Republicanul John McCain admite, la Conferinţa pentru Securitate de la Munchen, că administraţia Trump este în haos

0
Publicat:
Ultima actualizare:
John McCain

Senatorul republican John McCain s-a distanţat vineri de mesajul liniştitor pe care au încercat să îl transmită oficialii americani în Europa, spunând că administraţia preşedintelui Donald Trump este în haos, relatează Reuters.

McCain, un critic cunoscut al lui Trump, a declarat la Conferinţa pentru Securitate de la Munchen că demisia noului consilier pentru Securitate Naţională Michael Flynn din cauza contactelor sale cu Rusia reflectă probleme profunde de la Washington.

“Cred că problema lui Flynn este, în mod clar, ceva ce arată că, din multe puncte de vedere, această administraţie este în haos şi că au multă treabă de făcut”, a spus McCain, lăudându-l în acelaşi timp pe secretarul Apărării, James Mattis.

„Cred că preşedintele face declaraţii (şi – n.r.), din când în când, se contrazice singur. Aşa că am învăţat să ne uităm la ce face preşedintele, în loc de ce spune”, a subliniat el.

Congresmanul a îndemnat, însă, participanţii la conferinţă să nu renunţe, încă, la speranţele pentru Statele Unite. “Acestea sunt vremuri periculoase, dar nu ar trebui să excludeţi America şi nu ar trebui să ne excludem reciproc”, a subliniat el.

Guvernele europene au fost neliniştite de semnalele transmise de Trump într-o serie de chestiuni de politică externă, de la relaţia cu NATO, până la cea cu Rusia, Iran, Israel şi chiar în privinţa integrării europene.

Vicepreşedintele american Mike Pence va rosti sâmbătă un discurs la Conferinţa pentru Securitate de la Munchen, în cursul căruia va transmite un mesaj de asigurare pentru aliaţii europeni, similar celui transmis deja de secretarul Apărării şi de secretarul de Externe la reuniunea miniştrilor de Externe din grupul G20.

Pence va spune că Europa este un “partener indispensabil” pentru Statele Unite, a declarat un consilier pe probleme de politică externă de la Casa Albă.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite