Campionul din curtea şcolii:Este cel mai bun karatist din lume

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Florin Bastorin (foto) este din Gorj, are 13 ani şi se poate mândri cu titlul de campion mondial la karate.

Florin este elev în clasa a VIII-a la Colegiul Naţional „Tudor Arghezi" din Târgu-Cărbuneşti. El şi-a descoperit pasiunea pentru karate în urmă cu patru ani, când părinţii l-au înscris la Clubul Sportiv de Karate din oraşul Ţicleni.

Micul sportiv a reuşit să obţină mai multe medalii la campionatele din ţară, iar anul trecut, în luna mai, a câştigat titlul de campion european, la competiţia care a avut loc în Germania.

În octombrie 2009, Florin a devenit campion mondial la karate, la categoria 10-12 ani. „Am participat la Campionatul Mondial de Karate IMAF, care s-a desfăşurat în localitatea Antwerp din Belgia. Au intrat în luptă zeci de cluburi din lume, la Kata şi Kumite, însă campioni mondiali am fost declaraţi noi, elevii Clubului Sportiv de Karate din Ţicleni.
În cele două zile de concurs ne-am întrecut cu alţi copii din Germania, Belgia şi Franţa. Acum mă pregătesc să repet acest succes şi la Campionatul Mondial de Karate care va avea loc în octombrie, în Polonia", a spus micul perfomer.

Educație

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite