Washingtonul salută eliberarea a doi americani deţinuţi în Iran şi Liban

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Statele Unite au salutat eliberarea a doi americani deţinuţi în Iran şi Liban şi au dat asigurări că soarta deţinuţilor americani în străinătate, deja prioritară pentru administraţia lui Donald Trump, este cu atât mai ”urgentă” din cauza răspândirii noului coronavirus, relatează AFP.

Cea mai simbolică dintre eliberări este cea a fostului militar Michael White de către Teheran, în contextul în care tensiunile americano-iraniene se află la cel mai crescut nivel.

Şeful diplomaţiei americane Mike Pompeo a anunţat că acesta a fost eliberat joi, în baza unei permisii din motive ”medicale” şi ”umanitare”, cu condiţia să nu părăsească ţara.

"Michael este acum încredinţat Ambasadei Elveţiei”, care reprezintă interesele Statelor Unite la Teheran, în absenţa relaţiilor diplomatice directe, şi ”va fi supus unor examene medicale”, a anunţat el joi, fără să mulţumească autorităţilor iraniene şi reclamând eliberea acestuia ”definitivă”.

Soarta deţinuţilor este unul dintre puţinele subiecte în care cele două ţări inamice ajung, uneori, să se înţeleagă. În pofida ”campaniei presiunii maxime” impuse de Donald Trump republicii islamice, americanul Xiyue Wang a fost astfel eliberat în decembrie de Teheran, în schimbul eliberării unui iranian deţinut în Statele Unite, Massoud Soleimani.

Michael White era deţinut din 2018 în Iran, unde a fost arestat în timp ce îşi vizita prietena. El a fost condamnat la 13 ani de închisoare, în martie 2019, pentru că l-a insultat pe ayatollahul Ali Khamenei, liderul suprem al Republicii islamice, şi a difuzat fotografii personale pe reţele de socializare, potrivit avocatului său.

Anturajul său a declarat că nu cunoaşte motive legate de noul coronavirus în cadrul permisiei sale medicale şi au îndemnat ca acesta să fie autorizat să se întoarcă în Statele Unite pentru a primi ”tratamentele avansate de care are nevoie”.

Emisarul american însărcinat cu dosarul iranian Brian Hook consideră că pandemia, care afectează Iranul extrem de dur, face situaţia ”urgentă”.

”Regimul şi-a recunoscut cumva îngrijorarea eliberând numeroşi deţinuţi.Noi sperăm ca acest lucru să se aplice de asemenea americanilor care se află în continuare în închisoare” în Iran, a declarat el unor jurnalişti la Washington.

”DACĂ ESTE ÎN VIAŢĂ”

Pompeo a îndemnat săptămâna trecută Iranul ”să elibereze imediat” toţi cetăţenii americani, în faţa ameninţării noului coronavirus în închisori, o cerere reiterată joi de către secretarul de Stat, care a citat numele Morad Tahbaz, Baguer Namazi şi Siamak Namazi.

”Cerem de asemenea regimului să-şi onoreze angajamentul de a coopera cu Statele Unite în vederea unei întoarceri acasă a lui Robert Levinson", dat dispărut în Iran în 2007, a insistat el.

Diplomaţia americană a invocat răspândirea covid-19 şi pentru a cere eliberarea americanilor deţinuţi în Venezuela - o altă oaie neagră de-a sa.

Epidemia a făcut ”cu atât mai urgent” să se obţină eliberarea altui american, Amer al-Fakhoury, deţinut de peste şase luni în Liban şi care suferă de cancer, a declarat secretarul de Stat adjunct însărcinat cu Orientul Mijlociu David Schenker.

”El era în pericol, era, aşadar,o prioritate pentru noi”, a declarat Schenker.

Donald Trump a anunţat că acest americano-libanez acuzat de acte de tortură în legătură cu războiul civil se afla ”în drum” către Statele Unite.

Un fost membru al unei miliţii supletive a Israelului, Amer al-Fakhoury s-a exilat în urmă cu peste 20 de ani în Statele Unite. La întoarcerea sa în Liban, în septembrie, el a fost arestat şi judecat de justiţia militară libaneză.

”Am lucrat foarte dur pentru a-l elibera”, a declarat preşedintele american într-o conferinţă de presă consacrată crizei sanitare, mulţumind Guvernului libanez.

Donald Trump, care a obţinut eliberarea mai multor deţinuţi - mai ales de către Coreea de Nord şi Turcia - a reafrimat că face din soarta lor o prioritate.

El a insistat asupra cazului fotojurnalistului american Austin Tice, răpit în urmă cu peste şapte ani în Siria.

”Noi am scris o scrisoare foarte recent” autorităţilor de la Damasc, a dezvăluit el. ”Siria, vă rugăm, cooperaţi cu noi!”, a tunat el, recunoscând însă că nu ştie dacă americanul mai este în viaţă.

”Dacă este în viaţă, mi-ar plăcea să-l aduc acasă”, a adăugat Trump.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite