Se înteţeşte fuga de pe corabia în plină scufundare. Doi membri ai cabinetului lui Trump îşi dau demisia
0Betsy DeVos, secretarul Educaţiei din administraţia Trump, şi-a anunţat demisia, citând incitarea la violenţă a manifestanţilor de către Trump ca principalul motiv al deciziei sale. Anterior, Elaine Chao, secretarul pentru Transport, şi-a anunţat şi ea demisia.
În scrisoarea prin care îşi anunţă demisia, DeVos îl invinovăţeşte pe preşedintele Trump pentru inflamarea tensiunilor care au dus la asaltul violent asupra clădirii Capitoliului de către susţinătorii săi, relatează APNews şi alte agenţii de presă.
„Nu poate exista vreo confuzie când vine vorba de impactul pe care retorica ta l-a avut asupra situaţiei, iar acesta este un punct peste care nu pot trece”, scrie DeVos.
Elaine Chao, secretarul pentru Transport, şi-a dat şi ea anterior demisia. Sunt doar numele cele mai importante din valul de demisii care a urmat evenimentelor de miercuri din Washington, mai mulţi oficiali de rang secund de la diferite agenţii alegând să se despartă de Trump.
FOTO: Lista cu persoanele care şi-au dat demisia din administraţia Trump / Sursa: Washington Post
Reacţia de pe Twitter la valul de demisii - atât din partea susţinătorilor lui Trump, cât şi a contestatarilor - invocă adesea un proverb popular: „Şobolanii sunt primii care părăsesc corabia care se scufundă”.
Dincolo de distanţarea de un preşedinte acuzat că a incitat la violenţă asupra clădirii Capitoliului într-o tentativă disperată de a intimida aleşii americani pentru ca aceştia să nu certifice victoria în alegeri a lui Joe Biden, mai mulţi analişti atrag atenţia şi asupra unei alte posibile raţiuni din spatele demisiilor.
În contextul în care liderii democraţilor îi cer vicepreşedintelui Mike Pence invocarea celui de-al 25-lea Amendament al Constituţiei Statelor Unite pentru a-l declara pe Donald Trupt „inapt” să conducă statul american, iar invocarea acestui amendament are nevoie, pe lângă decizia vicepreşedintelui, şi de o majoritate a membrilor cabinetului, demisia poate fi văzută şi ca o evitare a asumării responsabilităţii în această privinţă.
Demisia a fost anunţată la scurt timp după ce Donald Trump a postat pe Twitter o înregistrare video în care îi condamnă pe demonstranţii care au luat cu asalt Capitoliul şi recunoaşte că a fost înfrânt, spunând că singura lui preocupare de acum înainte va fi să asigure tranziţia către adminsitraţia Biden.