Un bărbat din SUA, care a câștigat 100.000 de dolari la loto, plănuiește să folosească banii pentru a construi școli în Africa
0Un bărbat care locuiește în Carolina de Nord, SUA, originar din Africa, a câștigat la loterie, iar cu banii câștigați vrea să construiască școli în țara sa natală, transmite Insider.

Souleymane Sana, în vârstă de 39 de ani, a câștigat 100.000 de dolari cu un loz răzuibil, pe care l-a cumpărat dintr-o benzinărie, și spune că „visul” său este să folosească banii câștigați pentru a construi mai multe școli în Mali, Africa.
Sana, un instructor de dans originar din Mali, a declarat că a înființat o organizație non-profit pentru a-i ajuta pe cei care locuiesc aici. Acum, cu acest nou cec în mână, el vrea să facă mai mult.
„Voi continua să fac tot ce pot pentru a ajuta la construirea mai multor săli de clasă pentru copiii din Mali”, le-a spus Sana oficialilor loteriei. „Acesta este lucrul care mă face cu adevărat fericit. Visul meu se împlinește încetul cu încetul și sper că va continua”.
Pe lângă școli, Sana a spus că vrea să construiască și un centru de dans.
„Îmi place să dansez și vreau să îi învăț și pe copiii din Mali să iubească acest lucru”, a spus el, potrivit oficialilor loteriei. „Dacă vorbești despre cultură și vorbești despre educație, ambele merg împreună”.
Potrivit comunicatului de presă al loteriei de stat, Sana a ales opțiunea de sumă forfetară și a primit 71.259 de dolari după taxe. În timpul unui interviu cu oficialii loteriei, el a spus că joacă în continuare la loterie pentru a avea șansa de a câștiga și astfel, de a reuși să-i ajute pe alții.