SUA trimit 200 de militari în Fâșia Gaza pentru a monitoriza armistițiul Israel-Hamas

0
Publicat:

 Statele Unite vor trimite aproximativ 200 de militari în Israel pentru a sprijini și monitoriza acordul de încetare a focului din Fâșia Gaza. Aceștia vor face parte dintr-o echipă ce include națiuni partenere, organizații neguvernamentale și actori din sectorul privat, au declarat joi oficiali americani, relatează AP.

image

Acești oficiali, care au vorbit sub condiția anonimatului întrucât nu sunt autorizați să facă publice aceste detalii au declarat că Comandamentul Central al SUA va înființa un „centru de coordonare civil-militară” în Israel, în scopul de a facilita fluxul de ajutor umanitar, precum și a oferi asistență logistică și de securitate în teritoriul devastat, după doi ani de război.

Declarațiile oferă primele informații privitoare la modul în care acordul de încetare a focului va fi monitorizat, ca și despre rolul armatei americane în acest efort. Israelul și Hamas au convenit asupra primei faze a planului administrației Trump de suspendare a ostilităților, însă o serie de întrebări cu privire la următorii pași rămân fără răspuns, între care dezarmarea Hamas, retragerea forțelor israeliene din Gaza și un viitor guvern în teritoriu.

Unul dintre oficiali a declarat că noua echipă va contribui la monitorizarea implementării acordului de încetare a focului și a tranziției către un guvern civil în Gaza.

Centrul de coordonare va fi fi format din aproximativ 200 de militari americani cu expertiză în transporturi, planificare, securitate, logistică și inginerie, a declarat oficialul, care a menționat că nu vor fi trimise trupe americane în Gaza.

Un al doilea oficial a declarat că trupele vor fi recrutate de la Comandamentul Central al SUA, care are trupe staționate în Orientul Mijlociu, precum și în alte părți ale globului. El a adăugat că trupele au început deja să sosească și vor continua să călătorească în regiune în weekend pentru a începe planificarea și demersurile de înființare a centrului.

Alți doi înalți oficiali americani care au făcut declarații sub rezerva anonimatului, au furnizat detalii cu privire la forțele din alte țări și care ar urma să fie rolul trupelor americane.

Membrii forțelor armate din Egipt, Qatar, Turcia și Emiratele Arabe Unite sunt așteptați să fie încorporați în echipa de 200 de soldați americani, potrivit unuia dintre oficiali. Membrii serviciilor americane vor integra forța multinațională și se vor coordona cu forțele de apărare israeliene, a declarat oficialul.

Locația exactă a poziționării trupelor americane este un aspect care urmează să fie discutat vineri, a declarat al doilea oficial.

SUA

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite