Ziarul deținut de Jeff Bezos a pierdut zeci de mii de abonați, după schimbările impuse de miliardarul american

0
Publicat:

Cotidianul The Washington Post a pierdut zeci de mii de abonați digitali după ce proprietarul său, fondatorul Amazon Jeff Bezos, a anunțat modificări în secțiunea de opinii.

The Washington Post a pierdut zeci de mii de abonați FOTO MediaPost
The Washington Post a pierdut zeci de mii de abonați FOTO MediaPost

Peste 75.000 de abonați digitali ai The Washington Post și-au anulat abonamentele după ce proprietarul publicației, miliardarul și fondatorul Amazon, Jeff Bezos, a anunțat miercuri că va restructura radical paginile de opinie pentru a reflecta priorități libertariene și pentru a exclude punctele de vedere opuse, potrivit NPR.

Anunțul a dus la demisia imediată a editorului secțiunii de opinii, David Shipley, care, potrivit unei surse cu acces direct la informații, a încercat fără succes să-l convingă pe Bezos să renunțe la acest plan. Shipley nu a răspuns solicitărilor de comentarii.

Decizia lui Bezos a stârnit critici și din partea unor nume importante ale publicației, precum editorul asociat David Maraniss și fostul editor executiv Marty Baron. Acesta din urmă a calificat măsura drept „lipsită de coloană vertebrală” și a declarat pentru Zeteo News că Bezos, pe care l-a lăudat în memoriile sale din 2023, este „practic speriat” de președintele Trump.

Numărul abonamentelor anulate provine de la o sursă anonimă, care a dorit să-și protejeze identitatea de teama repercusiunilor la The Washington Post. Compania a refuzat să comenteze cifrele, invocând statutul său de companie privată. De asemenea, nu a oferit nicio reacție la criticile primite.

O pierdere netă de sute de mii de abonați

Numărul mare de anulări din ultimele zile reflectă furia istorică a cititorilor față de schimbările anunțate. Totuși, acestea reprezintă doar cel mai recent val de renunțări, proces care a început încă din octombrie.

Atunci, Bezos a blocat un editorial care urma să susțină candidatura democratei Kamala Harris la președinție. Între acel moment și ziua alegerilor, peste 300.000 de abonați și-au anulat abonamentele, reprezentând mai mult de 12% din totalul abonaților digitali – segmentul principal al publicației.

The Washington Post a încercat să atragă noi abonați pentru a compensa pierderile, reușind să înregistreze 400.000 de noi abonamente, adesea la prețuri reduse, potrivit unui executiv al ziarului, care a dorit să rămână anonim.

Chiar și așa, există un consens larg în redacție că, fără deciziile lui Bezos, publicația ar fi avut acum cu câteva sute de mii mai mulți abonați plătitori decât înainte de alegeri, potrivit sursei citate. În schimb, datele obținute de NPR indică o pierdere netă de câteva sute de mii de abonați.

SUA

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite