Evaluarea Naţională 2016. Proba la Matematică de la Capacitate i-a încurcat pe elevi, printr-o cerinţă ambiguă

0
0
Elevii, încurcaţi la proba de Matematică de o cerinţă neclară
Elevii, încurcaţi la proba de Matematică de o cerinţă neclară

Subpunctul 6 de la primul subiect de la proba de Matematică i-a încurcat pe elevii care au susţinut miercuri ultimul examen din cadrul Evaluării Naţionale. Profesorii susţin că cerinţa a fost ambiguă.

Profesorul de matematică Ştefan Vlaston spune că foarte mulţi elevi au fost încurcaţi de faptul că cerinţa exerciţiului 6 de la subiectul 1 nu este clară.

Conform cerinţei, elevii trebuiau să identifice pe o diagramă care este numărul elevilor care au obţinut nota 5 la testul de matematică, în schimb nu se specifică clar care este axa notelor şi care este axa elevilor.

„Trebuia să specifice clar care este Axa OX şi care Axa OY, astfel încât elevii să ştie care este numărul de elevi şi care sunt notele. Astfel, unii dintre copii au fost încurcaţi. Cerinţa este ambiguă”, a explicat profesorul de matematică Ştefan Vlaston.

grafic capacitate

  

„Cum se vede în desen, nu se specifică nicăieri că pe axa OX sunt notele, iar pe axa OY numărul de elevi. Unii elevi au scris corect că numărul elevilor care au luat nota 5 este 3, alţii au scris 8, citind diagrama invers, dar nici nu le poti reproşa că n-au fost subtili, ca n-au interpretat diagrama ca un adult”, scrie profesorul pe blogul Adevărul.

Totodată, acesta a mai notat că după această greşeală punctajul maxim trebuie acordat indiferent de modul în care au citit elevii diagrama. 

„Corect ar fi ca de la Comisia Centrală de examen să plece o notă către toate centrele de corectare, în care să fie menţionat faptul că punctajul maxim se acordă indiferent de modul în care elevii au citit diagrama”, arată Vlaston pe blogul Adevărul.

Pe de altă parte, profesorul Silviu Dăneţ de la Colegiul I.LCaragiale spune că elevii puteau uşor să îşi dea seama care este axa elevilor şi care este axa notelor.

„Pe diagramă, se văd enumerate pe orizontală cifrele până la 10. Toţi ştim că notele sunt până la 10 şi nu până la 8, astfel că se poate deduce că elevii sunt în număr de opt. Mai mult, ni se arată printr-un pătrăţel colorat/plin că pot identifica numărul de elevi”, a explicat Dăneţ. 

Gafa de la Limba Maternă

Incidentul vine la doar o zi după ce, profesorii au acuzat o gafă la marginea ilegalităţii la proba scrisă în limba germană de la Evaluarea Naţională, după ce elevilor li s-a dat de rezolvat subiectul care a fost rezervă anul trecut şi care ulterior a fost public pe site-ul Ministerului Educaţiei.

Candidaţii care au susţinut, ieri, proba scrisă la Limba şi Literatura Germană a Evaluării Naţionale au avut surpriza de a avea de rezolvat subiectul de rezervă de anul trecut care se afla pe site-ul Ministerului Educaţiei. Primii care au sesizat gafa au fost chiar elevii care au atras atenţia atât profesorilor supraveghetori cât şi Comisiei de examen a municipiului Bucureşti, dar nimeni nu a luat nicio măsură. 

Profesorii de specialitate, dar şi experţii în Educaţie consultaţi de „Adevărul” susţin că ceea ce s-a întâmplat marţi este incalificabil, motiv pentru care cer repetarea examenului şi demisia celor responsabili de greşeală. Însă reprezentanţii Ministerului au transmis că nu este nimic grav în faptul că elevilor de la germană li s-a dat un subiect aflat pe site-ul instituţiei de un an.

„Cei mai mulţi dintre elevi au rezolvat subiectul cu pricina, pentru că era public pe site-ul Ministerului de anul trecut. Ce s-a întâmplat astăzi este mai mult decât o gafă, este la marginea infracţiunii. Examenul trebuie repetat. Elevii au fost primii care au sesizat şi chiar au atras atenţia directorului Colegiului Goethe. Dumneaei sigur ştia pentru că este profesor de germană. În mod normal, odată ce a fost sesizată gafa, ar fi trebuit să se schimbe subiectul”, a declarat un profesor de germană. 

Educație


Ultimele știri
Cele mai citite