VIDEO Primele reacţii ale lui Donald Trump după votul de punere sub acuzare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO AFP
FOTO AFP

Donald Trump a fost trimis miercuri în judecată în cadrul unei proceduri de destituire, devenind astfel al treilea preşedinte din istoria Statelor Unite ajuns în această situaţie, conform CNN.

Camera Reprezentanţilor, controlată de democraţi, a adoptat, cu 230 de voturi pentru, 197 contra şi o abţinere, capătul de acuzare „abuz de putere" împotriva lui Trump. Al doilea capăt de acuzare împotriva lui Donald Trump, „obstrucţionarea activităţii Congresului”, a fost adoptat cu 229 voturi pentru la 198 contra şi o abţinere.

Senatul va trebui să organizeze procesul, probabil în ianuarie. Republicanii, majoritari în Camera Superioară, nu şi-au ascuns intenţia de a-l achita pe Donald Trump.

Acesta a aflat deznodământul votului în timpul unei adunări de Crăciun în Michigan.

„În timp ce creăm locuri de muncă şi ne batem pentru Michigan, stânga radicală din Congres este roasă de invidie, ură şi furie, şi vedeţi ce se întâmplă”, a declarat Trump.

„Democraţii încearcă să anuleze votul a zeci de milioane de americani”, a adăugat el.

„Fiecare republican a votat pentru noi! Wow! Aproape 200! Acum avem 198, la 229. Nu am pierdut niciun vot republican, iar trei democraţi au votat pentru noi”, a exclamat Trump.

„Partidul Republican nu a fost niciodată atât de atacat şi niciodată nu a fost mai unit decât acum”,a mai spus preşedintele american.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite