Trump promite scăderea prețurilor la medicamente în SUA cu până la 80%. Ordinul executiv va avea efect „aproape imediat”
0Medicamentele eliberate pe bază de rețetă se vor ieftini în Statele Unite cu 30% până la 80%, după ce președintele american Donald Trump a anunțat pe rețeaua sa Truth Social că va semna luni, 12 mai, la ora 13:00 GMT, un ordin executiv în acest sens. În prezent, SUA are printre cele mai ridicate prețuri la medicamente din lume, mult mai mari decât în țările vecine, Canada și Mexic.

Ordinul prevede ca Statele Unite să plătească același preț ca „națiunea care plătește cel mai mic preț din lume”, susține Trump, care promite că măsura va avea efect „aproape imediat”, informeză New York Post.
„Timp de mulți ani, lumea s-a întrebat de ce medicamentele eliberate pe bază de rețetă și produsele farmaceutice din Statele Unite ale Americii erau atât de mult mai scumpe decât în orice altă națiune, uneori fiind de cinci până la zece ori mai scumpe decât același medicament, fabricat exact în același laborator sau instalație, de aceeași companie????”, a scris el pe Truth Social. „A fost întotdeauna dificil de explicat și foarte jenant pentru că, de fapt, nu a existat niciun răspuns corect sau justificat.”
Costurile ridicate ale medicamentelor reprezintă de mult timp un subiect de nemulțumire în SUA. Studiile arată că americanii plătesc, în medie, de 2,5 ori mai mult pentru medicamentele eliberate pe bază de rețetă decât francezii, potrivit unei cercetări realizate de Rand Corporation.
În timpul primului său mandatul său prezidențial, Donald Trump a adoptat mai multe inițiative pentru reducerea prețurilor, însă acestea au fost în mare parte blocate de opoziția industriei farmaceutice. Tot el a semnat, în aprilie 2025, un alt ordin care cerea administrației sale să propună măsuri pentru reducerea costurilor, inclusiv facilitarea importurilor din țări cu prețuri mai mici și întărirea puterii de negociere a sistemului Medicare.
În prezent, sistemul public Medicare, care oferă asigurări de sănătate persoanelor de peste 65 de ani, negociază prețurile cu marii producători, însă rezultatele acestor negocieri – inițiate și de fostul președinte Joe Biden – vor intra în vigoare abia în 2026.
Se așteaptă ca industria farmaceutică să lupte împotriva noii politici.