Statele Unite consideră remanierea militară din Rusia arată că Putin este „disperat”

0
Publicat:

Statele Unite consideră că demiterea ministrului apărării din Rusia indică faptul că președintele Vladimir Putin este „disperat” de costurile războiului din Ucraina, a afirmat luni un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat, notează AFP, scrie AGERPRES.

Departamentul de Stat FOTO: usembassy.gov
Departamentul de Stat FOTO: usembassy.gov

„Acesta este încă un indiciu al dorinţei disperate a lui Putin de a continua războiul său de agresiune împotriva Ucrainei, în pofida faptului că reprezintă o povară semnificativă pentru economia rusă şi implică pierderi mari pentru trupele ruse”, a spus Vedant Patel presei.

„Rusia a declanşat acest război neprovocat împotriva Ucrainei. Putin ar putea să-i pună capăt oricând retrăgându-şi forţele din Ucraina”, a adăugat purtătorul de cuvânt.

Preşedintele rus l-a demis duminică pe emblematicul său ministru al apărării, Serghei Şoigu, în funcţie din 2012, într-o remaniere surpriză.

Serghei Şoigu a fost înlocuit de Andrei Belousov, economist ca pregătire, şi a fost numit secretar al Consiliului de Securitate, funcţie deţinută până atunci de Nikolai Patruşev, care este demis din funcţiile sale, potrivit unui decret publicat de Kremlin. 

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite