Scandal la Academia militară West Point
0Prestigioasa Academie militară West Point din Statele Unite a deschis o anchetă după ce 16 tinere cadet de culoare au pozat ţinând pumnul ridicat în aer într-un stil militant.
Fotografia în care apar tinerele, îmbrăcate în uniforme gri, stând pe treptele unei unităţi militare, a fost făcută în luna aprilie şi a fost percepută de o serie de critici drept o demonstraţie de sprijin pentru mişcarea Black Lives Matter (Vieţile negrilor contează, în trad.) şi, ca urmare, o potenţială încălcare a regulamentului Ministerului Apărării care interzice „activitatea politică partizană“, notează „The Daily Telegraph“.
În plus, gestul vine în contextul în care cei mai mulţi dintre absolvenţii acestei instituţii sunt caucazieni şi de sex masculin.
Academia militară West Point se doreşte însă a fi un creuzet pentru integrarea studenţilor talentaţi din întreaga ţară, pe care îi pregăteşte pentru a deveni lideri militari, neţinând cont de diferenţele etnice sau rasiale.
Purtătorul de cuvânt al Academiei din New York, locotent-colonelul Cristopher Kasker, a confirmat că „oficialii Academiei fac o anchetă în acest caz“, adăugând că tinerele sunt pe punctul de a absolvi cursurile West Point.
Cele 16 au urmat o tradiţie a Academiei potrivit căreia viitorii absolvenţi pozează imitând mimicile grave pe care predecesorii lor le-au afişat încă din secolul al XIX-lea.
Unii ofiţeri în serviciu, dar şi veterani au văzut în această fotografie un tribut adus naţionalismului negru din perioada segregării rasiale din Statele Unite, întruchipat de mişcarea Panterele Negre. Urmând această linie, Black Lives Matter denunţă şi în prezent abuzurile poliţiei asupra populaţiei de culoare din SUA, aminteşte AFP.
Numai că alţii le-au luat apărarea tinerelor, spunând că acestea au pozat mai degrabă în stilul cântăreţei Beyonce, nu al Panterelor Negre.
Mary Tobin, care a absolvit Academia militară în 2003 şi care a stat de vorbă cu mai mulţi studenţi despre această fotografie, a afirmat că pumnul ridicat reprezintă mai degrabă un gest de unitate şi mândrie pentru o realizare – supravieţuirea în faţa rigorilor West Point – un lucru pe care puţini oameni, albi sau negri, au reuşit să-l facă.