Reacţie dură a Casei Albe după ce Donald Trump a a spus că migranţi ar fura şi mânca animale de companie: „Pun vieţi în pericol”
0În timp ce Donald Trum îşi intensifivă atacurile cu privire la migranţi, mai ales la cei haitieni, vehiculând ideea că aceştia fură şi mănâncă animale de companie, Casa Albă avertizează joi că astfel de comentarii false „pun vieţi în pericol”.
„Aceste comentarii murdare (...) pun vieţi în pericol” în „comunităţile care sunt vizate de aceste încercări de a le calomnia”, a afirmat Karine Jean-Pierre, purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, în cadrul unei conferinţe de presă.
Autorităţile oraşului american Springfield au anunţat că au ordonat evacuarea primăriei, joi, după o alertă cu bombă, într-un context de critici nefondate din partea lui Donald Trump împotriva migranţilor haitieni care trăiesc în localitate, scrie Agerpres.
„Din cauza unei alerte cu bombă trimise astăzi diverselor autorităţi din Springfield, primăria este închisă”, se arată pe contul oficial de Facebook al acestui orăşel cu 60.000 de locuitori situat în statul Ohio.
De la începutul acestei săptămâni, Springfield se află în centrul unei controverse aprinse, declanşată de dreapta radicală şi alimentată de Donald Trump, care susţine în mod fals că migranţi haitieni atacă şi fură pisici sau câini pentru a-i mânca. Poliţia locală a negat categoric această ipoteză, iar acum şi Casa Albă a avertizat asupra consecinţelor pe care le are transmiterea de informaţii false.
„Ohio este inundat de migranţi fără acte, majoritatea din Haiti, care vin în oraşe şi sate într-un ritm fără precedent”, a afirmat joi candidatul republican la Preşedinţia SUA.
Fostul președinte Donald Trump și-a intensificat atacurile la adresa Kamalei Harris în ceea ce priveşte politica migraţiei, acuzând-o pe aceasta de creșterea numărului de migranți la frontiera de sud în ultimii ani, creştere pe care a comparat-o cu o „invazie militară”, și afirmând că țara este „ocupată de un element străin”.
El s-a concentrat în special asupra orașului Springfield, Ohio, care s-a aflat în centrul dezbaterii privind imigrația după ce Donald Trump și alții au vehiculat informaţii false despre faptul că migranții haitieni de acolo se hrănesc cu animalele de companie ale locuitorilor.
„Există un loc numit Springfield, Ohio, despre care ați citit. Douăzeci de mii de imigranți ilegali haitieni au coborât în orașul cu 58.000 de locuitori, distrugându-le întregul mod de viață. Aceasta a fost o comunitate frumoasă și acum este oribil ce s-a întâmplat”, a mai spus Donald Trump.
Potrivit Associated Press, în Springfield au ajuns aproximativ 15.000 de imigranți haitieni.
Mulți haitieni se află în SUA sub protecția statutului temporar protejat, care împiedică deportarea oamenilor în țări aflate în criză și le permite să lucreze aici. Administrația Biden va permite unui număr estimat de 309.000 de haitieni să rămână în SUA cel puțin până în februarie 2026.