Trump anunță un summit de pace „istoric” între Armenia și Azerbaidjan. SUA vor încheia acorduri cu ambele țări
0Președintele american Donald Trump a anunțat că îi va primi vineri la Casa Albă pe liderii Armeniei și Azerbaidjanului în cadrul unui „summit istoric de pace” menit să încheie decenii de ostilități între cele două națiuni, relatează agențiile internaționale de presă.

„Mulţi lideri au încercat să pună capăt războiului, fără succes, până acum. (Acest lucru se întâmplă acum) datorită lui TRUMP”, a scris Trump joi seara pe reţeaua sa Truth Social. El a anunțat pe această cale o ceremonie de semnare a acordului de pace la care vor lua parte preşedintele azer Ilham Aliev şi premierul armean Nikol Paşinian.
Administrația mea a fost angajată în discuții cu ambele părți de ceva vreme”, a adăugat el, spunând că este „foarte mândru de acești lideri curajoși pentru că au făcut ceea ce trebuie”.
Liderul american, care și-a exprimat convingerea că eforturile sale de mediere în diverse conflicte internaționale merită Premiul Nobel pentru Pace, a adăugat că Washingtonul va semna acorduri bilaterale „cu ambele țări pentru a găsi împreună oportunități economice” ce ar putea debloca potențialul economic în regiunea Caucazului de Sud.
Preşedintele american îi va primi mai întâi separat pe cei doi lideri, după care va încheia cu fiecare un acord bilateral, înainte de semnarea propriu-zisă a acordului tripartit de pace. Acesta e prevăzut să fie semnat la ora locală 16:15 (20:15 GMT).
Potrivit CBS, acordul oferă Statelor Unite drepturi de dezvoltare a unui coridor de 43 de kilometri pe teritoriul armean, care va fi numit „Calea Trump pentru Pace şi Prosperitate Internaţională” (TRIPP).
Se așteaptă ca noua rută să includă linii feroviare, de petrol, gaze și fibră optică, facilitând astfel circulația mărfurilor și a persoanelor. Acordul prevede că ruta va fi finanțată de firmele private, nu de guvernul SUA.
Erevanul a confirmat că premierul armean se va întâlni cu preşedintele american „pentru a consolida parteneriatul strategic dintre Armenia şi Statele Unite”, relatează Agerpres. Guvernul armean a adăugat că „o întâlnire trilaterală (...) cu Donald Trump şi preşedintele azer (va) avea de asemenea loc pentru a contribui la pacea, dezvoltarea şi cooperarea economică în regiune”.
Tensiuni privind enclava Nagorno-Karabah
Ultima întâlnire între Nikol Paşinian şi Ilham Aliev a avut loc pe 10 iulie la Abu Dhabi și nu a condus la niciun progres tangibil.
Enclava Karabah, recunoscută pe plan internaţional ca făcând parte din Azerbaidjan, a fost controlată timp de trei decenii de separatiştii armeni după ce au câștigat un război care a provocat exodul a aproape tuturor locuitorilor azeri.
Baku a recucerit enclava în cadrul unei ofensive fulger în septembrie 2023, provocând la rândul său exodul a peste 100.000 de armeni din Karabah.
Într-o încercare de stingere a conflictului, Baku şi Erevan au convenit asupra textului unui tratat de pace, salutat ca un posibil punct de cotitură în relaţiile lor.
Însă Baku cere ca Armenia să îşi modifice Constituţia, renunțând oficial la orice pretenţii teritoriale asupra Karabah, o măsură care ar însemna ruperea totală a legăturilor sale cu regiunea, considerată de armeni patria lor ancestrală.
Premierul armean Nikol Paşinian s-a declarat pregătit să se conformeze în interesul unei păci durabile, anunţându-şi intenţia de a organiza un referendum constituţional în 2027, însă problema continuă să dezbine ţara.