Noile arme ale războiului informaţional rus: teoriile americane ale conspiraţiei
0Ruşii nu se mai străduiesc să creeze narative false, le iau de-a gata de la americani şi le folosesc în scopurile lor propagandistice. O teorie a conspiraţiei care l-a vizat pe fostul şef de campanie a lui Hillary Clinton pornită de pe un cont american a fost preluată de propagandişti ai Kremlinului şi a stat la baza răspândirii şi altor teorii ale conspiraţiei menite să sădească dezbinare în societatea americană, relatează New York Times.
Robby Mook, care a condus echipa de campanie a lui Hillary Clinton în 2016, a devenit ţinta unei conspiraţii pe reţelele sociale pornite din SUA şi amplificate de conturi cu legături în Rusia. Totul a explodat în noaptea alegerilor primare din februarie din Iowa când implicarea lui Mook în dezvoltarea unei aplicaţii defecte de numărare a voturilor a fost distribuită sub hashtagul #RobbyMookCaucusApp în toată ţara. De fapt, acesta nici nu auzise de acea aplicaţie dezvoltată de compania Shadow Inc..
Teoria conspiraţiei a fost pornită cu o săptămână mai devreme când Chelsea Goodell, un designer web din Arizona, a citat o postare pe Twitter care avea inclusă o captură a unui articol de pe siteul de tehnologie CNET. Acesta descria planurile democraţilor de a folosi o aplicaţie pentru numărarea voturilor în cadrul unei colaborări cu Programul pentru Apărarea democraţiei digitale al Universităţii Harvard, pentru care Mook a strâns fonduri. Scopul era protejarea caucusului împotriva ameninţărilor digitale. Goodell a distribuit postarea susţinând că democraţii complotează pentru a fura voturile lui Sanders. După câteva ore a adăugat şi hashtagul #RobbyMookCaucusApp .
Susţinerile sale erau nefondate. Proiectul a efectuat simulări pentru ambele tabere şi nici personalul de la Harvard, nici Mook, nu auziseră de aplicaţia Shadow înainte de alegerile primare din Iowa.
Lucrurile se puteau opri aici, dar informaţia a fost preluată de un alt cont american, a unei regizoare din Los Angeles, Louise La Clair, cu urmăritori din Rusia. Postări ale sale, în care promovează propaganda RT şi denunţă atacurile americane în Siria, au mai fost propagate şi în trecut de platforma RT controlată de Kremlin. Ea a fost atrasă de utilizatorul @DanWals83975326, care se prezenta şi el drept regizor, deşi contul său sugera cu totul alte activităţi. El posta într-o engleză stricată de zeci de ori pe zi şi majoritatea celor 2.000 de conturi urmărite erau ale unor utilizatori care scriau preponderent în rusă. El distribuia constant conţinut de pe canalele de propagandă ruse, între care RT, Sputnik şi Tass.
Ţintele lui predilecte erau statul paralel şi media americană, şi redistribuia postări ale conturilor americane îndreptate împotriva stabilimentului democratic. Postările lui La Clair erau printre cele 10 conturi urmărite şi redistribuite cel mai frecvent de @DanWals83975326. Teoriile americancei erau promovate către cei 1.200 de urmăritori dintr-o reţea mai largă de conturi cu legături în Rusia, ale căror utilizatori aveau în profil descrieri precum „Rusia”, „Moscova” şi „Kremlin”, locaţia Rusia, şi postări care promovau conţinut propagandistic rus.
Contul care primeşte cele mai multe likeuri de la @DanWals83975326 aparţine unui utilizator @Manul_na_skale, care postează din Rusia, exclusiv în rusă, şi subliniază tweeturi care celebrează serviciul secret rus.
Niciunul dintre aceste conturi nu are însă un număr spectaculos de mare de urmăritori.
La 10 minute de la postarea lui La Clair citând teoria Mook-Iowa a lui Goodell, @ DanWals83975326 a redistribuit-o. În momentul în care ştirea despre aplicaţie a explodat în noaptea caucasului, RT a preluat-o: „Există zvonuri conform cărora fostul manager de campanie al lui Clinton, Robby Mook, are legături indirecte cu aplicaţia Shadow”.
Informaţia a ajuns la peste 20.000 de utilizatori Twitter şi printre cele mai populare Hashtaguri pe Twitter. Campania lui Trump a preluat-o, Eric, fiul preşedintelui postând că alegerile sunt măsluite de democraţi.
„Nu ştiu ce să mai cred”, a spus La Clair când a fost întrebată într-un interviu despre amplificarea rusă a tweet-urilor sale. Susţinătoare a lui Sanders, este şi acum dezamăgită de emailurile piratate şi scurse de Rusia care păreau să dovedească că democraţii i-au subminat favoritului său campania.
„Nu vreau să fiu folosită pe post de pion”, a spus La Clair, care a explicat că pentru ea e complicat să verifice adevărul unei postări pe care o distribuie mai departe. Ar însemna să găsească sursa primară a postării, or nu se pricepe la aşa ceva.
Cât o priveşte pe Goodell, a ignorat întrebările despre postările legate de Iowa şi acum se ocupă de propagarea unor teorii ale conspiraţiei mai conectate cu prezentul precum epidemia de coronavirus. "Asta e mult mai important pentru noi acum decât o campanie politică rusă", a spus Goodell.Teoriile ei că boala Covid-19 este o armă biologică chineză şi că medicamentul antiparaziţi Ivermectină este leacul universal au circulat intens online.
La Clair distribuie propriile teorii ale consipraţie potrivit cărora SUA sau Israelul au creat coronavirusul. Ea mai spune şi că expertul care conduce răspunsul american la epidemie, Anthony Fauci, dar şi miliardarul Bill Gates, sunt parte a unui complot de obţinere de profituri de pe urma unui vaccin.
@DanWals83975326 a distribuit aceste postări, cum a distribuit şi postările altor conturi care promovau ideea că virusul a fost creat la o bază militară americană. Analiştii campaniilor de dezinformare sunt de părere că utilizatorul e parte a unei reţele mai extinse de propagandă. Un raport al UE ajuns în spaţiul public a arătat că în cel puţin 80 de ocazii, înainte de izbucnirea epidemiei în SUA, Rusia a fabricat sau exagerat teoriile cu privire la coronavirus ca armă biologică.
În acelaşi timp, comunitatea americană de informaţii a anunţat în februarie că Rusia duce o campanie de realegere a lui Trump şi îl promovează pe Sanders în acest scop.
Contul @DanWals83975326 e implicat şi în aceste eforturi de a impune favoriţi ai Kremlinului. Dar acţiunile lui au uneori lacune, în măsura în care încearcă să pară cât mai american, ca apoi să-l promoveze pe Putin şi să laude atuurile Rusiei.
După ce a fost abordat cu întrebări de New York Times, contul a fost şters şi utilizatorul postează acum sub numele @DanRadov.
"SUA se află de mult timp în postura în care o scânteie poate inflama întreaga ţară, luând după ea tot Vestul Unit ”, a postat @DanRadov. „Puneţi-vă centurile de siguranţă. Pornim într-o călătorie accidentată”.
Noua strategie a Rusiei
Experţii războiului informaţional de la agenţiile de informaţii şi cercetătorii spun că, pe de o parte, Rusia îşi ia tot ce are nevoie de la conspiraţioniştii americani, nemaitrebuind să se complice cu ştiri false proprii, de multe ori grosiere, iar pe de altă parte, foloseşte conturi mai obscure, cu puţini urmăritori, care nu atrag atât de mult atenţia, însă creează o reţea mai vastă de propagare a dezinformării.
În ultima vreme, postările lor sunt mai rafinate şi emulează un spirit american prin profile false. Totodată, amplifică informaţii menite să accentueze o atmosferă marcată de paranoia într-o ţară cu tensiuni sociale crescute prin redistribuirea masivă a unor teorii ale conspiraţiei domestice şi practic crearea unei pieţe pentru acestea.
„Trolii ruşi şi-au dat seama că este mult mai eficient să descopere puncte nevralgice şi să amplifice conţinut provenit de la vorbitori nativi decât să născocească propriile teorii nebuneşti ale conspiraţiei”, spune Cindy Otis, fost analist CIA specializat în dezinformare.
„Nu mai vor conturi care să se viralizeze, întrucât acestea atrag atenţia asupra lor”, a spus Otis. „Strategia lor este în bună măsură infiltrarea în naraţiunile existente.”
„Kremlinul nu trebuie să născocească el însuşi ştiri false. Tot conţinutul e american”, a spus Clint Watts, fost agent special FBI, expert în război informaţional.
Rusia foloseşte tehnici vechi de sădire a discordiei între tabere, dar o face pe baze americane.
„Rusia împinge în faţă populiştii antisistem. Nici nu mai contează de ce parte a taberei politice se află aceştia”, spune expertul.