Senator american, apropiat al lui Trump, victima unei farse telefonice a doi ruşi. Comentariile sale private despre kurzi, total opuse declaraţiilor publice

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Senatorul republican Lindsey Graham a devenit în ultimul an cel mai important om din Congres pentru negocierile preşedintelui Donald Trump cu Turcia, conducând discuţiile de la subiecte precum achiziţia sistemului rus de rachete de către Ankara sau, mai recent, ofensiva turcilor în nordul Siriei.

Astfel că atunci când a primit un apel telefonic de la un bărbat despre care a crezut că este ministrul turc al Apărării, la începutul lui august, nu i s-a părut nimic neobişnuit. „Mulţumesc foarte mult că m-aţi sunat, domnule Ministru”, a spus Graham. „Vreau să facem din asta un câştig reciproc, dacă putem”.

Însă la telefon nu era ministrul turc al Apărării. În schimb, erau Alexei Stoliarov şi Vladimir Kuzneţov, doi farsori ruşi, suspectaţi de legături cu serviciile secrete ale ţării, cu numele de scenă „Lexus şi Vovan”. Echipa a devenit cunoscută în ultimii ani pentru apelurile lor telefonice către politicieni occidentali, fapt ce i-a determinat pe unii să creadă că farsorii au ajutor de la Kremlin.

Kevin Bishop, un purtător de cuvânt al lui Graham, a declarat pentru Politico că apelul a fost o farsă. „Am avut succes să oprim multe eforturi de a-i întinde capcane senatorului Graham şi biroului său, dar asta ne-a scăpat printre degete”, a spus el. „L-au prins”.

Conversaţia lui Graham cu Stoliarov, care s-a dat drept ministrul turc al Apărării, Hulusi Akar, este relevantă în lumina faptului că senatorul de Carolina de Sud cere aplicarea de sancţiuni Turciei, ca pedeapsă pentru ofensiva împotriva kurzilor din nordul Siriei. Graham i-a catalogat pe kurzi drept „o ameninţare” la adresa Turciei, în timpul discuţiei telefonice, afirmaţie ce pare să contrazică ceea ce a susţinut în mod public în ultimele zile.

În timpul apelului, Graham şi-a exprimat simpatia pentru „problema kurdă” a Turciei şi i-a descris pe kurzi ca fiind o „ameninţare”. Comentariile din această discuţie privată sunt opuse declaraţiilor sale din această săptămână, în care a criticat decizia lui Trump de a retrage trupele americane din nordul Siriei, „pentru că este greşit să-i abandonăm pe kurzi, care au fost aliaţi puternici” împotriva Statului Islamic.

„Problema voastră cu kurzii YPG este o problemă mare”, le-a spus Graham farsorilor. „I-am spus preşedintelui Trump că Obama a făcut o mare greşeală să se bazeze pe kurzii YPG”,  a continuat Graham. „Tot ceea ce mă îngrijora a devenit realitate şi acum trebuie să ne asigurăm că Turcia este protejată de această ameninţare din Siria. Empatizez cu problema YPG şi, sincer, la fel şi preşedintele”.

La câteva zile după primul apel, farsorii au reuşit să iniţieze şi o a doua conversaţie telefonică cu Graham, în care acesta spune că s-a întâlnit cu Trump pentru a discuta ceea ce „ministrul Apărării” i-a spus. „Vrem o relaţie mai bună cu Turcia. Exact asta vrea el”, a spus Graham, referindu-se la Trump.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite