Grija pentru animale, materie opțională în școli: „Îi învață pe copii dragostea necondiționată”

0
Publicat:

,,Ora cu și pentru animale", un proiect pilot din școlile din Ilfov ar putea ajunge materie opțională în toată țara. ,,Acest opțional nu e despre căței și pisicuțe, ci despre dezvoltarea competențelor socio-emoționale și civice ale elevilor", argumentează Hilde Tudora, inițiatoarea programului. Psihologii vorbesc, de asemenea, despre multiplele beneficii ale educației în acest sens, dar și despre importanța prezenței animalelor în viața copiilor încă de la vârste mici. 

 ,,Ora cu și pentru animale" FOTO Biroul pentru Protecția Animalelor Ilfov
,,Ora cu și pentru animale" FOTO Biroul pentru Protecția Animalelor Ilfov

De ce sunt atât de importante animalele în viața copiilor

De parcă pritenia și iubirea necondiționată nu ar fi de ajuns, animalele aduc în viața copiilor și alte beneficii. Psihologii vorbesc despre o multitudine, dovedite chiar prin studii: 

,,Prezența unui animal de companie în viața unui copil aduce nesfârșite beneficii dezvoltării emoționale, comportamentale, și chiar fizice în viața unui copil. În ultimii ani, oamenii de știință au dedicat destul de mult timp studierii relației dintre animalele de companie și stăpânii lor, mai ales copii, cu rezultate foarte încurajatoare pentru iubitorii de animale. De la activitate fizică crescută, la îmbunătățirea circulației sangvine, reducerea stresului, creșterea încrederii în sine, empatie sporită, sentiment crescut de responsabilitate, abilități de socializare și relaționare sporite - toate acestea, mai ales în perioada în care un copil crește și i se structurează viziunea despre sine și lumea din jur", spune psihoterapeuta Sabina Isdrailă. 

Grija și respectul pentru animale trebuie cultivate de la vârste mici, completează aceasta. Societatea modernă a venit cu îmbunătățiri în ceea ce privește drepturile animalelor, dar cu o îndepărtare a omului de natură.  

,,,Avem nevoie să luăm în considerare contextul actual al educației copiilor, mai ales în mediul urban, în care accesul la animale nu este la fel de <<de la sine înțeles>>. Poate unii copii cresc cu animale de companie, însă relația cu majoritatea animalelor rămâne abstractă - filmulețe, o plimbare la țară, la o fermă. Cred că  este extraordinar de important să găsim mijloace de a-i ajuta pe copii să înțeleagă, de când sunt mici, circuitul vieții lor în natură. Unde suntem noi în raport cu toate vietățile și cât de important este să avem grijă de mediul în care trăim. Respectul pentru animale nu este doar un concept abstract, este despre supraviețuire, resurse, echilibru și armonie", subliniază psihologul.

Psihologul Sabina Isdrailă și câinele ei, Jung
Psihologul Sabina Isdrailă și câinele ei, Jung

Grija pentru animale, materie în școli

Hilde Tudora este cunoscută în mediul online pentru grija față de animale, care a pornit din copilărie. 

,,Eu nu știu cum e viața fără animale pentru că nu am fost niciodată pusă în situația asta. Mereu am avut animale. Mereu mi-am dorit să salvez toate animalele. Am înțeles, în cele din urmă, că nu am cum să fac asta. Dar îmi doresc enorm să contribui la construirea unei comunități mai bune. Aș schimba foarte multe la mine, dar niciodată, în niciun context, nu mi-aș lua din inimă iubirea pentru animale. Nu vreau să-mi imaginez ce fel de om aș fi fost, dacă în sufletul meu n-ar fi avut loc animalele", povestește ea. 

Ca adult, din postura de director al Biroului pentru Protecția Animalelor Ilfov, a venit cu un proiect unic: un opțional prin care copiii să învețe despre drepturile, îngrijirea și sănătatea acestora. 

,,Am început cu un proiect-pilot. Am ales două școli din Ilfov, din localitățile Domnești și Ciolpani. Noi împreună cu un ONG am început să mergem lunar la aceste două școli, la clasele de a VI-a. În fiecare lună abordam o anumită temă. Prezența animalelor la clasă, evident, obligatorie", povestește Hilde.

Au extins apoi opționalul în încă 23 de școli și a devenit materie cu acte în regulă: programă, manual și note în catalog. Peste 1.000 de elevi participă la astfel de ore. 

Suport de curs FOTO Facebook/ Asociația ECHO 4 Animals
Suport de curs FOTO Facebook/ Asociația ECHO 4 Animals

,,După primul an, le-am cerut elevilor să completeze chestionare de feedback, care au fost apoi interpretate de cercetători inclusiv din Estonia. Concluziile vorbesc de la sine:

* 62% dintre elevi afirmă că i-au ajutat pe colegi atunci când aceștia au avut nevoie;

* 54% declară că au fost la rândul lor ajutați;

* 58% menționează că au colaborat mai bine cu colegii;

* 56% spun că le este, în general, mai ușor să lucreze împreună;

* 62% declară că au demonstrat mai multă grijă față de ființele vulnerabile, ceea ce sugerează o extindere a empatiei dincolo de mediul școlar;

* 60% afirmă că au fost mai atenți în timpul activităților;

* 63% dintre elevi afirmă că le este mai ușor să se concentreze la ore;

* 59% declară că își exprimă opiniile mai ușor;

* 54% spun că le-a fost mai ușor la școală în acest an;

* 51% consideră că notele lor s-au îmbunătățit;

* 58% afirmă că se simt mai implicați la școală decât în anii anteriori", spune Hilde Tudora. 

Hilde Tudora și câinele ei, Alfie
Hilde Tudora și câinele ei, Alfie

De ce vrea ca materia să devină opțional în toate școlile

Acum își dorește ca materia să devină opțional la nivel național. A început demersurile la Ministerului Educației și vine și cu argumente pentru necesitatea acestui demers:

,,Problema animalelor singure și fenomenul animalelor abuzate pleacă de la lipsa de educație. Iar abuzul față de animale e strâns legat cu rata bullyingului, cu violența domestică. Un om care azi face rău unui animal, mâine va face rău unui om. Sunt studii și cifre clare din SUA. Opționalul nostru e acum pe masa Ministerului Educației, în comisia de evaluare". 

Opționalul are rolul să dezvolte și alte calități esențiale, completează Hilde Tudora: 

 ,,Grija față de animale ne dezvoltă empatia și responsabilitatea. Și dacă nu ne dorim adulți empatici și responsabili, atunci cum să construim o societate civilizată? Asta trebuie să înțelegem. Acest opțional nu e despre căței și pisicuțe, ci despre dezvoltarea competențelor socio-emoționale și civice ale elevilor"

Psiholog: ,,Benefiicile depășesc cu mult orice efort am depune pentru îngrijirea lor"

Psihologul încurajează un astfel de demers în școli.  

,,Cred că materiile care ii învață pe copii cum să înțeleagă mai bine lumea în care trăiesc, în mod real, îi ajută să își construiască o filozofie de viață și valori care îi  vor ghida în modul în care vor alege să trăiască alături de tot ce îi înconjoară. (...) Având grijă de animale (în felul potrivit fiecăruia) beneficiile pentru noi, ca oameni, depășesc cu mult orice efort am putea depune pentru îngrijirea și respectarea lor", subliniază Sabina Isdrailă. 

Potrivit psihologului, copiii înțeleg de multe ori mai repede decât adulții astfel de lucruri și valori. 

L jpg
Educație

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite