Războiul comercial SUA-China: Trump ameninţă cu noi taxe, în timp ce Beijingul deschide o anchetă împotriva unei mari companii americane

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele american Donald Trump a ameninţat joi China cu aplicarea de noi taxe pentru bunuri în valoare de cel puţin 300 de miliarde de dolari. Pe de altă parte, autorităţile de la Beijing răspund în cazul Huawei cu deschiderea unei acnhete împotriva companiei americane de curierat FedEx.

Deşi Trump a declarat că discuţiile cu China sunt în desfăşurare, nu au avut loc întâlniri între cele două părţi de pe 10 mai, ziua în care Statele Unite au mărit taxele până la 25% pentru bunuri chinezeşti în valoare de 200 de miliarde de dolari, scrie Reuters, potrivit news.ro.

„În ceea ce priveşte discuţiile noastre cu China, se întâmplă multe lucruri interesante. Vom vedea ce se întâmplă. Aş putea să cresc taxele pentru încă cel puţin 300 de miliarde de dolari şi voi face acest lucru la momentul potrivit“, a declarat preşedintele american, fără să detalieze ce bunuri ar putea fi afectate.

„Dar cred că China doreşte să ajungă la un acord şi cred că Mexicul, de asemenea, îşi doreşte foarte mult un acord“, a adăugat Trump înainte să se urce la bordul Air Force One pe aeroportul irlandez Shannon.

Ministerul Comerţului din China a transmis joi că va lua contramăsurile necesare dacă Washingtonul va spori tensiunile comerciale.

Fondul Monetar Internaţional (FMI) a avertizat miercuri că escaladarea ameninţărilor privind taxele afectează încrederea pe pieţele financiare şi ar putea încetini creşterea economică la nivel global.

Secretarul Trezoreriei americane, Steven Mnuchin, urmează să se întâlnească cu guvernatorul Băncii Populare Chineze, Yi Gang, în această săptămână, la un summit al miniştrilor de Finanţe din G20 în Japonia.

Pe de altă parte, autorităţile chineze au deschis o anchetă împotriva FedEx, cea mai mare companie americană de curierat şi logistică. China răspunde astfel Statelor Unite pentru sancţiunile aplicate împotriva Huawei, gigantul tehnologic suspectat de spionaj în favoarea regimului comunist de la Beijing.

Potrivit presei internaţionale, autorităţile de la Beijing acuză FedEx că încalcă drepturile şi interesele legitime ale clienţilor săi chinezi.

„În ultimul timp, compania FedEx a efectuat livrări la adrese greşite în China, ceea ce a adus un prejudiciu grav drepturilor şi intereselor consumatorilor, şi a încălcat procedurile de activitate în sectorul livrărilor în China“, scrie agenţia China Nouă.

Ancheta a fost iniţiată de Huawei, devenită o ţintă a războiului comercial dintre Washington şi Beijing. Huawei susţine că FedEx a trimis greşit mai multe colete cu documente oficiale la sediul său din Statele Unite în loc să efectueze livrările în Asia. Huawei afirmă că nu înţelege de ce FedEx a acţionat astfel. În schimb, FedEx şi-a prezentat scuze în public, subliniind că schimbările de adrese au fost cauzate de o eroare. Mai mult, FedEx s-a declarat dispusă să colaboreze în cadrul anchetei.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite