Se pot apăra Statele Unite în faţa unui atac cu rachete din partea Coreei de Nord?

Atunci când Ronald Reagan a lansat ambiţiosul program Star Wars în 1983 pentru apărarea Statelor Unite în faţa unui atac nuclear a avertizat publicul să se aştepte la „eşecuri şi obstacole” - iar acum, la 34 de ani de la acel moment, Vice Amiralul James Syring, şeful agenţiei de apărare împotriva acestui tip de atacuri, a declarat că sistemul anti-rachete are încă multe probleme de rezolvat.

„Nu aş afirma că ne aflăm într-o poziţie confortabilă din punct de vedere al raportului tehnologic”, a declarat oficialul Pentagonului  în faţa Congresului, adăugând că Statele Unite trebuie să „presupună” că Phenianul are capacitatea de a lovi America de Nord cu o rachetă balistică.

În cazul unui astfel de eveniment, susţin criticii, locuitorii unor oraşe precum Los Angeles sau New York şi-ar pune speranţele într-un sistem anti-rachete a cărui tehnologie nu este încă dovedită a fi eficientă.

Deşi consensul comunităţii de informaţii din Statele Unite este că acum Coreea de Nord nu are încă capabilitatea de a lovi Statele Unite, administraţia Trump a ordonat o revizuire a modului în care sistemul de apărare anti-rachete, cu un cost estimativ de 40 miliarde de dolari, şi pe care unii critici îl consideră a fi ineficient atât din punct de vedere tehnologic cât şi strategic, poate fi perfecţionat.

Cum ar răspunde sistemul anti-rachetă în cazul unui atac nord-coreean

Experţii în apărare sunt de părere că în cazul unui atac venit din partea Coreei de Nord, Statele  Unite ar avea la dispoziţie aproximativ 30 de minute pentru a lansa unul dintre cele 36 de „interceptoare” aflate în arsenalul său pentru a doborî rachetele ce zboară cu peste 24,000 km/h. Aceşti „interceptori” se bazează pe o serie de senzori, răspândiţi pe 15 zone de fus orar - ce îşi au originea în programul originar Star Wars, care ar trebui să lanseze un „proiectil de interceptare” ce nu transportă nicio încărcătură explozivă: doar forţa impactului ar fi suficientă pentru a pulveriza orice rachetă ce se îndreaptă spre teritoriul Statelor Unite.

Îndoielile cu privire la eficacitatea acestui sistem 

Însă în cele 18 teste conduse din 1999 încoace, opt au fost eşuate - incluzând aici trei dintre ultimele cinci.

Un raport critic al Pentagonului făcut public anul trecut a reiterat avertismentele iniţiale cum că „fiabilitatea şi prezenţa interceptorilor operaţionali este scăzută”. În raport se mai afirmă că „noi probleme ale acestui sistem sunt descoperite constant” şi a subliniat existenţa unor riscuri potenţiale în ceea ce priveşte atacurile cibernetice şi slăbiciunea sistemelor radar incorporate.

Trey Obering, unul dintre foştii şefi ai Departamentului de Apărare Anti-rachetă, a declarat că uneori proiectilele lansate împotriva rachetelor pierdeau ţintele urmărite. „Prima generaţie a avut o anomalie, care a fost agravată în a doua generaţie a acestui sistem”, a declarat acesta pentru cotidianul britanic Financial Times.

Ameninţarea crescândă reprezentată de regimul de la Phenian a determinat o accelerare a dezvoltării unei noi generaţii de sisteme anti-rachetă. În luna mai a acestui an, Statele Unite au condus un nou test, primul din ultimii trei ani, ce a testat un nou interceptor împotriva unei rachete intercontinentale ce avea o viteză mai mare şi zbura la o altitudine mai mare decât în testele anterioare.

Noul sistem „s-a comportat fără greşeală”, susţine Norm Tew, directorul programului de la Boeing, contractorul principal al acestui program.

Însă niciunul dintre aceşti interceptori de nouă generaţie nu este instalat pe teritoriul Statelor Unite - deşi opt dintre ele sunt în plan să fie desfăşurate până la sfârşitul anului. Dar, dat fiind faptul că în cazul unui atac sunt necesare câteva astfel de interceptoare pentru a opri o rachetă, sistemul va fi expus la maxim în cazul unui posibil atac.

„Avem încredere în capacitatea acestui sistem de a proteja ţara în eventualitatea unui atac”, Norm Tew a declarat cu privire la acest nou sistem.

În faţa acestei atitudini încrezătoare, criticii au indicat alte probleme - şi anume dacă condiţiile acestor teste aproximează circumstanţele reale ale unui astfel de atac.

„Încă nu efectuăm teste într-un mod operaţional realist”, a declarat Laura Grego, un cercetător în cadrul unui grup de cercetare ce militează împotriva tehnologiilor militare.

Aceasta susţine că până şi aceste teste recente utilizează caracteristici inferioare ale unei rachete intercontinentale reale, la care se adaugă faptul că nu au fost conduse suficiente teste pe timp de noapte şi că sistemul a trebuit să răspundă doar unui număr limitat de ameninţări.

„Sistemul nu s-a demonstrat a fi eficient, şi nu a fost testat în condiţiile în care ar trebui să opereze”, a afirmat aceasta. „De ce următorul pas rezonabil este acum să cumpărăm mai multe?”

Însă exact aceasta este cerinţa unui proiect legislativ introdus în Congres, ce stipulează că Statele Unite ar trebui să achiziţioneze încă 28 de interceptori, un număr ce ar putea ajunge până la 100 în viitor. „Avem nevoie de mai mulţi interceptori”, a declarat senatorul Tom Cotton, unul dintre autorii acestui proiect. „Este de preferat să câştigăm o cursă a înarmării, decât să pierdem un război”, a concluzionat acesta.

Susţinătorii acestui sistem au argumentat că traiectoriile de zbor ale unei astfel de rachete din Coreea de Nord sunt previzibile şi că ele au fost deja modelate în cadrul acestor teste. aceştia cer şi finanţarea urgentă a acestui program şi a testelor aferente - ale căror costuri anuale se ridică la 8 miliarde dolari.

Alţi critici au subliniat faptul că în ciuda faptului că o asemenea tehnologie ar putea juca un rol critic în cazul unui atac al Coreei de Nord, sistemul ar fi ineficient în faţa unui atac venit din partea Rusiei sau a Chinei.

„Problema constă în faptul că orice inamic care consideră că sistemul ar fi eficient, pur şi simplu ar construi rachete mult mai performante”, a declarat Philip Coyle, fostul şef al departamentului de teste de armament al Pentagonului, adăugând că un asemenea deznodământ este exact „opusul a ceea ce ne dorim”.

Acesta a afirmat că sisteme de apărare anti-rachete au devenit articole de credinţă în Statele Unite şi că nu pot constitui un răspuns în faţa unui atac multiplu, complex.

Susţinătorii dezvoltării acestui sistem, cum este şi Trey Obering, fostul şef al acestui sistem,  susţin însă că scopul acestuia nu este acela de a doborâ fiecare rachetă îndreptată către teritoriul SUA, ci de a crea o „incertitudine suficientă în rândul Rusiei şi a Chinei astfel încât să descurajeze un atac cu rachete”. 

Acesta a recunoscut însă că, în acest moment, în faţa unui atac provenit din partea Coreei de Nord, în ciuda multor ani de pregătire, teste şi cheltuieli enorme, nimeni nu poate fi sigur că un interceptor ar putea doborî o rachetă inter-continentală. „Este la fel de performant ca şi datul cu banul”, a afirmat acesta.