SUA vor să reducă forțele militare puse la dispoziția NATO în caz de criză. Când s-ar anunța oficial

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Google Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Administrația președintelui american Donald Trump intenționează să informeze aliații NATO, în această săptămână, că va reduce efectivele militare pe care Statele Unite le-ar pune la dispoziția Alianței în cazul unei crize majore.

Colaj cu steagurile NATO și SUA
SUA vor să reducă efectivele puse la dispoziția NATO în caz de criză. FOTO: Shutterstock

Conform informațiilor obținute de agenția internațională de presă Reuters, anunțul ar urma să fie făcut în cadrul reuniunii șefilor de politică de apărare ai NATO, programată vineri, la Bruxelles.

Trei surse familiarizate cu discuțiile au declarat, sub protecția anonimatului, că Pentagon pregătește reducerea angajamentului militar american în cadrul mecanismelor de reacție ale NATO. Deocamdată, nu este clar cât de rapid ar urma să fie transferate responsabilitățile către aliații europeni.

Măsura vizează așa-numitul „Model de Forțe NATO”, sistem prin care statele membre identifică și pregătesc trupe care pot fi mobilizate rapid în cazul unei situații de criză, inclusiv în eventualitatea unui atac asupra unui stat membru al Alianței.

Un diplomat de rang înalt din cadrul NATO a declarat pentru Reuters că, în continuare, există convingerea că Statele Unite ar interveni în sprijinul Europei în cazul unei amenințări majore de securitate.

Informațiile apar într-un context sensibil pentru relația transatlantică. Administrația Trump a anunțat deja intenția de a retrage aproximativ 5.000 de militari americani din Germania, iar publicația The Wall Street Journal a relatat recent că a fost suspendată și desfășurarea unei brigăzi blindate americane în Polonia.

De la revenirea sa la Casa Albă, Donald Trump a cerut în repetate rânduri aliaților NATO să își majoreze cheltuielile pentru apărare la 5% din PIB, obiectiv adoptat și în cadrul summitului NATO desfășurat anul trecut la Haga.

Top articole

Partenerii noștri

image
digisport.ro

Ultimele știri
Cele mai citite