Consiliul Elevilor: Anul şcolar 2021-2022 să înceapă pe 6 septembrie. Motivele invocate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
CNE consideră că Ministerul Educaţiei "are datoria de a trata cu prioritate, înaintea oricărui alt aspect", planurile-cadru pentru liceu, care vor "redefini arhitectura curriculară Foto: Shutterstock
CNE consideră că Ministerul Educaţiei "are datoria de a trata cu prioritate, înaintea oricărui alt aspect", planurile-cadru pentru liceu, care vor "redefini arhitectura curriculară Foto: Shutterstock

Consiliul Naţional al Elevilor a transmis luni că îşi menţine poziţia în ce priveşte începerea noului an şcolar 2021-2022 pe 6 septembrie, deoarece această structură ar fi "mai echilibrată", atât în ceea ce priveşte numărul de săptămâni, cât şi în ceea ce priveşte numărul mai redus de zile pe care elevii sunt nevoiţi să le petreacă la şcoală în timpul zilelor toride de vară.

"Consiliul Naţional al Elevilor a atras atenţia, încă din luna februarie a acestui an, cu privire la faptul că structura anului şcolar 2021-2022 este dezechilibrată şi nejustificată, fiind aprobată fără un proces de consultare reală a partenerilor de dialog social. (...) Consiliul Naţional al Elevilor îşi menţine poziţia cu privire la structura anului şcolar 2021-2022: cursurile să înceapă pe data de 6 septembrie 2021 şi să se încheie pe data de 4 iunie 2022", afirmă CNE într-un comunicat citat de Agerpres.

Potrivit reprezentanţilor CNE, această structură ar fi "mai echilibrată", atât în ceea ce priveşte numărul de săptămâni, cât şi în ceea ce priveşte numărul mai redus de zile pe care elevii sunt nevoiţi să le petreacă la şcoală în timpul verii, atunci când temperaturile din sălile de clasă "creează un disconfort termic puternic", în contextul în care "majoritatea" unităţilor de învăţământ preuniversitar "nu dispun" de infrastructură de climatizare. 

În ceea ce priveşte prelungirea duratei cursurilor începând cu anul şcolar 2022-2023, CNE consideră că Ministerul Educaţiei "are datoria de a trata cu prioritate, înaintea oricărui alt aspect", planurile-cadru pentru liceu, care vor "redefini arhitectura curriculară" a întregului sistem. 

"Cercetările din domeniul ştiinţelor educaţiei arată că nu există o legătură consistentă şi bine definită între creşterea numărului de zile pe care elevii le petrec la şcoală şi rezultatele pe care aceştia le obţin la testările internaţionale de tip PISA. (...) Este imperios ca, atunci când Ministerul Educaţiei elaborează politici educaţionale, să aibă în vedere cu precădere calitatea actului educaţional (formarea resursei umane, modificarea arhitecturii curriculare etc.), măsurile privind numărul de zile de şcoală fiind subsecvente celor de mai sus", se mai arată în comunicat.

De altfel, ministrul Educaţiei Sorin Cîmpeanu a declarat, duminică, că Ministerul Educaţiei va propune extinderea anului şcolar din septembrie 2022, din cauza pierderilor generate în perioada predării online datorate pandemiei.

„Acest an şcolar ar urma să înceapă pe 13 septembrie. Pledăm pentru extinderea duratei anului şcolar, dar în acelaţi timp e nevoie şi de predictibilitate. Ministerul Educaţiei e dispus să ia în considerare reanalizarea structurii anului şcolar, cu o singură condiţie: această solicitare să fie făcută prin consens de către partenerii de dialog. Toţi elevii şi părinţii cunosc o structură. Dacă revenim, asta va crea un deficit de predictibilitate. Ministerul Educaţiei va propune din timp extinderea anului şcolar din septembrie 2022. Ministerul Educaţiei oricum susţine extinderea perioadei de cursuri în învăţământul preuniversitar, cu atât mai mult cu cât predarea online a generat pierderi, deci e nevoie de timp pentru recuperarea pierderilor”, a declarat ministrul Educaţiei.

Totodată, Sorin Cîmpeanu spune că revenirea la 3 trimestre „poate fi o variantă de luat în calcul”. „Sunt argumente pro şi contra, e nevoie de consultare publică”, a explicat ministrul Educaţiei.

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite