Trump își face sală de bal la Casa Albă. Luxul de la Mar-a-Lago ajunge la Washington: investiție de 250 de milioane de dolari, care va găzdui 1000 de invitați

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Președintele Donald Trump a dat startul unui proiect controversat la Washington: o parte a Casei Albe este demolată pentru a face loc unei noi săli de bal. 

Demolare o parte din Casa Albă FOTO: X
Demolare o parte din Casa Albă FOTO: X

Proiectul, inițiat de președintele american Donald Trump, marchează una dintre cele mai ample transformări ale reședinței oficiale din ultimul secol.

„Sunt bucuros să anunț începutul construcției noii, măreței și magnificei săli de bal a Casei Albe”, a transmis liderul de la Washington pe platforma sa, Truth Social.

Noua sală de bal, estimată la un cost de 250 de milioane de dolari, va avea o suprafață de peste 8.000 de metri pătrați și va putea găzdui aproximativ 1.000 de invitați.

Conform planurilor, spațiul va fi destinat dineurilor oficiale și recepțiilor fastuoase în onoarea liderilor străini și a altor evenimente majore.

Construcția se va ridica pe locul actualei aripi estice (East Wing), unde se află birourile Primei Doamne. Trump a declarat că întreaga zonă va fi „complet modernizată” și că, la final, „va fi mai frumoasă ca niciodată”.

Finanțarea proiectului, potrivit președintelui, va proveni exclusiv din fonduri private, oferite de „patrioți generoși și companii de top”. 

Săptămâna trecută, Trump a organizat un dineu fastuos pentru a mulțumi sponsorilor, eveniment la care au participat reprezentanți ai unor mari corporații americane precum Amazon, Apple, Meta, Google, Microsoft, Palantir și Lockheed Martin.

De la revenirea sa la putere, Trump s-a inspirat din stilul reședinței sale din Florida, Mar-a-Lago, pentru redecorarea Casei Albe. Biroul Oval, spre exemplu, a fost reamenajat cu detalii aurite și decorațiuni masive, iar pe peluze au fost amplasate două steaguri uriașe ale SUA.

Democrații au criticat proiectul, guvernatorul Californiei, Gavin Newsom, susținând că prioritățile și preferințele lui Trump nu sunt aliniate cu cele ale americanilor obișnuiți.

„Sala de bal a miliardarului Trump. Este o rușine. Bine ați venit în a doua Epocă a Aurului”, a scris pe rețelele de socializare deputatul Darren Soto (D-Florida), potrivit washingtonpost.

SUA

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite