Misterioasele îmbolnăviri ale angajaţilor ambasadelor SUA din Cuba şi China ar fi fost provocate de arme cu microunde

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Echipele medicale care au analizat misterioasele cazuri a peste 30 de angajaţi ai ambasadelor SUA din Cuba şi China care au acuzat pierderi de auz, stări de greaţă, dureri severe de cap, oboseală, ameţeli şi insomnii suspectează că îmbolnăvirile au fost provocate prin utilizarea unor arme neconvenţionale.

Potrivit specialiştilor, cel mai probabil a fost vorba despre atacuri cu arme cu microunde, relevă „The New York Times“, preluat de presa internaţională. 

Victimele, în mare parte diplomaţi americani şi rude ale acestora, au relatat că au avut ciudatele simptome după ce au auzit sunete ascuţite în locuinţele sau camerele lor de hotel.

Un subiect sensibil

La început, experţii au fost precauţi. Într-un studiu publicat în luna martie în „Journal of the American Medical Association“ de o echipă medicală care a examinat 21 de persoane dintre cele afectate în Cuba nu s-a făcut referire la armele cu microunde.

Acum însă, principalul autor al cercetării - Douglas Smith, director al Centrului pentru leziuni cerebrale şi recuperare din cadrul Universităţii din Pennsylvania - a declarat pentru „The New York Times“ că armele cu microunde sunt considerate „principalul suspect“ şi că echipa medicală este tot mai sigură că diplomaţii au suferit leziuni cerebrale.

„Toată lumea era relativ sceptică la început“, a afirmat el într-un interviu, adăugând însă că, în prezent, „toată lumea este de acord că a fost ceva acolo“.

Totuşi, cel puţin până în momentul de faţă, Biroul Federal de Investigaţii (FBI) şi Departamentul de Stat american nu au indicat în mod public că misterioasele îmbolnăviri ar fi fost cauzate de arme cu microunde. 

Cuba a negat orice rol în aceste incidente, afirmând, totodată, că nu are cunoştinţă despre cele întâmplate, dar, în luna septembrie a anului trecut, SUA au decis rechemarea a mai mult de jumătate din personalul ambasadei. De asemenea, 15 diplomaţi cubanezi aflaţi la Washington au fost expulzaţi.

În luna iunie a acestui an, Departamentul de Stat a anunţat că şi-a retras mai mulţi angajaţi din China după ce au fost semnalate cazuri similare.

Domeniu de interes

Potrivit cotidianului american citat, în anul 1960, cercetătorul american Allan Frey a descoperit că microundele pot fi percepute de creierul uman ca sunete. Această descoperire a dus, ulterior, la dezvoltarea unei noi ramuri de cercetare în domeniul armelor, atât în SUA, cât şi în Uniunea Sovietică, dar şi la apariţia multor speculaţii pe marginea acestui subiect

Ruşii au denumit potenţialele arme „psihofizice“ sau „psihotronice“, precizează „The New York Times“, adăugând că Agenţia americană de informaţii în domeniul apărării avertiza în 1976 că studiile sovietice indicau existenţa unui potenţial pentru „perturbarea comportamentului personalului militar sau diplomatic“.

Totodată, o declaraţie a Agenţiei Naţionale de Securitate obţinută de avocatul din Washington Mark Zaid pentru un client descria modul în care o forţă străină a construit o armă „proiectată pentru a «scălda» locuinţele-ţintă în microunde, provocând numeroase efecte fizice, inclusiv deteriorarea sistemului nervos“.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite