Marco Rubio anunţă că SUA au început revocarea vizelor celor care „au sărbătorit” moartea lui Charlie Kirk. „Pregătiți-vă să fiți deportați!”
0SUA iau măsuri drastice împotriva străinilor care au aprobat sau celebrat, online, asasinarea activistului conservator Charlie Kirk. Secretarul de stat Marco Rubio a anunțat pe platforma X că vizele unor persoane au fost deja revocate, iar procesul continuă.

„America nu va găzdui străini care celebrează moartea concetățenilor noștri”, a transmis Rubio, subliniind că toți cei aflați în SUA cu viză, care au aplaudat public asasinarea unei personalități politice, ar trebui să se pregătească pentru deportare.
„Revocările vizelor sunt în curs de desfășurare. Dacă vă aflați aici cu viză și aplaudați asasinarea publică a unei personalități politice, pregătiți-vă să fiți deportați”, a ameninţat secretarul de stat.
Declarațiile sale vin în completarea unui avertisment lansat anterior de adjunctul secretarului de stat, Christoper Landau, care a condamnat ferm reacțiile de pe rețelele sociale care glorifică sau doar minimalizează actul de violență, precizând că autoritățile consulare americane au fost îndrumate să acționeze în consecință.
Deocamdată, nu este clar câte vize au fost efectiv revocate sau refuzate și nici dacă cetățeni europeni au fost vizați de această măsură, potrivit euronews.
Vă reamintim că fondatorul organizației conservatoare Turning Point USA, Charlie Kirk, a fost împușcat mortal pe 10 septembrie, în timp ce susținea un discurs la Universitatea Utah Valley. Atacatorul, Tyler Robinson (22 de ani), a fost prins după o urmărire de peste 30 de ore și este acuzat de crimă cu premeditare.
Incidentul a declanșat un val de reacții dure din partea liderilor conservatori americani. Mai multe persoane care au comentat ironic sau în mod jignitor moartea lui Kirk, inclusiv angajați din domenii precum aviația, educația și mass-media, au fost suspendate sau chiar concediate.
Un exemplu notabil este reacția American Airlines, care, conform declarațiilor secretarului Transporturilor Sean Duffy, a suspendat mai mulți piloți pentru că ar fi „sărbătorit” moartea lui Kirk.
„Comportamentul lor este inacceptabil și ar trebui să fie concediați”, a spus Sean Duffy.
Măsurile dure luate de administrația Trump și mesajele oficialilor republicani au fost criticate de unii ca încercări de a reduce la tăcere opoziția politică. În sprijinul acestei idei vin și protestele recente ale sindicatelor WGA și SAG-AFTRA, care l-au apărat pe comediantul Jimmy Kimmel, după ce emisiunea sa a fost suspendată din cauza unei remarci controversate despre atacatorul lui Kirk.
În episodul din 15 septembrie, Kimmel a sugerat ironic că atacatorul face parte din mișcarea MAGA, afirmație care a declanșat reacții furibunde din partea republicanilor și cereri ferme pentru sancționarea sa.