CNR cere Ministerului Educaţiei modificarea cadrului legal pentru a se putea utiliza avantajele oferite de sistemul online

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto Unsplash.com
Foto Unsplash.com

Consiliului Naţional al Rectorilor (CNR) s-a reunit joi şi a decis că susţine trecerea activităţilor de predare-învăţare-evaluare în sistemul „faţă în faţă” odată cu încheierea stării de alertă. În acelaşi timp, cere Ministerului Educaţiei şi Parlamentului să modifice cadrul legal, astfel încât să se utilizeze avantajele oferite de sistemul online.

„Solicităm Ministerului Educaţiei şi Parlamentului iniţierea demersurilor pentru modificarea cadrului legal, astfel încât să se utilizeze avantajele oferite de sistemul online în activităţile de predare-învăţare-evaluare. Posibilităţile de modificare a normelor legale şi a celor privind evaluarea şi acreditarea programelor de studii de licenţă şi master, precum şi a activităţii doctorale prin includerea modalităţilor de derulare a acestora în sistemul online/hibrid vor fi discute în prima reuniune a Consiliului Naţional al Rectorilor, care se va desfăşura la Iaşi în perioada 7-10 aprilie 2022.” se arată într-un comunicat de presă al CNR.

De asemenea, CNR precizează că susţine autonomia universitară dezvoltată în cadrul legal şi respinge orice 

instigare la abuz în serviciu sau nerespectarea legilor.

   

Educație

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite