Un avion de pasageri a aterizat de urgenţă, orbeşte, după ce parbrizul şi radarul au fost afectate de furtună şi de grindină

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Avionul avariat de grindină FOTO Twitter
Avionul avariat de grindină FOTO Twitter

Un avion de pasageri a efectuat o aterizare de urgenţă, în Statele Unite, după ce a fost avariat grav de grindină, informează site-ul postului CNN. Radarul şi chiar şi ferestrele piloţilor au fost „orbite“, dar avionul a reuşit să aterizeze în siguranţă.

Avionul de tip Airbus A320, aparţinând companiei Delta, decolase de la Boston spre Salt Lake City. Din cauza unei furtuni cu grindină, piloţii au decis aterizarea de urgenţă pe aeroportul din Denver.

Aeronava a aterizat în siguranţă, deşi în partea frontală, inclusiv în zona parbrizului, grindina provocase avarii semnificative. „Zbor destul de frecvent, dar acestea au fost cele mai înspăimântătoare zece minute din viaţa mea“, a declarat un pasager, Robin Jones.

Potrivit unor surse aeronautice, avionul a pierdut din altitudine 4.000 de metri în doar două minute, notează Mediafax.

Nu se ştie exact câţi pasageri au fost la bord, dar un Airbus 320 poate transporta până la 180 de persoane.

Potrivit rapoartelor, grindina intra în motoarele avionului şi ieşea pe partea cealaltă, „ca dintr-o maşinărie de fabricat zăpada“. Piloţii au decis să aterizeze de urgenţă când parbrizul a crăpat. Ei au trebuit să folosească sistemul de ghidaj automat al aeronavei deoarece aveau vizibilitatea limitată. Însă aterizarea a fost realizată cu succes, având ajutor şi din partea turnului de control.

Avion avariat de grindina in SUA FOTO Twitter

Pasagerii au mărturisit că nu au ştiut cât de gravă este situaţia până după aterizare, când au văzut vehiculele de urgenţă care îi aşteptau la Aeroportul Internaţional Denver. Abia când au coborât din avion au văzut starea în care se afla acesta, şi mai ales partea frontală, notează „Daily Mail“.

Avion avariat de grindina in SUA FOTO Twitter

Delta ar trebui să dea pilotului o primă specială pentru că ne-a salvat fundurile“, a scris pe Twitter unul dintre pasageri, imediat cum a părăsit aeronava.

SUA

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite