„O misiune foarte reuşită”. Cum apără Pete Hegseth şi Marco Rubio operațiunile SUA în Caraibe

0
Publicat:

Secretarul de stat american Marco Rubio şi secretarul american al apărării Pete Hegseth au apărat marţi în Congresul SUA loviturile lansate de armata Statelor Unite împotriva ambarcaţiunilor suspectate de trafic de droguri în Caraibe, operaţiuni care provoacă o îngrijorare tot mai mare în rândul aleşilor, în special în rândul opoziţiei democrate.

Rubio apără operațiunile SUA în Caraibe. FOTO EPA EFE
Rubio apără operațiunile SUA în Caraibe. FOTO EPA EFE

După o audiere cu uşile închise în Congres, Pete Hegseth şi Marco Rubio au apărat, în declaraţii pentru presă, o „misiune foarte reuşită”, afirmând că loviturile au vizat organizaţii teroriste şi carteluri pe care le acuză de trafic de droguri către Statele Unite, relatează AFP, citată de Agerpres.

Încă de la începutul lunii septembrie, Donald Trump a ordonat atacuri împotriva a cel puţin 26 de nave în Caraibe sau Pacificul de Est.

Atacurile ordonate de președintele american au ucis cel puţin 95 de persoane, fără a oferi vreodată dovezi ale implicării lor în traficul de droguri.

Operațiunile au stârnit dezbateri intense la Washington, în special în ceea ce priveşte o operaţiune de la începutul lunii septembrie, în timpul căreia armata americană a tras două salve, cea de-a doua ucigând cei doi supravieţuitori ai unei nave cuprinse de flăcări.

Rubio şi Hegseth au precizat că le vor permite membrilor comisiilor pentru apărare din Camera Reprezentanţilor şi Senat să vizioneze înregistrarea video a atacului la sfârşitul acestei săptămâni, în prezenţa comandantului care a dat ordinul, amiralul Frank Bradley.

„Însă, în conformitate cu politica Departamentului Apărării, nu vom da publicităţii înregistrarea video completă şi needitată, clasată strict secret", a declarat Pete Hegseth.

Chuck Schumer, liderul minorităţii democrate din Senat, a cerut administraţiei Trump să pună la dispoziţie fiecărui senator înregistrările complete şi needitate, avertizând că secretul, combinat cu prezenţa trupelor americane şi a unui grup operativ naval în regiune, riscă să atragă ţara într-un alt conflict.

„Cum putem avea încredere?”

Unii aleşi republicani, inclusiv senatorul Rand Paul, s-au întrebat dacă vizarea suspecţilor naufragiaţi a încălcat dreptul internaţional.

Experţii afirmă că acest caz evidenţiază o tensiune centrală în abordarea preşedintelui Trump, care tratează traficul de droguri ca pe act de război.

După ieşirea de la reuniune, Schumer a spus că „nu a auzit nimic nou".

„Administraţia a venit la această întâlnire informativă cu mâinile goale (...) şi dacă nu este capabilă să fie transparentă în legătură cu acest subiect, cum putem avea încredere în ea în toate celelalte probleme care agită Caraibe?", a întrebat el.

SUA

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite