fenomenul, se retrag ca să nu intre în conflict. Sunt copiii care, pasivi, nu zic nimic, stau, privesc bătaia, dar cam atât. Și sunt copiii partizan cu victima – de cele mai multe ori de teamă. Și sunt și persoane care raportează fenomenul, dar mult prea puține – din punctul meu de vedere, copiii încă nu știu cum să raporteze, le este frică să nu fie etichetați ca pârâcioși. Atunci, fenomenul acesta de agresiune crește și se rostogolește și bulgărele se face din ce în ce mai mare și poate, foarte târziu, un adult de încredere – profesorul, consilierul școlar – află de acest fenomen când el a degenerat deja. Este foarte important ca dirigintele sau învățătorul să vorbească deschis copiilor despre bullying, să spună ce ar trebui să facă fiecare, să le explice că faptul de a informa nu înseamnă că ești un copil pârâcios, ba din contră.
Victimele, copiii diferiți de grup
Cum își alege agresorul victima?
De cele mai multe ori, victima vine cu niște carențe – fie vine dintr-un mediu social unde familia nu are atât de multe posibilități materiale, fie nu este în standardul grupului, fie este mult prea slab sau mai gras decât media grupului, fie nu învață atât de bine. Astfel se alege victima, care este contra modelului din grup. Și o să dau un exemplu. Nu de mult, venise o fetiță la consiliere care a fost victima bullyingului și îmi povestea că pentru faptul că nu învăța atât de bine și nu putea să facă față cerințelor academice, a fost victima unui coleg pe termen lung și m-au frapat cuvintele ei: „el nu își dă seama că nici măcar doi gemeni nu sunt la fel. De ce trebuie să fim la fel?“. Așadar, trebuie să-i învățăm pe copii toleranța, empatia, trebuie să-i învățăm pe copii că în momentul în care sesizează ceva, trebuie să raporteze, dar nu numai că trebuie să raporteze, ci trebuie să-i includă în jocul lor pe acești copii care au parte de bullying, să le spună o vorbă bună, să se gândească că acea vorbă bună poate fi singura de care ei au parte în ziua respectivă, că poate și acasă au parte de agresiune.
Copilul-victimă ascunde foarte mult timp acest bullying. El însuși se simte inferior și cumva îi este rușine chiar și în fața părinților să recunoască faptul că este victimă. La ce trebuie să fie atent părintele?
Un bullying ce are la bază agresivitatea fizică poate fi observat mai ușor de părinte, mai ales prin prisma vânătăilor. Bullyingul poate fi și la nivel psihic și la nivel relațional, unde poate fi observat mult mai greu. Ca părinte poți să creezi o relație deschisă cu copilul tău, încă de mic. Când este luat de la școală, părinții adresează mai mult întrebări academice, precum ce ai făcut azi?, ce note ai luat?, ce ore ai avut? Însă întrebările-cheie, încă de când sunt foarte mici, la grădiniță, sunt: ce te-a făcut fericit? ce te-a bucurat sau ce te-a întristat azi? ce faptă bună ai făcut azi? ai rănit pe cineva azi? Și copilul poate nu se deschide din prima, pentru că nu știe cum să povestească. Însă rolul părintelui este esențial și poate veni cu propriul exemplu ca el să vadă că există un parteneriat și nu că îi dă raportul. Și părintele îi poate povesti celui mic cum i-a fost ziua la serviciu, cu bune și cu rele. Copilul vede că și părintele său se confruntă cu anumite aspecte negative în viața de zi cu zi, dar și cu lucruri bune. Pot să-i dau exemplu și el să povestească mai departe. Însă aici mai este un lucru foarte important: părintele poate să vorbească cu copilul, dar mai mult decât atât, este imperios necesar ca el să fie informat. Sunt părinți care chiar nu știu cum să gestioneze acest fenomen de bullying.
Dacă cel mic este un pic mai trist, mai tăcut, mai abătut, părintele trebuie să își dea seama că se întâmplă ceva...
Dacă îmi spune ceva, trebuie să ascult cu atenție partea lui, fără să judec și fără să pun presiune pe el: Spune-mi ce ți s-a întâmplat. Ai pățit ceva? Nu așa. Încerc prin diferite povești, prin diferite exemple, și dacă îmi spune, nu judec, ci întotdeauna voi asculta și partea celuilalt copil. De cele mai multe ori, agresorul este sau a fost și el victimă a unui abuz, a unei relații defectuoase în familie.
Am vorbit despre rolul părinților, însă unul la fel de important este al profesorilor.
Rolul profesorului este esențial și este important și ca profesorul să fie informat despre fenomen, despre ce poate face și care este rolul său. Mai ales în școlile private, în pauză, există un profesor – noi îl numeam pe vremuri profesor de serviciu – care în pauze stă în curtea școlii, merge din clasă în clasă și se asigură că există o relaționare bună între elevi. Însă de foarte multe ori, mai ales la liceu, în școlile de masă nu mai există această prezență a autorității. Și atunci, unii elevi consideră că în pauză trebuie să ia o pauză de la comportamentul pe care trebuie să îl aibă în mod normal la clasă. Fenomenul degenerează și din această cauză, căci dacă acolo există o autoritate, dacă profesorul este prezent, categoric elevul nu va acționa agresiv sub nicio formă.
„Agresorul trebuie implicat într-un proces de psihoterapie“
Bullyingul este în relație directă cu creșterea violenței domestice în România. Acești copii vin din medii în care mama este bătută, tatăl este bătut, agresivitatea verbală este la ordinea zilei.
Exact. El însuși este bătut de părinți și atunci, ca să compenseze, este el la rândul său agresor. În momentul în care am depistat comportamentul de bullying și am văzut cine este victima și cine este agresorul, nu vom face psihoterapie doar cu victima, pentru că acel agresor poate nu va mai ataca, să spunem persoana inițială, dar va face asta cu altă victimă. Atunci noi trebuie să oferim înțelegere și să îl implicăm și pe agresor într-un proces de psihoterapie ca să putem stopa acest fenomen. Dacă ne adresăm doar victimei, nu facem decât să ne mințim cumva că am rezolvat situația.
Credeți că avem nevoie de un plan național de combatere a bullyingului?
Există, însă doar pe hârtie. N-aș vrea să fac totuși o generalizare. Din fericire, în foarte multe școli există un plan care este și pus în aplicare. Sunt școli unde într-adevăr se și simte implicarea acelui consilier sau a acelui grup care monitorizează acest fenomen și raportează rezultatele obținute.
Toți cei de la școală, de la director la diriginte și consilier, ar trebui să fie atenți și la mediul din care provin copiii și să știe de unde ar putea veni potențiali agresori. De ce pare că nu o fac?
În 2022, Asociația Salvați Copiii a venit cu propunerea către școli de a se crea o comisie din mai multe persoane care să aibă o conexiune și mai mare cu elevii – directorul unității, profesori, de preferat diriginți, elevi din consiliul elevilor, părinți, consilierul școlar sau psihologul școlar – și în momentul în care se iau decizii legate de acest fenomen, să fie în concordanță cu perspectiva fiecăruia, pentru că elevul poate să spună care este situația. În pauză, profesorul poate să spună partea lui, la fel și părintele, și atunci putem să facem această intervenție, una mult mai productivă. Din păcate, în școlile de masă nu există aceste comisii care să facă lucrul acesta frecvent.
Un adult de încredere este necesar în viața unui copil
Cât timp durează ca acest copil care este victimă a bullyingului să-și revină, să-şi recapete încrederea în el?
Nu există un răspuns șablon. Contează foarte mult dacă el este integrat într-un proces de terapie, contează care este abordarea părintelui, contează care este abordarea celorlalți colegi, dacă el rămâne victimă sau nu a acestui abuz pe care l-a experimentat deja. Sunt copii care dacă au un mediu bun, dacă părinții îi susțin, pot trece într-un an, poate un an și ceva prin psihoterapie, dar repercusiunile rămân, din păcate, pe termen lung.
Care pot fi aceste consecințe?
Pot ajunge să aibă anxietate, depresie, să nu mai aibă performanța școlară pe care știam că o aveau înainte.
Este o discuție amplă referitoare la TikTok și la rolul pe care îl are această rețea de socializare în fenomenul bullyingului, pentru că acolo sunt generate foarte multe modele pentru copii. Însă dacă ar fi interzis, știm deja că ar avea fix efectul invers decât cel dorit. Cum se pot gestiona rețelele sociale și accesul copiilor la ele?
Dacă această gestionare nu se face la nivel macro, ar trebui făcut ceva la nivel micro, adică părinții să gestioneze accesul copilului la ele. Accesul la aceste rețele a crescut și mai mult procentul de bullying din școli, agresivitatea verbală, agresivitatea fizică. Oamenii, prin definiție, învață prin exemplu, și uneori, mai ales la vârste foarte mici, ei nu pot filtra informația și o iau ca atare. Dacă cineva a făcut ceva și a primit multe vizualizări și aprecieri, copiii consideră că trebuie să facă și ei la fel pentru a fi validați – așa este și în cazul cyber bullyingului. Părinții însă au obligația să vadă ce conținut urmăresc copiii pe internet.
Pe de altă parte, dacă părinții sunt intruzivi, există posibilitatea ca cel mic să se închidă și mai mult în el și părinții să îl piardă. Pare o situație aproape fără ieșire...
Relația nu se formează în adolescență. Relația părinte-copil trebuie formată încă de când copilul este foarte mic. Dacă părintele formează o relație de încredere cu copilul și o menține, atunci lucrurile sunt mult mai ușor de gestionat, pentru că adolescența este o vârstă critică, când apare teribilismul, o vârstă la care dacă beau parcă sunt mai interesanți sau sunt incluși, acceptați într-un anumit grup. Ce trebuie să învețe copiii și adolescenții este că atunci când nu mai pot gestiona o problemă, trebuie să se adreseze unui adult de încredere. Poate nu părintelui, poate fratelui mai mare. Faptul că ascunzi adevărul va avea repercusiuni mult mai grave. Părinților le este teamă pentru că, la un moment dat, se rupe legătura între părinte și copil. Părinții sunt angrenați în joburile lor și problemele lor sunt mari și atunci pierd din vedere și relația emoțională pe care o au cu copilul, îi asigură bunăstarea financiară, îi asigură o școală bună, îi asigură poate un grup de prieteni sau ieșiri, dar, de multe ori, părinții pierd contactul.
Se încarcă comentariile...
