NASA interzice cetățenilor chinezi accesul la programele sale: „Ne aflăm într-o a doua cursă spațială”
0NASA a introdus restricții dure pentru cetățenii chinezi care doreau să participe la programele sale spațiale, chiar dacă aveau vize valabile. Decizia reflectă tensiunile tot mai mari dintre Statele Unite și China în competiția pentru supremația în spațiu.

„NASA a luat măsuri interne referitoare la cetățenii chinezi, ce includ restricționarea accesului fizic și cibernetic la facilitățile, materialele și rețeaua noastră, pentru a asigura securitatea muncii noastre”, a declarat, miercuri, secretarul de presă al NASA, Bethany Stevens.
Anterior, cetățenii chinezi puteau colabora cu NASA ca studenți sau contractori, dar nu ca angajați permanenți. Potrivit Bloomberg, mai mulți chinezi care colaborau cu NASA au fost blocați brusc, pe 5 septembrie, din sistemele IT și nu au mai avut voie să participe la întâlniri față în față. Aceștia au vorbit sub protecția anonimatului.
O nouă cursă spațială
Rivalitatea dintre SUA și China este comparată cu Războiul Rece. Americanii mizează pe programul Artemis, urmașul celui Apollo, care are ca obiectiv revenirea pe Lună în 2027, deși întâmpină întârzieri și depășiri de buget. China își propune să trimită echipaje proprii până în 2030 și a reușit până acum să respecte termenele stabilite.
„Ne aflăm într-o a doua cursă spațială în acest moment”, a declarat administratorul interimar al NASA, Sean Duffy, într-o conferință de presă despre descoperirile unui rover american pe Marte. „Chinezii vor să se întoarcă pe Lună înaintea noastră. Asta nu se va întâmpla. America a condus în spațiu în trecut și vom continua să conducem în spațiu și în viitor”.
Marte, următoarea miză
China urmărește și o premieră istorică: aducerea pe Pământ a unor mostre de pe planeta Marte. Misiunea robotizată este programată pentru 2028, iar întoarcerea probelor ar putea avea loc în 2031.
În schimb, administrația Trump a semnalat că ar putea renunța la programul american de returnare a probelor de pe Marte (MSR), derulat în parteneriat cu Agenția Spațială Europeană, prin propunerea sa de buget.