Video Momentul în care un elev de clasa a VII-a își salvează colegii. Șoferul autobuzului școlar leșinase VIDEO

0
Publicat:

Un elev de clasa a VII-a din Michigan a reușit să oprească autobuzul școlar după ce șoferul a leșinat. Elevul era singurul pasager care nu folosea în acel moment telefonul mobil.

Captură video
Captură video

Într-un videoclip care a devenit viral luna trecută, Dillon Reeves, elev la Școala Gimnazială Lois E. Carter din Warren, Michigan, este văzut salvând peste 60 de copii după ce a preluat volanul și a frânat autobuzul școlar. Șoferul acestuia leșinase în timp ce conducea, scrie Insider

Tatăl lui Reeves a declarat pentru CBS că el crede că o parte din motivul pentru care fiul său a fost atât de alert a fost pentru că nu are telefon și se uita pe fereastră.

"Ce să faci când nu ai telefon? Te uiți la oameni să observi chestii, ori te uiți pe fereastră", a declarat tatăl lui Dillon, Steve, pentru CBS. "Este o lecție foarte puternică, poate un fel de lecție de schimbare a lumii."

Alți elevi din autobuz au declarat că toți erau pe telefoanele mobile și nu au observat că șoferul a leșinat.

"Aveam căștile AirPods în urechi", a spus un tânăr, în timp ce un altul a adăugat: "Eram pe telefon jucând un mic joc"."

În videoclip, Reeves este văzut grăbindu-se spre partea din față a autobuzului, punând piciorul pe frână și apucând volanul înainte de a le spune colegilor săi: "Cineva să sune la 911, acum!", în timp ce țipă în fundal.

Elevul de clasa a VII-a a reușit în cele din urmă să oprească autobuzul fără incidente înainte ca doi trecători să intervină pentru a-i ajuta pe elevi să coboare din autobuz.

Niciunul dintre elevi nu a fost rănit în incident, iar șoferul autobuzului, în vârstă de 40 de ani, a fost adus la spital în stare "stabilă", a declarat pentru CNN comisarul de pompieri Warren Skip McAdams.

Mama vitregă a băiatului, Ireta Reeves, le-a spus reporterilor că fiul ei știa exact cum să oprească autobuzul pentru că îl văzuse pe șofer făcând asta în fiecare zi.

SUA

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite