„Educație privind schimbările climatice”, un nou opțional pentru elevi DOCUMENT

0
Publicat:

Elevii de clasa a VII-a și a VIII-a vor avea începând cu anul școlar 2023 - 2024, un curs opțional numit „Educație privind schimbările climatice”, potrivit unui act normativ.

Elevii vor avea un nou opțional / Foto: Arhivă
Elevii vor avea un nou opțional / Foto: Arhivă

„A fost aprobată programa şcolară pentru disciplina opţională "Educaţie pentru schimbările climatice", adresată elevilor din clasele a VII-a şi a VIII-a. Este o certitudine faptul că schimbările climatice sunt consecinţa comportamentului nostru. Copiii au nevoie să înţeleagă cauzele şi impactul acestor schimbări şi, în aceeaşi măsură, să cunoască soluţii pentru combaterea lor", afirmă Ministerul Educației.

Potrivit instituției, la elaborarea programei au fost avute în vedere rapoartele privind schimbările climatice şi dezvoltarea durabilă.

Structura programei școlare:

  • Notă de prezentare;
  • Competențe generale;
  • Competențe specifice și exemple de activități de învățare;
  • Conținuturi;
  • Sugestii metodologice;
  • Referințe bibliografice.

„Elevii vor dobândi, la clasă, competenţe precum: identificarea unor fenomene şi a unor procese privind schimbările climatice, descrierea unor fenomene întâlnite în natură, formularea unor ipoteze cu privire la cauzele schimbărilor climatice", susţine aceeaşi sursă.

Totodată, competenţele dobândite vor putea fi aplicate în timpul activităţilor practice organizate în cadrul Programului naţional „Săptămâna verde".

„Disciplina opțională „Educație privind schimbările climatice” contribuie la profilul de formare al absolventului învățământului gimnazial, structurat pe baza competențelor-cheie, prin: relaționarea pozitivă cu ceilalți în contexte școlare și extrașcolare, asumarea de drepturi și responsabilități, participarea civică, identificarea și rezolvarea unor probleme ale comunității, proiectarea și derularea unui demers investigativ, promovarea unui stil de viață sănătos și a unui mediu curat.

Noutatea abordării constă nu numai în cunoașterea cauzelor și a impactului schimbărilor climatice, ci și în îndemnul la acțiuni în domeniul combaterii acestora și al rezilienței la schimbările climatice, preocupări centrale ale comunității internaționale”, potrivit ordinului Ministerului Educației, publicat în Monitorul Oficial.

Sugestiile metodologice

„Sugestiile metodologice includ recomandări privind desfășurarea activităților de predare-învățare-evaluare, precum și de proiectare a demersului didactic.

- Demersul didactic al programei școlare este axat pe competențe și presupune construirea unor situații de învățare în care elevul este artizan al propriei învățări, profesorul fiind cel care doar îl ghidează și îl sprijină. Aceste situații de învățare cuprind activități de învățare ce vizează: observații directe și indirecte, întrebări-problemă, situații-problemă, studii de caz, investigații, simulări, animații, proiecte, jocuri de rol.

- Se recomandă următoarele metode didactice : studiul de caz, problematizarea, experimentul, brainstormingul, explicația, conversația inductivă și deductivă.

- Evaluarea este susținută în principal de modalități complementare, precum referatul, proiectul, portofoliul, investigația, autoevaluarea și interevaluarea ș.a., dar și de utilizarea metodelor, tehnicilor și a instrumentelor TIC. O evaluare autentică este cea care este integrată în fiecare secvență de învățare, facilitând autoevaluarea”, se mai arată în ordin.

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite