Scandal la Harvard: un fost director al morgii a pledat vinovat pentru trafic cu rămășițe umane
0Un fost angajat al prestigioasei universități Harvard a recunoscut că a participat la un trafic macabru de rămăşiţe umane. Cedric Lodge, fost director al morgii Facultății de Medicină, a pledat vinovat și riscă până la 10 ani de închisoare.

Cedric Lodge, în vârstă de 57 de ani, a pledat vinovat în Pennsylvania pentru transportul între state a unor rămăşiţe umane – mâini, picioare şi capete, care proveneau de la cadavre donate Facultății de Medicină Harvard. Aceste părţi ale corpului au fost sustrase fără ştirea universităţii, în perioada 2018 - martie 2020.
„Rămășițele au fost prelevate fără cunoştinţa şi permisiunea universităţii Harvard”, au transmis procurorii americani, potrivit The Associated Press.
Lodge a colaborat cu soţia sa și alte persoane care făceau parte dintr-o reţea națională specializată în vânzarea de rămăşiţe umane furate, atât de la Harvard, cât și de la o altă morgă din Arkansas.
Vânzări online de picioare, cranii și fețe disecate
Soţia lui Lodge ar fi negociat online vânzarea a numeroase „articole” provenite din cadavre, printre care se numără aproximativ 40 de picioare, nouă coloane vertebrale, fragmente de craniu, cinci feţe umane disecate şi două capete disecate.
Donarea cadavrelor și folosirea lor legală
În mod normal, cadavrele donate Facultății de Medicină Harvard sunt utilizate în scopuri educaţionale sau de cercetare. După încheierea utilizării, acestea sunt incinerate, iar cenușa este returnată familiilor sau înhumată în mod respectuos.
Cazuri similare în Franța, în 2019
Un scandal similar a avut loc în Franţa, la finalul anului 2019, când presa a relatat despre condiţiile inumane în care erau păstrate cadavrele donate științei la Centrul Universităţii Paris-Descartes. O anchetă jurnalistică a dezvăluit „adevărate scene de oroare” în interiorul instituţiei, ceea ce a dus la inculparea mai multor persoane, inclusiv a fostului preşedinte al universităţii.
Pedepse posibile
Pentru faptele sale, Cedric Lodge riscă o pedeapsă de până la zece ani de închisoare. Procesul continuă în Pennsylvania.