Motivul pentru care Donald Trump refuză o dezbatere faţă în faţă cu Kamala Harris
0Echipa de campanie a lui Donald Trump spune că acesta refuză o dezbatere directă cu Kamala Harris până când aceasta nu va fi numită oficial drept candidat al Partidului Democrat.

Donald Trump consideră „nepotrivit” să participe la dezbateri cu Kamala Harris atât timp cât aceasta nu este desemnată oficial de Partidul Democrat drept candidata sa la alegerile prezidenţiale din noiembrie, a declarat joi echipa de campanie a republicanului, relatează Agerpres, citând AFP.
„Ar fi nepotrivit să programăm ceva cu Harris, deoarece democraţii s-ar putea răzgândi”, a spus echipa lui Donald Trump într-un comunicat, după ce vicepreşedinta, marea favorită pentru a-l înlocui pe Joe Biden după retragerea din campanie, a declarat că este pregătită pentru dezbateri.
Republicanul a fost nevoit să îşi revizuiască din mers strategia electorală după retragerea lui Joe Biden din cursa electorală, subiect asupra căruia a revenit pe larg, acuzându-i pe liderii democraţi că au făcut presiuni „foarte antidemocratice” asupra preşedintelui şi susţinând totodată că acesta „nici nu mai ştie că e în viaţă”.
Cunoscut pentru modul extrem de virulent în care îşi atacă verbal oponenţii, Donald Trump, care candidează din partea Partidului Republican la alegerile prezidenţiale din SUA, a lansat joi atacuri dure împotriva vicepreşedintei Kamala Harris.
„Ea este o radicală de stânga nebună, care ne va distruge țara dacă va fi aleasă vreodată”, a spus el despre vicepreşedintele Statelor Unite.
Trump s-a referit la toate direcţiile principale ale programului democratei, inclusiv avorturile, clima, protecţia minorităţilor sexuale şi problema imigranţilor. Concluzia sa a fost că Harris este „o radicală de stânga nebună”, repetând insistent „e nebună, e nebună”.
Așa cum era de aşteptat, Donald Trump și-a concentrat atacul asupra Kamalei Harris mai ales în privinţa problemelor privind imigrația.
„În calitate de țar al frontierelor, Kamala a deschis granițele noastre, permițând intrarea în țară a 20 de milioane de străini ilegali din întreaga lume. Voi pune capăt fiecărei politici de frontieră deschisă a administrației Biden-Harris și vom sigila granița și vom opri invazia Kamalei Harris fără întârziere”, a spus fostul președinte.