Misiunea de căutare şi salvare în cazul clădirii prăbuşite din Miami, oprită. 54 de oameni, confirmaţi decedaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO EPA EFE
FOTO EPA EFE

Oficialii au anunţat miercuri seară că eforturile de căutare şi salvare în cazul blocului de locuinţe prăbuşit în Miami vor fi transformate în operaţiune de recuperare, semnalând încheierea oficială a căutării supravieţuitorilor, potrivit NBC.

Cu 86 de oameni încă daţi dispăruţi, echipele nu au mai găsit pe nimeni în viaţă după ce jumătate din Champlain Towers South din Surfside (Florida) s-a prăbuşit în mai puţin de un minut, pe 24 iunie.

Timp de două săptămâni, oficialii au numit cercetările epuizante şi continue drept „misiune de căutare şi salvare”.

Cincizeci şi patru de oameni au fost confirmaţi decedaţi, a spus miercuri seară Daniella Levine Cava, primarul comitatului Miami-Dade. 

Miercuri au fost recuperate 18 trupuri neînsufleţite, cel mai mare număr înregistrat într-o zi de la începutul operaţiunii.

Dintre cei 54 de decedaţi, 33 au fost identificaţi, iar familiile au fost anunţate, a mai spus Levine Cava.

„Tranziţia de la salvare la recuperare va avea loc azi, la miezul nopţii”, a spus ea într-o conferinţă, adăugând că decizia a fost una „extrem de dificilă”.

Levine Cava a lăudat echipa de salvare formată din voluntari din întreaga lume şi a spus că preşedintele Joe Biden, care a vizitat zona săptămâna trecută, a sunat să îşi ofere sprijinul permanent.

Alan Cominsky, şeful departamentului de pompieri, a spus că hotărârea de a anula eforturile de salvare „nu a fost una uşoară, pentru că în sinea noastră încă sperăm să găsim supravieţuitori, dar experienţa şi expertiza ne arată că nu mai este posibil”.

Cominsky a mai spus că echipele de salvare s-au folosit de toate resursele şi cunoştinţele disponibile pentru a găsi supravieţuitori.

Echipele au înlăturat 124 de tone de rămăşiţe, a adăugat el. Acestea sunt sortate şi depozitate ca potenţiale dovezi în ancheta privind prăbuşirea clădirii.

Documentele emise de oficiali au dezvăluit că existau îngrijorări încă din 2018 privind integritatea structurii Champlain Towers South.

National Institute of Standards and Technology şi agenţiile locale investighează cauza prăbuşirii ei.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite