A început repartizarea în căminele studenţeşti. Locuri disponibile şi taxe

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Universităţile au demarat procesul de repartizare a stundeţilor în cămine, perioadele diferind în unele cazuri în funcţie de Facultate. După repartizare, urmează cazarea efectivă.

Potrivit Biroului de Relaţii cu Publicul din cadrul Universităţii Bucureşti, calendarul repartizării diferă de la o Facultate la alta.

„Unele Facultăţi au început deja repartizările, pentru că fiecare îşi stabileşte propriul calendar”, ne-a transmis Biroul de presă.

Astfel, potrivit site-ului Facultăâii de Teologie Ortodoxă din cadrul Universităţii Bucureşti, distribuirea locuirea a început de astăzi, iar studenţii de la Jurnalism

sunt convocaţi pentru repartizarea camerei miercuri, 21 septembrie.

Pe de altă parte, repartizarea locurilor de cazare pentru studenţii la Drept pentru toţi anii de studiu va avea loc joi, 29 septembrie, începând cu ora 9.00.

La Universitatea Bucureşti, cazarea efectivă a studenţilor repartizaţi va avea loc în perioada 26 septembrie - 2 octombrie, iar pe 3 octombrie va avea loc repartizarea  locurilor rămase neocupate.

SNSPA

La Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative, repartizarea locurilor de cazare va fi publicată pe snspa.ro duminică, 25 septembrie 2016. Tot atunci vor fi postate toate informaţiile legate de procedura de cazare (repartiţia şi semnarea contractului de cazare, perioada în care are loc cazarea, cuantumul taxelor de cazare etc).

Locuri şi taxe la cămine

Taxele în căminele din Bucureşti sunt cuprinse între 115 lei şi 230 de lei. Un loc la un cămin privat poate ajunge şi la 1.500 de lei, dacă contractul este pe o perioadă de trei luni, iar o cameră într-un apartament semidecomandat poate fi şi 350 - 400 de lei. De exemplu, Universitatea Bucureşti are 5.300 de locuri în cele aproximativ 16 cămine, iar preţurile unui loc sunt cuprinse între 115  şi 130 de lei pentru studenţii la Buget şi între 250 şi 265 de lei pentru studenţii la Taxă.

Potrivit descrierii de pe site-ul Universităţii, în Complexul Grozăveşti, căminele sunt compuse din camere cu două paturi, mobilier pentru două persoane şi lavoar în cameră. Baia este comună; sunt două băi pe fiecare palier. Însă căminul Theodor Pallady are camere tip garsonieră, cu patru paturi şi grup sanitar propriu. Căminul Gaudeamus cuprinde camere cu două paturi cu vestibul şi băi proprii, 13 camere cu un pat cu vestibul chicinetă şi baie proprie, 2 miniapartamente de 2 camere cu vestibul chicinetă şi baie proprie, o cameră pentru persoane cu dizabilităţi.

SNSPA deţine 548 de locuri de cazare, potrivit regulamentului, privind organizarea şi funcţionarea căminelor de anul trecut, împărţite în trei cămine. 

Căminul Băneasa are camere cu 4 locuri şi dispun de mobilier într-o stare foarte bună, acces la internet (inclus în preţul de cazare), maşini de spălat, sală de lectură etc. În căminul B1, unde taxa este de 120 de lei, grupurile sanitare sunt comune, iar în B2, unde taxa este de 140 de lei, fiecare cameră dispune de grup sanitar propriu. De asemenea, la fiecare etaj există un oficiu pentru prepararea hranei. 

Căminul Grup Şcolar Energetic dispune de aproximativ 170 de locuri de cazare. Căminul dispune de camere cu două locuri. Camerele dispun de mobilier într-o stare foarte bună, acces la internet, maşini de spălat, sală de lectură, bucătărie. De asemenea, fiecare cameră dispune de grup sanitar propriu. Taxa este de 150 de lei.

Universitatea Politehnica oferă 13.000 locuri de cazare în două complexuri studenţeşti. 

Complexul Studenţesc Regie oferă o cantină, o spălătorie, un dispensar medical, un birou de poliţie, mai multe magazine alimentare, centre copiere, restaurante şi cluburi. Potrivit site-ului Universităţii în toate căminele au fost amenajate săli de lectură, iar tot mobilierul este nou. În funcţie de cămin, camerele sunt fie cu patru, fie cu două locuri, iar acestea sunt prevăzute cu lavoar, grupurile sanitare fiind pe culoar.

Căminele P12 şi P19 au camere de două locuri cu grup sanitar propriu şi în ele sunt cazaţi studenţii familişti, cadre didactice tinere din U.P.B., studenţi străini veniţi prin programele Europene, cadre didactice venite la schimb de experienţă.

În complexul Studenţesc Leu sunt, în funcţie de cămin, camere cu trei sau două locuri. Cele cu trei locuri au grup sanitar propriu, iar cele cu două au lavoar în cameră şi grupuri sanitare pe capetele culoarelor.

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite