SUA, tărâmul de luptă al unei dispune internaţionale pentru custodia a doi gemeni. Mama este din România, iar tatăl din Tennessee

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un proces penal este pe cale să înceapă în această săptămână la Tribunalul Federal din oraşul american Nashville, în urma căruia ar putea fi hotărât viitorul a doi fraţi gemeni care se află în centrul unei lupte de custodie de amploare internaţională, care implică România, Ungaria şi SUA.

Custodia celor doi băieţi, în vârstă de 13 ani, este revendicată de fiecare dintre cei doi părinţi, mama fiind de origine română, iar tatăl american, cu familia în Summer County. 

Băieţii sunt cetăţeni americani, fiind născuţi în statul Texas, însă cea mai mare parte din viaţă au trăit în Ungaria, potrivit documentelor depuse la tribunal, informează cotidianul local „The Tennessean”.

Mama celor doi, care are cetăţenie americană, a invocat un tratat internaţional prin care susţine că băieţii sunt reţinuţi în mod abuziv de către tatăl lor în Tennessee. 

Procesul nu urmăreşte să hotărască dacă cei doi copii vor rămâne în Statele Unite împreună cu tatăl lor sau dacă se vor întoarce la mama lor, în Europa de Est, ci de a decide cărei ţări îi revine responsabilitatea acestei probleme – România, Ungaria sau Statele Unite ale Americii.

Băieţii au sosit în Tennessee în anul 2012, pentru -şi vizita bunicii din Summer County. Tatăl, care trebuie să-i aducă înapoi în Europa, a rămas cu ei în Statele Unite şi a intentat divorţ. Mama a solicitat ajutorul Departamentului de Stat al SUA pentru a-i readuce pe băieţi alături de ea.

Părinţii băieţilor, Oana şi Oliver Olson, s-au căsătorit în 1996 în România. Gemenii celor doi, Spencer şi Luca Olson, s-au născut în Texas trei ani mai târziu. Întreaga familie s-a mutat în Ungaria în 2004, unde au rămas până în vara anului trecut.

Atunci când băieţii s-au dus în Statele Unite pentru a-şi vizita bunicii, în vara lui 2012, părinţii s-au mutat din Ungaria în România. Tatăl, care ar fi trebuit să aducă gemenii înapoi în Europa, a decis în cele din urmă să rămână în Tennessee şi să înainteze o cerere de divorţ şi a cerut custodia copiilor.

Acesta a susţinut că soţia sa l-a ameninţat că urma să divorţeze de el pentru că nu mai avea nicio slujbă în România şi s-a temut că îi va fi interzis să-şi vadă băieţii până când aceştia vor împlini 18 ani. De asemenea, tatăl a susţinut că limba maternă a băieţilor este engleza şi că se simt foarte bine în Statele Unite, înconjuraţi de o familie numeroasă. Până în prezent, nu este cunoscută părerea băieţilor.

Pe de altă parte, mama a susţinut că soţul ei încalcă un tratat al Convenţiei de la Haga ce împiedică părinţii să oprească în mod ilegal copiii într-o ţară străină. Femeia a adăugat că băieţilor le este dor de casa din Ungaria, potrivit documentelor din instanţă.

Una dintre principalele chestiuni ce vor fi judecate în instanţă se referă la reşedinţa copiilor. Mama susţine că este în Ungaria, pe când tatăl a declarat că deşi au locuit în România, copiii nu s-au acomodat. Pe lângă aceasta, curtea va trebui să determine dacă mama şi-a dat acordul ca băieţii să rămână în Tennessee şi să urmeze cursurile unei şcoli locale.

În cazul în care a permis şederea băieţilor, curtea ar trebui să afle ulterior preferinţa gemenilor. Însă cert este că magistraţii au în faţă începutul unei lupte îndelungate şi costisitoare.

 

 

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite