Bacalaureat 2026. Baremele și subiectele la Limba Română, publicate de Ministerul Educației

0
0
Publicat:

Ministerul Educației a publicat baremele și subiectele probei scrise la Limba Română, a examenului de Bacalaureat 2026.

examen bacalaureat tabla
Baremele și subiectele probei la Limba Română a examenului de Bacalaureat. Foto: Arhiva Adevărul

Proba la Limba și literatura română este structurată în trei subiecte, fiecare având un punctaj distinct. Subiectul I valorează 50 de puncte și include textul-suport, cerințele de înțelegere și textul argumentativ. Subiectul al II-lea este notat cu 10 puncte, iar Subiectul al III-lea cu 30 de puncte, eseurile fiind sarcinile cele mai complexe. Notele obținute, calculate prin împărțirea punctajului total la 10, sunt esențiale pentru media de Bacalaureat, care trebuie să fie de cel puțin 6, cu condiția ca fiecare probă scrisă să fie promovată cu nota minimă 5.

La primul subiect, elevii au avut de lucrat cu un text extras din volumul „Sufletul nu cunoaște distanțele. Pagini de corespondență cu familia Pillat”, semnat de Pia Pillat. Partea A a subiectului a inclus cerințe de înțelegere și interpretare a fragmentului, iar la punctul B, candidații au fost solicitați să redacteze un text argumentativ de minimum 150 de cuvinte. Aceștia au trebuit să își exprime opinia cu privire la afirmația că pregătirea pentru un examen impune sau nu renunțarea la activitățile preferate. Exercițiul a verificat atât capacitatea de construire a unui discurs coerent, cât și abilitatea de a susține un punct de vedere prin argumente.

La Subiectul al II-lea, în valoare de 10 puncte, elevii au avut de redactat un răspuns de minimum 50 de cuvinte în care să prezinte perspectiva narativă dintr-un fragment semnat de Liviu Rebreanu. Cerința a evaluat cunoștințele de teorie literară și capacitatea de a identifica și explica elementele de construcție ale unui text narativ. Candidații au trebuit să demonstreze că înțeleg modul în care este construit un fragment epic, aspect esențial pentru analiza operelor studiate în liceu.

Cea mai provocatoare parte a probei, Subiectul al III-lea, în valoare de 30 de puncte, a avut cerințe distincte în funcție de profil. Elevii de la profilul real au primit un eseu de minimum 400 de cuvinte despre particularitățile unui text poetic studiat, aparținând lui George Bacovia. Cei de la profilul uman au avut o sarcină similară, dar autorul ales a fost Tudor Arghezi. Potrivit informațiilor apărute în mediul online, este posibil ca poemul ales pentru Bacovia să fie „Plumb”, iar pentru Arghezi, „Testament” – ambele opere fiind frecvent studiate în liceu. 

Bacalaureat 2026: Calendarul complet

Probele scrise continuă pe 1 iulie, cu proba obligatorie a profilului, pe 2 iulie cu proba la alegere, iar pe 3 iulie cu proba la Limba maternă.

Proba a doua ar fi trebuit să aibă loc marți, 30 iunie, dar a fost amânată din cauza caniculei.

Rezultatele inițiale sunt programate pentru 7 iulie, iar contestațiile se depun în aceeași zi, între orele 14:00 și 18:00, procesul continuând până pe 9 iulie.

Soluționarea contestațiilor are loc între 9 și 10 iulie, iar rezultatele finale se afișează pe 13 iulie.

Candidații sunt declarați „reușiți” dacă îndeplinesc toate condițiile de promovare, inclusiv susținerea probelor de evaluare a competențelor lingvistice și digitale.

Primele rezultate ale examenului național de Bacalaureat vor fi afișate în data de 7 iulie, până la ora 12:00, iar imediat după această primă afișare, candidații au dreptul de a solicita vizualizarea lucrării sau a lucrărilor proprii, conform procedurii stabilite de Comisia Națională de Bacalaureat, și pot, de asemenea, să formuleze contestații împotriva notelor primite.

Probele scrise ale BAC-ul 2026 au început sub cod roșu de caniculă. 77% dintre sălile de examen din Timiș nu au aer condiționat. Părinții, rugați să împrumute ventilatoare

Bacalaureat 2026: Reguli pentru contestații

Este important de precizat că depunerea contestațiilor nu este condiționată în niciun fel de vizualizarea prealabilă a lucrărilor, iar, în aceeași măsură, simpla vizualizare a lucrărilor nu obligă candidatul să depună o contestație, ci rămâne la latitudinea sa.

Mai trebuie menționat că vizualizarea lucrărilor are un caracter strict informativ și nu implică, sub nicio formă, recorectarea acestora, ci doar oferă candidatului posibilitatea de a vedea cum a fost evaluată lucrarea sa.

În momentul în care candidații care sunt minori doresc să vizualizeze lucrarea sau lucrările, ei sunt obligați să fie însoțiți de un părinte sau de un reprezentant legal, care trebuie să fie prezent pentru a valida acest demers.

Candidații care aleg să conteste rezultatul inițial al evaluării trebuie să completeze, să semneze și să depună sau să transmită prin mijloace electronice o declarație-tip, în care să menționeze în mod expres că au luat cunoștință de faptul că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate fi modificată, după caz, atât în sensul creșterii, cât și în sensul descreșterii notei inițiale, astfel încât ei să fie pe deplin informați asupra consecințelor posibile.

În ceea ce privește rezultatele finale ale Bacalaureatului 2026, comunicarea acestora, indiferent de etapa în care se face, se realizează în mod anonimizat, prin utilizarea unor coduri individuale care înlocuiesc numele și prenumele candidaților, iar aceste coduri sunt distribuite elevilor, pe bază de semnătură de primire, încă de la prima probă scrisă susținută.

Bacalaureat 2026. Cât de grele au fost, de fapt, subiectele la Română? Verdictul profesorilor după proba de azi

Pentru a face cunoscute notele obținute, înainte de etapa de depunere și soluționare a contestațiilor, comisiile din unitățile de învățământ sau din centrele de examen tipăresc o listă cu rezultatele examenului de bacalaureat, listă care cuprinde mai multe informații, și anume: codul candidatului, unitatea de învățământ de proveniență, județul, promoția din care face parte, forma de învățământ absolvită, specializarea, notele obținute la fiecare probă scrisă în parte, precum și media generală sau mențiunile precum „reușit”, „respins”, „neprezentat” sau „eliminat din examen”, după caz, astfel încât fiecare candidat să își poată cunoaște situația.

Rezultatele examenului național de bacalaureat sunt afișate atât pe pagina special dedicată acestui examen, cât și pe site-urile inspectoratelor școlare, iar aceste liste se păstrează pentru o perioadă de doi ani, pentru a putea fi consultate ulterior de către cei interesați.

Pentru a promova cu succes examenul, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească simultan mai multe condiții esențiale, și anume: să susțină toate probele de evaluare a competențelor lingvistice și digitale, să participe la toate probele scrise și să obțină nota cel puțin 5 la fiecare dintre aceste probe, iar în plus, să obțină o medie de cel puțin 6 la probele scrise, media fiind calculată ca medie aritmetică a notelor obținute la aceste probe, pentru a fi declarat „reușit”.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite