Cum vrea Ministerul Educației să modifice Bacul 2023. Ce probe se anulează și ce note se iau in considerare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un proiect de ordonanță de urgență propus vineri de Ministerul Educației indică modificările care ar putea fi aduse probelor orale de la Bacalaureat, dacă actul normativ va fi adoptat. Contextul este dat de greva generală a profesorilor care tinde să intre în a patra săptămână.

Foto: Arhivă
Foto: Arhivă

Calendarul examenului de maturitate de anul acesta se schimbă de la o săptămână la alta, în contextul grevei generale a profesorilor inițiată la 22 mai.

Astfel, înscrierile la Bacalaureat 2023, sesiunea iunie-iulie s-au tot prelungit până pe 13 iunie, ultimul termen anunțat, în timp ce probele orale programate inițial să înceapă la 12 iunie au fost mai întâi amânate cu două zile, după care, vineri, Ministerul Educației a anunțat că nu se vor mai susține, ci se vor echivala cu notele obținute în liceu.

Ce și cum se schimbă

Reamintim că probele orale de la Bacalaureat sunt în număr de patru: competențe de comunicare la Limba și literatura română, în limba maternă, competențe digitale, competențe de comunicare într-o limbă de circulație internațională.

Potrivit proiectului de OUG, pus în dezbatere publică vineri de Ministerul Educației, ”la examenul național de Bacalaureat, pentru anul şcolar 2022 - 2023, probele de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română, probele de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă pentru elevii care au urmat studiile liceale într-o limbă a minorităţilor naţionale, probele de evaluare a competenţelor lingvistice întro limbă de circulaţie internaţională studiată pe parcursul învăţământului liceal şi probele de evaluare a competenţelor digitale se echivalează/se recunosc conform metodologiei aprobate prin ordin al ministrului educaţiei, în termen de 7 zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă”.

Asfel, potrivit metodologiei care urmează să fie aprobată prin ordin al ministrului educaţiei, ”prin recunoașterea și echivalarea rezultatelor obținute la disciplina limba și literatura română/limba și literatura maternă, în clasele IX-XII, candidaților la examenul național de Bacalaureat 2023 li se acordă următoarele niveluri de competență lingvistică de comunicare orală în limba română/în limba maternă:

- nivelul “utilizator mediu” pentru media cuprinsă între 5 și 6.99;

- nivelul “utilizator avansat” pentru media cuprinsă între 7 și 8.49;

- nivelul “utilizator experimentat” pentru media cuprinsă între 8.50 și 10;

Totodată, documentul mai prevede că ”Nivelul de competență lingvistică de comunicare orală în limba română/în limba maternă la examenul național de Bacalaureat 2023 se stabilește în urma echivalării cu media aritmetică, fără rotunjire, a mediilor anuale obținute de candidat pe parcursul învățământului liceal, la disciplina limba și literatura română/limba și literatura maternă”.

Cât privește nivelul de competență într-o limbă de circulație internațională, acesta se acordă conform următoarei grile:

- calificativul A1 pentru media cuprinsă între 5 și 5.99;

- calificativul A2 pentru media cuprinsă între 6 și 6.99;

- calificativul B1 pentru media cuprinsă între 7 și 8.49;

- calificativul B2 pentru media cuprinsă între 8.5 și 10.

Propunerea de act normativ arată că nivelul de competență lingvistică într-o limbă de circulație internațională se stabilește prin echivalarea nivelului de competență lingvistică cu media aritmetică, fără rotunjire, a mediilor anuale obținute de candidat pe parcursul învățământului liceal, la limba modernă de circulație internațională aleasă pentru susținerea probei.

Ministerul Educaţiei precizează, într-un comunicat de presă, că probele orale se echivalează în 7 zile de la intrarea în vigoare a actului normativ.

Calendarul inițial al examenului de maturitate fixa data de 12 iunie pentru începerea probelor orale și data de 26 iunie pentru începerea probelor scrise.

Până în acest moment, Ministerul Educației nu a anunțat nicio modificare în privința probelor scrise.

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite